Post scurt, ca avanpremieră. Ieri a împrumutat Seb de la Dino camera de filmat subacvatică GoPro ca să facem nişte filmuleţe pe la fundul apei, acolo unde putem ajunge noi(până în 4 metri), ca doi amatori în ale scufundatului ce suntem (adică fără scule, butelii cu aer, etc). Am încercat să filmăm ceva, dar cum vântul a cam suflat şi valurile au tulburat apa în zona plajei Troya (în Playa de Las Americas) unde ne-am bronzat noi, n-a ieşti ceva frumos. E ca şi cum cineva ar filma în lacul Snagov.

Aveţi aceste două cadre, primul cu mine şi ochelarii lui Seb de snorkeling şi al doilea cu noi doi, la suprafaţă. Azi, chiar dacă Atlanticul va fi din nou supărat, ne vom scufunda puţin într-o zonă de stânci, unde apa este mai limpede. Sper.

Cam aşa de tulbure a fost apa oceanului în zona Troya

Join the Conversation

9 Comments

  1. Twigg, se face anul de cand stii tu, ca noi planuim de vreo doi!:)
    Toate la timpul lor, mai avem de vandut un golf2, te intereseaza!? MASINA E OK, PRET DECENT!

  2. Sebastian, tie nu ti-e jena sa stai ca un parazit pe munca femeii? Ce fel de barbat esti tu? Cred ca ai fi in stare sa o scoti si „la produs”, doar ca sa-ti mearga tie bine!

    1. Întotdeauna mi-am dorit să fiu un casnic… iar în Tenerife este cum n-am visat vreodată 🙂

  3. canariotilor m-ati bagat in boala cu camera asta! intotdeauna mi-am dorit o camera (macar foto) subacvatica, iar acum, daca tot ma dau si pe motor, GoPro mi se pare perfecta! voi ce parere aveti de ea? cum merge sub apa? cum merge imediat dupa ce o scoti din apa? bateria? calitatea pozelor? pleeeeeeeease tell me!

    1. Deocamdată noi n-am folosit-o atât cât ne-am fi dorit, că a trebuit să i-o înapoiem lui Dino. Dar a fost suficient ca să ne dăm seama că merită, este o lucrare chiar bună. Calitatea pozelor este mai mult decât rezonabilă iar filmele sunt foarte clare. Un minus este calitatea sunetului, că doar nu te aştepţi ca prin carcasă microfonul să înregistreze ceva bun (la filmuleţele noastre nu înregistra ce vorbeam, doar clipocitul apei de la introducerea camerei sub apă).
      Cu bateria este o problemă. Acolo zice clar că NU ai voie să-i pui acumulatori alcalini şi camera lui Dino tocmai alcalini avea. După vreo două filmuleţe de vreo două-trei minute, bateria nu mai ţinea suficient ca să mai ducă un alt clip. Făcea doar poze.

    1. Da, man, e una şi aceeaşi. Pe tine te nelămurea legătura dintre alcaline şi cameră? Pai poate Dino i-a pierdut acumulatorul cu care a venit din fabrică şi i-a pus unul care s-a potrivit. N-am habar.
      Filmele noastre nu-s foarte bune, am spus sus, în articol, de ce. Când mai împrumutăm camera sper să fie limpede oceanul ca în week-end-ul ăsta, unde apa din zona Torviscas era ca-n piscină şi vedeai fundul la peste zece metri.

Leave a comment

Lasă un răspuns