Azi vine la noi Vio, adică Twigg. Primul imigrant „adus” în Tenerife.

Cum ne-am cunoscut, nu-i mister, că blogul connecting people. La scurt timp după venirea mea şi a lui Seb în Tenerife, Vio a luat legătura cu noi, nici nu mai ştiu cum a fost la început. Parcă întâi a pus un comentariu şi apoi mi-a trimis un mail. Ca să scurtez episodul, omul a zis că-l păştea de mult timp un gând de emigrare şi că se gândise un timp la ţările nordice. Dar că cumva, blogul nostru l-a făcut să-şi schimbe destinaţia, de fapt i-a făcut, pe el, pe Flory , soaţa lui şi pe Maria, fetiţa lor de un an şi jumătate. Până la urmă, după ce soarta a intervenit cum a vrut ea exact când oamenii reziliaseră contractele la cablu, net şi alte alea, Flory a trebuit să rămână acasă, în Bucureşti, cu bunica ei bolnavă şi cu Maria. Iar în Tenerife a rămas să vină singur Vio, ca să-şi facă de cap. 😀 Nu măh, am glumit, ca să caute de muncă şi ca să vadă dacă Tenerife este un loc bun pentru viaţa lor.

Vio aterizează azi la ora 17 pe Tenerife Norte, Dan îl aşteaptă la aeroport (contra ţuică, slană şi cârnaţi, toate aduse tocmai din oraşul de pe Dâmboviţa) iar noi toţi vom trage deseară o mare paranghelie. 

Join the Conversation

4 Comments

  1. Super tare !
    Imi fac si eu blog cu :
    Cine vrea sa lucreze in Nigeria 🙂
    Bani multi, munca putine … ca la guvern !
    (e serioasa treaba … deocamdata incep numai in industria lemnului)

    1. Man, n-aş merge în Nigeria mai mult decât pentru 2 săptămâni, aşa, lejereanu, în vacanţă de safari. Altfel… 😀

  2. Jeaninoaso, va aducem si noi zacusca, sunci, palinci, etc numai sa ne asteptati si pe noi la aeroport cand venim 😀

    1. Diana, toate bunătăţile trebuie să fie pe numele lui Dan, ca el e cu automobilul. Dar vă putem pune o pilă şi vouă:)

Leave a comment

Lasă un răspuns