Că tot sunt atât de mulţi indieni în Tenerife, care domină comerţul cu electronice, bjuterii, haine şi parfumuri de anul acesta au şi un festival, Ratha Yatra, un amestec cultural canarioto-indian.

Ieri seară, fiind cu treabă prin Playa de Las Americas, am dat peste festivalul cu pricina în parcarea de lângă Mc Donalds, unde ne făceam veacul acu două luni până să ne băgăm internet acasă. M-am lăsat dus de urechi ascultând de unde poate veni o muzică veselă, cam prea tare ca să fie de la vreun restaurant.

Era muzică populară din Insulele Canare, dar fiind pe final, nu am mai prins decât ceva dansuri din Lanzarote şi Tenerife. Acum am să vă spun ce mi-a trecut mie prin cap în timp ce transpiram să fac câteva poze, pe care le puteţi vedea mai jos în galeria foto.

În primul rând, folclorul lor nu sună rău, e cam romanţat şi vorbeşte ca şi pe la noi, despre mândre, dragoste şi plaiurile lor minunate. Apoi, năduşit de caniculă şi calima care a venit de două zile cu temperaturi de peste 30 de grade, m-am gândit eu că oamenii aştia de pe aici de pe la ţară  sunt fie toţi de pe la munte, fie nu ies decât noaptea din casă, din moment ce costumele lor populare sunt parţial din lână de capră şi atât bărbaţii cât şi femeile sunt bine încotoşmănaţi, de ar face faţă cu brio unei învârtite de pe la noi, jucată la întâlnirea cetelor de juni de la Sălişte, din preajma Bobotezii.

Dans din Lanzarote
Dans din Tenerife

Că le era cam cald, au confirmat-o şi ei prin şefa ansamblului, care a anunţat programul de duminică, încheind cu ceva de genul „sperăm să nu fie la fel de cald”. Au sperat degeaba, pentru că temperaturile ridicate se vor menţine potrivit meteorologilor care au anunţat cod portocaliu de caniculă, până pe miercuri. Iniţial, de marţi trebuia să avem iar maxim 25 de grade. Oricum nu e rău la 31 de grade câte au fost ieri, aici în sud. Cică e foarte bine pentru primul val de aer african din Sahara, pentru că maximele au fost de 42 de grade în vara lui 2004.

Ghici cui îi este cald?

Dincolo de costumele lor, canarioţii au dansat cu drag, spor şi veselie, iar la final i-au luat şi pe cei câţiva turişti în ring. Urma muzica indiană, dar cum nu sunt fan, nu am stat. Partea indiană a festivalului însemna pe lângă muzică, degustare de gastronomie indiană, chicit în cărţi, faţă, stele şi ce se mai poate.

... si ghici faţa mea:) dacă aveţi 20 de euro de cheltuit pe viitor

Festivalul Ratha Yatra este celebru în India, iar adaptarea lui în Tenerife a ţinut cont şi de momentul pricipal, defilarea cu carul alegoric, care va avea loc în seara asta, înainte de finala Spania-Olanda.  Dacă va câştiga Spania, la noapte nu se doarme pe insulă!

httpv://www.youtube.com/watch?v=lOZc7xtrGLw

[nggallery id=64]

Leave a comment

Lasă un răspuns