Este 10 februarie, sarcina mea are 40 de săptămâni și 6 zile iar copilașul nu dă semne c-ar vrea să iasă din burtă azi-mâine. În ciuda nerăbdării cu care-l așteptăm, el știe că nu punem și nu o să punem niciun fel de presiune pe el să vină mai repede. Un copil se naște când este el gata și doar atunci începe travaliul. Am citit de curând o teorie despre mecanismul natural al declanșării travaliului, o chestie complexă pe care am înțeles-o în câteva linii drepte: copilașul este gata pregătit pentru lumea de afară și o glandă anume din corpușorul lui (glanda suprarenală) își atinge și ea dezvoltarea intrauterină completă ceea ce-o face să elibereze un hormon, care hormon ajunge prin cordonul ombilical la placentă și face ca anumite glande ale mămicii să producă un alt hormon responsabil cu contracțiile uterului. Deci totul este despre niște hormoni. Pe scurt, travaliul – implicit nașterea – nu începe până fătul nu-i matur și gata să fie născut. Aceeași teorie spune că sunt doar două excepții de la regulă: dacă mediul intrauterin este mai periculos pentru copil decât cel extrauterin sau când bebelușul decide să iasă mai repede datorită atracției lunii, stelelor sau planetelor – un fel de menire și de împlinire a celor scrise.

După cursul de pregătire prenatală de miercuri moașa m-a avertizat că dacă depășesc 42 de săptămâni trebuie să merg la spital să-mi inducă nașterea. M-am simțit tristă și trădată, dezamăgită și decepționată. Adică era de înțeles ca ”sfatul” ăsta să vină de la cineva cu vederi înguste, un reprezentant al sistemului sanitar care chiar crede în niște limite și standarde impuse de niște alți oameni, prin mediere matematică a unor cifre și standardizare a indivizilor. Dar venind de la o moașă care încurajează revenirea la natură, care declară la fiecare curs pe care-l susține în fața femeilor însărcinate că ”nașterea este a ta, nu a spitalului, nu a doctorului, nu a moașei!”, care spune că nașterea cea mai simplă și ușoară este cea fără intervenții, care este de acord că femeile știu cum să nască, sunt programate genetic pentru a naște pui vii, care zice mereu că nicio femeie nu seamănă cu alta și nicio sarcină ori naștere nu poate fi ca o alta, așadar venind de la ea a sunat ca un pahar de cristal izbit de o pardoseală de marmură.

Nu mai este nevoie s-o spun, dar nu cred în inducerea nașterii doar de dragul respectării unor limite de timp. Aici vorbesc despre o sarcină sănătoasă cu un copil sănătos. Puțină lume realizează că perioada de patru săptămâni, între săptămâna 38 de sarcină și 42 sau 37-41 după alte cărți, pe care tot sistemul medical se bazează când vorbește de o naștere ”la termen”, este doar o medie. Asta nu înseamnă că toți copiii s-au născut și trebuie să se nască în această perioadă. Se vorbește despre postmaturitate în cazul în care sarcina sare de săptămâna 42, dar s-au născut și continuă să se nască copii perfect sănătoși, fără semne de postmaturitate și la 48 de săptămâni. Adevărul este că niciun medic sau vreo moașă n-are niciun drept să-mi spună mie că am depășit termenul, copilului nu-i mai este bine înăuntru, nu se mai dezvoltă și trebuie scos. Nu fără dovezi.

Când am întrebat-o de ce trebuie indus travaliul la 42 de săptămâni, a spus că placenta nu mai alimentează cum trebuie fătul. Apăi cum poți să spui așa ceva, să faci o regulă din asta, să mi-o aplici mie doar pentru că așa ți-au spus ție cărțile de medicină? Nu trebuie să-mi faci și niște analize, probabil, un consult, ceva, care să-ți confirme teoria? Că doar nu s-o întâmpla ca în săptămâna 42 fix, când s-au încheiat cele 294 de zile de gestație, placenta fiecărei femei să își închidă prăvălia și să se care ”Apăi eu am hrănit copilul ăsta 42 de săptămâni, mi-am făcut treaba, adio!” Ceva n-ar fi firesc aici, un sistem așa bine pus la punct cum este corpul uman, să dea greș la sfârșit de sarcină, după cea a crescut o sămânță și a transformat-o într-un făt sănătos. Cred cu tărie că lucrurile nu stau deloc așa și am deplină încredere în placentă și-n copil și-n corpul meu sănătos. Numiți-mă extremistă, dar eu o văd ca pe un act de credință, în sine și în măreția creației.

Nici nu mai iau în discuție o posibilă eroare de memorie, ca să-i zic așa. Calcularea datei probabile a nașterii se face în funcție de ultima menstruație, iar dacă nu ți-o amintești cu exactitate, în care caz sunt și eu, se are în vedere vârsta gestațională a fătului. Adică o aproximare făcută la ecografie de către calculator care are și el niște date setate și introduse de om printr-o medie aritmetică – daca sunt atâția centimetri ori atâția (la diametrul capului, al toracelui, lungimea femurului, etc.) rezultă o vârstă a fătului de atâtea săptămâni. Dar asta nu reprezintă nimic altceva decât o vârstă estimativă și nu ar trebui să fie folosită în scopul de a diagnostica o sarcină. Tot sistemul sanitar crede că suntem doar niște vite proaste ce n-au minte ori rațiune și care trebuie mânate, montate și ajutate să fete.

Dar nu trebuie să faci facultatea de medicină ca să poți citi și să te poți documenta despre sarcină și naștere, nu ai nevoie să fii savant ca să înțelegi natura, nu-ți trebuie diplomă universitară ca să înveți să fii sănătos și nu trebuie să fii sectant ca să-ți dai deplină încredere în tine și în corpul tău. Iar dacă alegi să alegi conștient pentru tine și nu lași deciziile legate de corpul tău SĂNĂTOS și fătul tău SĂNĂTOS pe mâna cadrelor medicale, nu te face o persoană inconștientă și egoistă. Doar o persoană care-și asumă responsabilitatea în loc s-o paseze altcuiva.

*Și nu, nașterea acasă neasistată nu este o modă la care vreau și eu să mă aliniez și nici vreo dorință de epatare. Iar aici, în acest text, este vorba de povestea mea și trebuie tratată ca atare. Deciziile mele nu afectează pe nimeni altcineva decât pe mine, copilul meu și soțul meu. Atât. Orice om care nu este în aceștia trei n-are niciun drept să mă ”sfătuiască” ori să mă acuze că mă joc cu viața cuiva. Fiecare să-și vadă de ograda lui, de grijile, deciziile și responsabilitățile lui.

Săptămâna 40, pe plaja Fitenia (Las Americas)
Burta nu s-a mai mărit în ultima lună (măsurătorile centimetrului sunt egale aproximativ), dar copilașul da. Un mister 🙂
🙂

[nggallery id=104]