Bunicul meu, Naghytata cum îi spuneam, obișnuia să îmi zică mereu când eram puștan: ”Mă, tu dacă nu înveți, o să ajungi chelner, așa ca X!” Nu mai știu cine era X, dar sigur era chelner, iar Naghytata nu era pre încântat de meseria asta.  Probabil și pentru că în tinerețea lui întâlnise suficienți chelneri, el fotbalist la Nitramonia Făgăraș și mai apoi arbitru fiind.

Eu nu l-am moștenit deloc pe partea sportivă, că singurul gol l-am dat prin clasa a șasea, în curtea școlii generale nr.7, de pe vale din Făgăraș, (Marius, un fost coleg poate mai știe :), a fost un vinclu), că în rest am fost antitalent și portar, chiar dacă „diriga” era profă de sport. Ce chin au mai fost pentru mine chiulurile din liceu:). Dar mă abat de la subiect…

Pe scurt, sportiv nu am fost, iar barman-chelner am ajuns. Cine mă cunoaște, nu cred că m-a văzut vreodată într-o meserie ca asta, fiind de regulă de partea cealaltă a baricadei. Ei bine, de o lună de zile sunt barman, la Chiringuito, pe plajă, același loc în care mi-am început și cariera de fotograf de surf. Poate e prea mult spus carieră, dar într-o zi, cu susținerea din partea lui Je va fi și asta.

Partea frumoasă este că îmi place ceea ce fac și pentru că job-ul ăsta e neconvențional, fiind pe plajă. Nu trebuie sa port costum, cămașă, papion sau chiloți, iar dacă vreau pot să stau la bustul gol. Nu e cazul la mine, dar era un exemplu.

Nu e un job foarte sigur, pentru că chioșcul de pe plajă se poate oricând închide, din cauza unor probleme cu o licitație, dar cel puțin atât cât va fi, (a trecut deja o lună), este o perioadă frumoasă din viața mea. Sunt o mulțime de avantaje, plecând de la programul flexibil și terminând cu exercițiul de limbă spaniolă pe care îl fac aici zilnic. Nu doar că grăiesc toată ziua în spaniola mea atemporală, dar mai învăț și italiană, că am uitat să vă spun, italienii au împânzit lumea mai mult decât românii, poate și pentru că au fost mult mai discreți.

Ca să ajung barman la Chiringuito a fost o cale destul de lungă și o mulțime de conjuncturi favorabile în cele din urmă, dar a contat mai ales faptul că, fără lipsă se modestie, sunt un tip de încredere și pe care te poți baza, iar treaba la locul de muncă merge acum ceas.

Matteo, un italiano vero!

 

Sunt coleg cu un italian vioi, mort după femei, pe nume Matteo,  care echilibrează astfel felul meu de a fi, calm și nu foarte vorbăreț, adică un barman atipic, mult prea tranquilo, cum zic spaniolii pe aici.

De după grif
Până pregătesc eu chioșcul de deschidere în fiecare dimineață, pe terasă sunt cursuri de yoga și pilates. Undeva în imagine o puteți ghici și pe Je:) De partea cealaltă a chioșcului e zona de surf.

Chioșcul de pe Playa Onda este celebru pentru cockteilul Mojito, originar din Cuba, și ca efect al acestei faime, zilnic meșteresc sute de pahare cu băutura proaspătă și înșelătoare. Cui ajunge să-i placă, poate da dependență. La fel ca și berea, după al doilea Mojito nu prea te mai poți opri până când realizezi că s-a înserat și e cam greu să te ridici în picioare.

Nu mi-a trebuit prea mult să ajung un „maestro del Mojito”, cum mă prezintă în glumă Matteo, clienților vechi și noi. Nu pot să vă introduc prea bine în atmosfera de la Chiringuito, pentru că nu mă simt foarte inspirat acum iar pozele vorbesc de la sine, dar o rețetă de Mojito tot pot să vă dau ca să o încercați, până ajungeți în Tenerife pentru unul autentic, făcut de un „maestru”.

Ingrediente pentru un Mojito: cinci frunze de mentă, trei lingurițe de zahăr brun, două felii de lime, 50ml rom alb, gheață, apă minerală sau fanta lemon

Ca să savurați un Mojito pe zi, timp de o lună, aveți nevoie în primul rând de mentă proaspătă. În rețeta originală se folosește hierba buna, care e un soi de mentă, nu la fel de intensă ca menta de prin România.  O legătură de mentă, păstrată la frigider în folie, vă ajunge pentru o săptămână cred. Ingrediente esențiale sunt apoi zahărul brun, lime și rom alb, câte un kilogram respectiv litru din fiecare, ca să fie acolo când vi se face poftă. Vă mai trebuie apă minerală carbogazoasă sau fanta de lămâie și gheață de preferat măruntă, nu cubulețe. Și paie.

Prepararea vă ia fix 2 minute. Într-un pahar de 200 ml, puneți trei frunze de mentă, cinci triunghiuri de lime și două sau trei lingurițe de zahăr brun. Peste un gât mic de apă minerală sau fanta lemon. Un pistil de mojar nu este indispensabil, dar recomandat. Cu el sau cu o lingură zdrobiți limele cu zahărul și menta, ca frunzele să își lase esența. Umpleți paharul cu gheață, turnați rom pana ajunge la trei sferturi și completați cu apă minerală sau limonadă, dacă îl vreți mai puțin iute. În rest, poftă mare și cu uitați: Consumul excesiv de alcool…