Vom merge la Brașov și încă nu mă dezmeticesc. Adică o persoană foarte săritoare și inimoasă care are afacerea ei, trebuirile ei și, mai ales, doi copii mici, adică 2xYago, să se ofere să mă ajute să lansez cartea la ea în oraș! E vorba de Ditta Depner. Știam că e o ființă faină, dar nu mă așteptam că atât de faină.

Am cunoscut-o în carne și oase marțea trecută, la difuzarea la Sibiu a documentarului ”Îndrăznesc să nasc așa cum vreau”. Pe lângă că e mult mai frumoasă ca-n fotografii, e de o căldură sufletească ce te lasă paf! Și are așa un spirit voluntar și reușește să facă atât de multe pentru cauza în care este implicată încât zici copilărește ”Eu când voi fi mare vreau să mă fac Ditta Depner”.

Prima dată am auzit de DItta când eram însărcinată. Nu mai știu ce-am aflat prima dată despre ea, că a născut acasă sau că bebe nu are nevoie de scutece, e perfect conștient de funcția lui excretoare. Cert e că mi-a dat multă voie bună, m-a inspirat, m-a motivat. Și-apoi m-a și felicitat, când l-am născut pe Yago. Uau, adică Ditta are timp să știe de mine?!

Apoi m-a încurajat, când am scris pe blog că vreau să scriu cărți despre nașterea naturală. Și acum mă ajută să lansez cartea ”Poveste de trezit copiii – Cum venim pe lume” la ea în oraș. Când a venit la Sibiu, pentru difuzarea documentarului ”Îndrăznesc să nasc așa cum vreau” la care a fost consultant, mi-a zis că trebuie să lansez cartea mea și la Brașov. Că mă ajută.

Și nici nu mă așteptam că o să caute și sponsor. Adică da, caută o sală, vorbește alături de mine despre tema cărții, mă gândeam că asta înseamnă că mă ajută. Dar să mă promoveze în viața ei, în grupurile ei de oameni, și să caute și sponsor pentru eveniment? Plus că a zis că ne și găzduiește peste noapte în familia ei. Când are timp să le facă pe toate? Cum are energie să le facă pe toate?

Mulțumesc Ditta, să te binecuvânteze Dumnezeu în continuare!

Deci ne vedem la Brașov, și asta doar datorită Dittei.

Eu și Ditta, la Sibiu
Eu și Ditta, la Sibiu

Lansarea cărții ”Poveste de trezit copiii – Cum venim pe lume” la librăria Libris – Șt.O. Iosif, str. Mureșenilor 14

Luni, 21 iulie ora 18.00

Cofetăria Kaju Vegan va îndulci tema evenimentului nostru, care este destul de greu de digerat de mulți părinți: sexualitate, reproducere, naștere și alăptare.

–––––

Îmi pare rău că nu mai ajungem în București, cum am crezut, miercuri plecăm deja spre casă. La următoarea carte, ne vom organiza mai bine.

–––––

Dacă nu ați cumpărat încă cartea ”Poveste de trezit copiii – Cum venim pe lume”, pentru comenzi naționale și internaționale, accesați site-ul cărții www.cumvenimpelume.ro

În Brașov, cartea se găsește și la magazinul BBMic, str. Păltiniș 15

În Sibiu, se poate lua și direct de la sora mea, cea care se ocupă de livrarea cărții către voi. De asemenea, și în magazinul naturist Aromo, str. Dumbrăvii 58