Prima dată la stomatolog am fost când eram mică-mică și cred că n-a fost prea rău. Pentru că niciodată în viața mea n-am avut frică de doctorul care forează-n măsele și am tratat mereu această vizită nu ca pe un rău necesar, ci ca pe un bun necesar. Asta nu înseamnă deloc că am fost și conștiincioasă și am respectat recomandarea de control de rutină la șase luni. Probabil acum aș fi avut mai puține plombe-n gură dacă asta s-ar fi întâmplat.

Ultima mea întâlnire cu scanul stomatologic a fost la începutul lui 2008 când mi-am descoperit trei carii noi și am replombat una veche. De atunci, n-am mai călcat pe la dentist. Iar anul trecut, la vreo jumate de an de la mutarea în Tenerife, mi-a căzut o plombă din cele făcute în 2008. La vreo lună după, a căzut alta, cea mai veche din istoricul meu cu stomatologul, cea ce fusese replombată la ultima vizită. Din comoditate, lene dar și dezinformare, am tot amânat momentul reparării măselelor. M-am lăsat speriată de povești cu sute de euro pentru o plombă, n-am încercat măcar să mă informez asupra costurilor dentare în Tenerife și am stat așa vreun an de zile. Seb îmi tot zicea ”Hai să-ți faci asigurare medicală și să-ți pui plombele!” dar nu era un impuls suficient.

Motivația a venit ca de la sine imediat ce am aflat că sunt însăcinată. Da, am vrut să mă fac frumoasă pentru el, așa cum mi-a zis asistenta de la clinica dentară, dar am vrut în primul rând să mă fac mai sănătoasă pentru bebeluș, în ideea de a nu-i provoca probleme de sănătate prin propriile-mi probleme. Cum la cabinetul de stat nu s-a putut, așa cum am scris în textul anterior, Seb s-a interesat rapid care-s clinicile private care lucrează cu compania de asigurări la care am eu poliță, Caser. Ne-am înființat la cea mai apropiată de noi pentru a-mi face programare și la două zile după deja eram pe scaunul dentistului pentru consultația de început. ”Ai cinci plombe ce trebuie refăcute și o măsea pentru care va trebui să-ți pui implant, dar pentru asta trebuie să aștepți până prin luna a șaptea de sarcină când vei putea să faci radiografie” Știam că mai am ceva plombe vechi, negre, făcute prin liceu cu amalgam, se vedeau când mă uitam cu gura căscată, la inspecție, în oglindă, unele de care uitasem îmi păreau puncte de carii, dar doctorul le-a trecut pe toate la reconstrucție și nu la plombare. ”Vrei să începem acum?” m-a întrebat el. Firește, cu cât începem mai devreme cu atât le terminăm mai rapid.

În 20 de minute două erau deja gata: frezate, curățate și plombate cu laserul. Din două mușcături din plăcuța cu indigo și alte două mișcări din încheietură ale doctorului, plombele îmi și erau potrivite: nici mai înalte decât înainte, nici mai joase. Când mușcam nu simțeam că s-ar fi intervenit cumva acolo. Țin minte că în 2008, și la a treia ședință la dentist tot mă plângeam că plombele puse în prima ședință sunt prea înalte și mă incomodează, și doctorul îmi tot punea exasperat indigoul în gură. Așadar, de la prima vizită la stomatologul privat am plecat mai nouă cu două plombe și mai săracă cu 100 de euro. Reconstrucția costa aici 70 de euro, dar cu asigurarea mea medicală (ce include și una dentară de bază) e mai ieftină cu 20 de euro. Așa scria și-n cărticica ce-am primit-o de la compania de asigurări atunci când mi-a fost eliberat cardul, același preț, 50 de euro pentru reconstrucția unei plombe, adică replombarea unei măsele ce-a mai fost plombată, 38 de euro pentru lucrare unei carii ”virgine”, în jur de 450 de euro pentru implant – adică șurubul metalic, învelișul din porțelan și manopera.

La trei zile după asta, a doua programare, alte două plombe, alți 100 de euro plătiți. Au fost mai mici cavitățile, doctorul a avut mai puțin de lucru, așa că a terminat și mai repede ca prima dată. Eu – fericită. Peste alte patru zile, la cea de-a treia întâlnire și ultima cu stomatologul, ultima plombă și detartrajul (gratuit) al dinților. Deci mi-am rezolvat gura, cum zice Seb, în mai puțin de zece zile cu 250 de euro. La care se adaugă costul poliței de asigurare medicală generală de 40 de euro pe lună. Mult? Puțin? Nu o să fac comparație cu prețurile din România, m-am dezobișnuit de lucrul ăsta de mult timp. Plus că nici n-aș mai ști valorile actuale. Dar față de bau-baul pe care-l credeam eu că e, din punct de vedere financiar, dentistul în Tenerife, tariful e rezonabil. Adică orice om, că e imigrant sau nu, care muncește, și-l poate permite. Pe fondul crizei economice tot mai acute, salariile au mai scăzut în ultimul an, dar și așa oricine muncește își poate permite să aibă dinții-n regulă. Am zis! 😀

Plombele sunt asigurate un an de zile, sper să nu fie nevoie de asta. Pentru intervenția cea mare, cu implantul, am hotărât să aștept după nașterea copilului. Știu că stomatologul a zis, așa cum multe studii au ”dovedit”, că radiografia făcută în ultimul trimestru de sarcină, când, practic, fătul este valid, cu organele complet formate și dezvoltate suficient, nu prezintă niciun fel de risc. Dar când există controverse, prefer să iau decizii punând răul în față. Adică nu că aș fi negativistă, dar de ce să fac radiografie în perioada prenatală, când planează suspiciuni asupra siguranței copilului? Pentru că nu mor dacă mai aștept niște luni, pentru că nu mă afectează într-un mod negativ că am doar jumătate de măsea și pentru că pot mesteca mai mult în stânga până la anul, nu o să-mi pun implantul cât sunt însărcinată.

Atât despre asistența stomatologică de pe insulă, despre care am aflat de ceva timp că este recunoscută pe plan european ca destinație în turismul dentar. ”Du-ți dinții în vacanță!” am citit pe o broșură care recomanda Tenerife celor care vor să-și facă dinții ieftin (sau mai ieftin ca-n Anglia, Germania, Suedia, etc.) în răstimpul unei vacanțe la soare.

PS: Azi a fost ecografia selectivă la spitalul universitar din Candelaria. Toate-s bune, copilașul este sănătos. Și e băiat. 😀 Are niște testicule în ecografie de se văd și de pe Teide, dacă-i senin.

PS2: Mâine vom pleca în România pentru o scurtă vacanță. N-am mai fost din luna mai, anul trecut, când ne întorceam pentru prima dată în țară ca rezidenți ai altei țări.

Altă poză mai recentă cu dinții nu am. Asta e făcută ieri, într-un magazin pentru copii unde Seb a probat pălăria (deh, și el e tot un fel de copil) și, neavând oglindă, și-a tras rapid o poză să vază cum îi stă. Iar dacă e de poze, sunt și eu undeva în 😀