Asta, adică minunăţia din poza de mai sus, este o chestie de care am mai pomenit de la venirea noastră în Tenerife. Brânză proaspătă şi afumată de capră care se face după o reţetă tradiţională tenerifeză şi are un gust dumnezeiesc. Am mai cumpărat din piaţa agricultorilor, Agromercado Adeje, dar niciodată de la Mercadona. Ieri, la cumpărături prin centrul comercial San Eugenio, am zis să încerc (am fost singură, Seb era la Dino, să-i repare ceva la calculator) şi brânza proaspătă şi afumată de capră ce se vinde la sectorul de mezeluri şi brânzeturi din supermercado, adică simplu, în spaniolă, charcuteria. Kilogramul costă 9,55 euro iar bucata ce o vedeţi în imagine cântăreşte vreo 280 de grame. Ceea ce m-a costat 2,72 euro şi a meritat fiecare cent pentru că gustul, textura, mirosul şi savoarea brânzei este de-a dreptul divină. Am mâncat aproape jumătate din ea aseară, alături de salata Iceberg (0,80 euro bucata) şi pâine integrală cu nuci (1,53 euro pâinea care are 400 de grame).

Pâinea integrală cu nuci - 1,53 euro

Despre pâinea asta pot face un post întreg, pentru că e cea mai bună pâine pe care am mâncat-o vreodată. Staţi, în afară de azima coaptă în ţest de maică-mea în frumoasa mea copilărie, azimă care e, pentru mine, cea mai bună pâine din lumea văzută şi nevăzută. Deci pâinea din făină integrală cu nucă, în spaniolă pan de nueces, e cea mai bună pâine mâncată de mine din comerţ. Costă cam scump, dar cum nu este o pâine normală, pentru mine intră la categoria delicatese şi am renunţat s-o mai compar la preţ cu o franzelă albă (care la 800 de grame costă la Mercadona 1,40 euro). Astfel că mă bucur că nu trebuie să plătesc pe ea vreo 3 sau 3,50 euro cât costă la brutăria franţuzească din Los Cristianos. Mă bucur, în acelaşi timp, că tot mai rar fac tranzacţia euro/leu şi că în cele două luni de când suntem în Tenerife mi-a intrat în reflex să gândesc în euro la fel cum şi, spre exemplu, când număr în gând, număr în engleză. Căci, cum sunt ceva preţuri la alimente care-s mai mari decât în România, e bine să nu mai gândesc „în ţară nici n-aş fi conceput să dau în fiecare zi 6,5 lei pe o pâine de 400 de grame”.

Preţul total al cumpărăturilor din imagine plus caserola de îngheţată care stătea deja bine-merci la congelator este de 12,92 euro

În coşul de cumpărături de ieri a mai intrat, după cum se vede şi-n fotografia ce am regizat-o şi realizat-o în bucătărie, un pachet de paste din făină integrală (da, ne place să mâncăm cât de cât sănătos, acolo unde se poate), paste care la cantitatea de 500 de grame costă 0,79 euro. Ne plac, de asemenea, şi pastele din grâu dur, dar au o consistenţă şi mai plăcută pastele integrale, mai ales că plusează şi la capitolul fibre. Laptele semidegresat, 0,57 de euro, cutia cu 25 de plicuri de ceai negru, 0,50 de euro, salam feliat 1,23 euro (încercările de a renunţa la mezeluri au fost slabe şi, chiar dacă în frigider nu mai stă şunca Sisi, prosciuto, ceafa afumată sau jambonul şi practic este un progres, tot mai cumpărăm salam, care mai merge la bocadillo – sandviş în spaniolă – luat la pachet pentru la muncă), un kilogram de mere golden (manzana amarilla în spaniolă) – 0,99 euro, cutia de fulgi de ovăz pentru micul dejun, 1,40 euro (cântăreşte 500 de grame).

Cutia de 500 de grame de fulgi de ovăz costă în Mercadona 1,40 euro

Şi la lupta cu preţul cerealelor am renunţat şi am acceptat că în Tenerife nu pot să cumpăr fulgi de ovăz cu până-ntr-un euro, la fel ca la plafarele din România. M-am împăcat cu ideea şi datorită luptei câştigate cu micul dejun aproape englezesc de până acum a lui Seb (şi total nesănătos). Nu ajunsese să mănânce cârnaţi dimineaţa, dar eu zic că nici mult nu mai avea. Acum Seb a prins teribil gustul terciului de ovăz şi dacă se întâmplă (rar) să rămânem fără lapte într-o dimineaţă şi să mâncăm omletă, ouă jumări sau pâine, unt, brânză şi salam, Seb spune invariabil „ar fi fost mai bun nişte terci acum”.

Îngheţată de vanilie cu praline şi nuci glazurate, 2,40 euro 1000 de grame

Îngheţata la caserolă este un păcat alimentar dobândit cu venirea pe insulă. Ne-am gândit că ne costă mult mai puţin decât să cumpărăm îngheţată în oraş, de la gelateriile italiene, unde cornetul cu trei cupe costă 4 sau 5 euro (depinde de unde-l cumperi) şi ne simţim mult mai bine să ingurgităm caloriile îngheţate acasă, în vârful patului. Poate că pierdem la capitolul gust, că gelateriile de pe aici, chiar de-s puţine, au îngheţată bună, făcută în casă cu nenumărate arome. Ori dacă cumperi la caserolă din Mercadona constaţi că opţiunile de aromă sunt reduse la căpşuni, ciocolată şi vanilie cu ceva. Merge, dacă nu eşti pretenţios. Oricum, gustul este bun, condiţia e să fie îngheţată în congelator destul de tun, ca şi textura să fie a unei îngheţate ideale şi nu a unui milk-shake.

După cum observaţi din majoritatea pozelor, cele mai multe produse sunt Hacendado, adică a firmei proprii Mercadona. Un fel de Marca Unu de la Careffour sau Clever de la Billa. Hacendado are cele mai mici preţuri la cam toate raioanele şi din ce am încercat noi de două luni încoace, sunt bune. Adică sunt nişte produse corecte, au un raport calitate/preţ excelent. Şi asta de la pasta de dinţi care costă între 65 şi 90 de euro-cenţi pentru diferite taskuri ca albire, extra-albire, anti-tutun, extra-protecţie (spre diferenţă de Colgate care costă vreo 2,50 euro poate chiar peste 3 euro) până la paste făinoase (care, din punctul meu de vedere şi din punctul papilelor mele gustaticve de vedere, sunt la fel de bune ca cele produse de Barilla)

Seb s-a introdus şi el rapid în cadru ca să-şi dovedească spiritul ludic. Cumpărăturile valorează 12,92 euro, Seb este nepreţuit 😀

Să recapitulăm:

Brânză de capră – 2,72 euro
Salam extra – 1,23 euro
Mere golden – 0,99 euro
Îngheţată – 2,40 euro
Salată Iceberg – 0,80 euro
Lapte semidegresat – 0,57 euro
Pâine cu nuci – 1,52 euro
Ceai negru – 0,50 euro
Fulgi de ovăz – 1,40 euro
Spagheti integrale – 0,79 euro
TOTAL – 12,92 euro

[nggallery id=43]

Join the Conversation

9 Comments

  1. Allooo!!! …unii aici „face” cura de slabire… nu-i cinstit sa va iasa niste poze asa gustoase. Glumeam, inafara sadismului evident, prin pofta ce ne-o creati, informatiile mi se par de certa valoare ca sa evaluam viata de acolo.Daca va rataciti prin vre-un magazin de electrocasnice, poate aruncati si voi un ochi cat e o masina de facut paine MULINEX musai, ca poate scap si nu ma mai pune Achiloasa sa o car de aici! Multzumim anticipat si repet nu-i musai, daca va iese in cale! Bafta si asteptam vesti! ( nu acceptam decat bune sau foarte bune). PUPICI.
    P.S.: -am eu impresia sau e prima poza in care Seb. zambeste!?

    1. Să ştiţi că nu prea am văzut magazine de electrocasnice. E unul în Los Cristianos, lângă Mercadona, şi când o să fim în zonă, intrăm să vedem. Dar zilele astea, înainte de plecarea în Ro, nu mai avem cum. Că dacă joi avem avionul, mâine eu lucrez, nu mai e timp. Dar cum pe 2 iunie suntem deja înapoi în Tenerife, pe 3 sau 4 mergem şi la magazinul cu pricina. Bine? 😀

      PieS: Seb zâmbeşte în poze doar dacă-i zic eu „Seb, zâmbeşte!”. Ca şi în poza asta, rezultatul este forţat. Dar, dacă stau să mă gândesc bine, adică vreo 2 secunde, mai sunt poze cu Seb în care zâmbeşte slab, vag, dar natural. 🙂

  2. Mda… imi amintesc branza din enervant de scurta vacanta petrecuta sub Teide! By the way … ori am fost eu „cu vaca”, ori nu v-am „auzit” povestind nimic despre vulcan!! Sa mergeti neaparat cand aveti ocazia. Noi nu am reusit sa urcam decat pana la 2400, dar am inteles ca daca ai nu-stiu-ce aprobari poti sa mergi pana in varf!
    Oricum… super ideea voastra de emigrare .. oarecum ma inspira…desi cred ca imi cam trebuie o juma’ de Jack Daniels in permanenta ca sa am curajul vostru!

    1. Păi am scris aici http://emigrantintenerife.info/2010/04/vulcanul-teide-vazut-de-pe-autostrada-din-fericire-eruptiile-vulcanice-sunt-in-islanda-nu-in-tenerife/ de Teide şi că n-am ajuns încă pe munte.
      Vrem să mergem, dar când s-o nimeri. Oricum, e timp berechet, că suntem pe insulă ca să stăm, nu într-o vacanţă de două luni. Acu’, dacă e să mă întrebi pe mine, mai degrabă aş alege o zi pe mare cu catamaranul până în La Gomera şi aiurea decât să merg pe munte (asta nu înseamnă că nu o să ajungem pe Teide, ci doar că întâi va fi catamaranul 😀 )

Leave a comment

Lasă un răspuns