Despre alăptare, tot despre alăptare. Ajungând la doi ani de alăptare la cerere și la peste un an și jumătate de activitate într-un grup de sprijin pentru mamele care vor să alăpteze, am adunat destule cunoștințe. Despre alăptarea în sine, despre cum pot fi evitate problemele de la debutul lactației, cum pot fi rezolvate problemele care apar din varii motive, despre relactație (sau relactare), etc.

Yago, la doi ani si trei săptămâni de alăptare. Când au trecut?
Yago, la doi ani si trei săptămâni de alăptare. Când au trecut?

Și ce am înțeles cu adevărat despre tot și toate este că atitudinea e cea mai importantă. Felul în care privești lucrurile, felul în care te raportezi la situație influențează succesul sau eșecul în alăptare.

Psihicul, gândirea, prejudecățile care conduc gândirea. Contează mai mult decât ne dăm seama. Nu-i nimic nou ceea ce spun, doar că am înțeles asta din experiență directă, din practică, după toată teoria citită.

Spre exemplu, relactația. Mame care au plecat cu sângul după naștere, care nu au avut informațiile corecte și spriinul necesar pentru a înțelege cum funcționează hormonii și glandele implicate în producerea de lapte, care nu au inteles nici necesitațile nou-născutului sau  modul corect de atașare la sân, care au cedat presiunii și au acceptat laptele praf sau care nu au știut că micuțului i se dă lapte praf de către asistentele din spital sau, sau, sau, situațiile pot fi de tot felul când vine vorba de subminarea alăptării și de renunțarea la a mai da sân.

Sunt femei care, chiar dacă au început nenatural cu hrănirea copilașului, își doresc să alăpteze. Poate că au trecut doar câteva zile de alimentare doar cu lapte praf, poate câteva săptămâni sau chiar câteva luni, sau poate s-a mers cu lactație mixtă, sân puțin că ”nu e lapte” si biberon de completare, etc.

Ce e cel mai important de știut este că orice femeie poate alăpta. ORICE FEMEIE. Mai puțin de 1% din femei au probleme medicale care le împiedică să producă lapte sau să poată alăpta.

Mai mult decât atât, orice femeie, chiar de nu a născut, poate alăpta. Clar, după ce a născut, lactația se instalează mult mai simplu, grație oxitocinei secretate în sarcină, în travaliu, la naștere și după. Dar în rest, și o femeie care adoptă copil, spre exemplu, poate alăpta. Fără să fie nevoie de medicamentație sau ierburi pentru asta.

Ideea e super simplă. Natura nu s-a complicat deloc. Prolactina este cumva o glandă ”emoțională”. Dacă simte, prin intermediul sentimentelor și stărilor emoționale ale femeii, că există un copil ce trebuie alăptat, declanșează toate mecanismele implicate în producerea laptelui și pac! femeia are lapte. Sunt multe astfel de mărturii ale femeilor cărora le țâșnește lapte din sâni chiar de nu au copii sau au născut cu ani în urmă, doar pentru că în vecini e un bebeluș care plânge. Ăsta e doar un exemplu. Alte exemple cu femei care au adoptat pentru că nu puteau face copii, dar care au reușit să alăpteze prin autosugestie și conectarea cu bebelușul. Sau însăși istoria omenirii, cu binecunoscuta meserie de doică din secolele trecute, femeia care lucra toată viața alăptând copiii altor femei. Dacă pui copilul la sân, dacă ia sânul în gură corect astfel încât să stimuleze glandele, nu are cum să nu se producă lapte.

Alăptarea este un proces hormonal. Iar dacă hormonii sunt stimulați, laptele iese. Cu cât mai des sunt stimulați hormonii, cu atât mai mult lapte va avea femeia. Și cea mai bună stimulare o oferă gurița copilului. Nu există extractor de lapte care să scoată mai mult lapte ca bebelușul însuși. Este cerere, e și ofertă. Nu e cerere, nu e stimulare hormonală, nu e nici lapte. ATÂT DE SIMPLU ESTE.

Dacă e atât de simplu, de ce atât de multe femei care-și doresc să poată alăpta sfârșesc preparând biberoane de lapte artificial?

Pentru că percep tot ce se întâmplă, toate neajunsurile, problemele ce apar, ca fiind ceva mult mai grav decât este! Clar, pot fi și alte cauze, dar din ce am putut observa, la concluzia asta am ajuns. Că situația pare mult mai neagră decât este ea în realitate atunci când treci prin asta fără să fii pregătit sau informat corect.

Mi se pare aiurea că acum trebuie să precizez, ca să nu se simtă nimeni atacat și judecat, că nu mă simt vreun guru în alăptare, că nu cred deloc că am ajuns să știu totul despre subiect. E un text pe un blog, deci e ceva subiectiv, ce vine din experiența mea și este perfect adevărat pentru un număr destul de mare de persoane cu care am intrat în contact.

Toate femeile care mi-au cerut ajutorul să relacteze aveau percepții destul de greșite depre tot ce li se întâmpla. Toate au zis că nu au lapte, că copilul nu vrea să stea la sân, că devine nervos când i se oferă sânul, că plânge de foame dacă nu i se oferă suplimentare de lapte praf, etc. Aproape toate s-au exprimat în termeni foarte negativi: ”Am probleme mari” sau ”Este foarte greu” sau ”Copilul este foarte dificil” sau ”Toată lumea poate alăpta, numai eu nu!”

Când ne-am întâlnit, toate aveau lapte. Așa neexperimentate cum erau, cum am fost și eu după ce s-a născut Yago și cum sunt toate femeile la prima experiență cu alăptarea, când s-au muls, de probă, cu mâna, lapte a ieșit din sfârc. Nu e nevoie să iasă în jet ca să credem cu adevărat că avem lapte, că putem să ne hrănim copilul. Dacă iese până și o picătură, care se prelinge sfioasă, asta e singura dovadă de care avem nevoie! Avem lapte, putem produce lapte!

Apoi. Copilul plânge din zeci și sute de motive, cu atât mai mult dacă este în primele trei luni de viață, când adaptarea la viața extrauterină poate fi mai dificilă și mai traumatică. Dar cei mai mulți părinți interpretează plânsul bebelușului ca fiind de foame. Dacă pișu, caca a făcut, la cur e uscat, de dormit a dormit, atunci plânge de foame, nu? NU! Nu săriți repede cu biberonul dacă copilul refuză sânul și plânge din toți rărunchii, roșu ca racul!

 

Regula de bază pentru toate femeile care trec prin asta: CU CÂT MAI DES ESTE PUS COPILUL LA SÂN, CU ATÂT MAI MULT LAPTE VOR PRODUCE GLANDELE. Doar așa, prin stimularea pe care o produce cel mai bine gurița copilului, glanda va înțelege necesitățile reale ale copilului. Ea știe bine economie, gândește cam așa. ”Aici e un copil de hrănit (sau doi, trei, în cazul gemenilor, tripleților), trebuie să-i fac lapte!” – asta în cazul în care copilul este pus des la sân și postura este una corectă. ”Copilul ăsta are ce mânca în altă parte, suge puțin, rar și ineficient, nu-i trebuie, nu produc! Ce rost are să fie lapte mult în țâțele mamei dacă copilul nu suge?” – asta în cazul copilului care primește supliment de lapte artificial.

Prin urmare, laptele praf este inamicul numărul unu al producției de lapte. Copilul nu suge cu dorință și cu spor, că doar e sătul și plin, laptele artificial stă mult în stomac pentru că se digeră cu dificultate, nu stimulează bine și suficient de mult și de des glandele care produc lapte și, în cele din urmă, laptele va seca (din fericire, este un proces reversibil, oricând putându-se stimula din nou, eficient de data asta, glandele producătoare).

Cam asta e logica. De unde rezultă altă chestiune la fel de importantă ca oferirea sânului cât mai frecventă copilului, și anume POSTURA în care este atașat la sân copilul. Indiferent cum este ținut, în ce poziție stă el în brațele mamei sau în pat, întins lângă ea, sfârcul trebuie să cadă perpendicular pe gurița lui, de fapt, deasupra buzei superioare, acolo, intre nas și guriță. Doar așa copilul va deschide foarte bine gura ca să poată apuca nu numai sfârcul, ci mare parte din areola inferioară.

AREOLA INFERIOARĂ joacă un rol decisiv în succesul alăptării. De ce? Pentru că acolo e locul limbii, iar limba este cea care face toată treaba cu suptul. Mișcarea ondulatorie pe care o face limba este cea care stimulează producția de lapte. Ea e cea care ”mulge”, care ”stoarce” laptele din sân. Așadar, când copilul stă față-n față cu sânul și sfârcul îl atinge deasupra gurii (chiar și pe vârful nasului, cum mulți specialiști recomandă), el dă puțin pe spate capul ca să poată apuca țâța și deschide larg gura. Fiind împins ferm de mamă spre sân, copilul va apuca nu numai sfârcul, ci și areola inferioară. Sfârcul țâței va intra în fundul gurii sau în cerul gurii și după el, cea mai mare parte de jos din areolă. Adică loc suficient de pus limba.

*partea inferioară a areolei e partea acesteia care corespunde părții de jos a guriței copilului; așa se poate verifica dacă copilul a prins bine sânul, dacă se vede mai mult din areola de deasupra sfârcului, cum ar veni din dreptul nasului, și mai puțin sau chiar deloc din cea de sub sfârc (aceasta fiind în gura lui bebe).

Când copilul nu stă bine în brațele mamei, prea spre axilă sau altfel, când i se oferă sfârcul sau când el îl caută nu va deschide gura mai mult decât a-l prinde. Îl va suge, de multe ori cu putere, presiune care va crea în câteva zile de astfel de supt răni mamei, așa cunoscutele ragade, lapte va veni doar în cantități mici și nesatisfăcătoare, copilul se va enerva că nu curge ca la biberon, va respinge sânul, va începe să plângă, etc. Iar mama va crede că nu are lapte, că copilul ei o respinge și va binecuvânta existența laptelui formulă.

Sau dacă e mai molatec, va sta și o oră întreagă la sân, sugând de bietul sfârc care nu poate în veci să-i dea cât lapte îi trebuie, și va adormi obosit și nesatisfăcut. Nu va lua în greutate, mama va crede că e vina ei, că nu are lapte bun și hrănitor, că nu-i oferă nutrienți copilului, și va renunța definitiv la a da sân, convinsă că alăptarea nu e cea mai bună opțiune pentru toți copiii.

Dar nu e deloc așa. Un sân insuficient stimulat nu va produce lapte cum trebuie. Adică nu numai cantitativ, ci și calitativ. Se știe că compoziția laptelui diferă pe parcursul creșterii copilului, pe parcursul zilei și chiar în timpul aceluiași supt. Dacă suptul este eficient, adică glanda este stimulată bine, atunci va fi produs, în câteva minute (asta și în funcție de copil), lapte tot mai caloric, tot mai proteic, mai gras și mai nutritiv. Dar dacă este ineficient, copilul stă mult la sân și suge doar din sfârc, face mai degrabă vacuum, glanda nu ajunge să fie stimulată mai deloc, pentru că limba e prea departe de areolă, și nu va ieși altceva decât lapte apos.

Acel lapte ”de început”, cel pe care l-a lăsat natura să țină de sete, să hidrateze, și nu să țină de foame și să îngrașe, lapte a cărui concentrație de proteine și grăsimi este foarte redusă, dar care are, în schimb, multe glucide, așadar și o cantitate mai mare de lactoză. De aici și gazele multe la acești copii și diagnosticul greșit pus de unii pediatri de intoleranță la lactoză – nu e nicio intoleranță, doar că acești copii sug mult lapte ”de început”, deci ingurgitează o cantitate prea mare de lactoză. ȘI TOTUL SE DATOREAZĂ UNEI POSTURE GREȘITE DE SUPT.

În afară de poziția defectuoasă în alăptare, biberonul în sine, cu tetina din dotare, este un alt inamic al alăptării. Pe lângă faptul că din tetină laptele curge fără efort, felul în care este ”suptă” tetina e total diferită de cea a sânului. Pentru a bea lapte din biberon e suficient ca copilul să deschidă puțin gura și să apuce ”sfârcul” tetinei. Am stabilit mai sus că, pentru o alăptare eficientă, copilul trebuie să deschidă foarte larg gura. Deci biberonul îi trimite copilului mesaje confuze.

Alăptarea este instinctivă într-o oarecare măsură, dar dacă noi, prin tehnologia noastră modernă și prin ustensilele artificiale de alimentat nou născutul interferăm cu aceste instincte naturale de a apuca bine sânul și a suge, copilul va învăța să sugă într-un mod greșit. Și va ajunge să respingă sânul, pentru ineficiența cu care îi dă doar o cantitate mică de lapte, în favoarea biberonului, din care curge mult și repede.

La tetinele cu găuri mai mari e chiar o mișcare a limbii de respingere a șuvoiului de lapte ce vine cu viteză din sticlă, ca să-și dea timp să înghită fără să se înece. E, într-un fel, contrar față de țâța mamei, unde mișcarea limbii este de a stoarce laptele dinspre exteriorul areolei spre sfârc, unde iese prin micile orificii.

Schimbarea biberonului cu un pahar obișnuit trebuie să fie primul pas în cazul în care se dorește relactația și renunțarea definitivă la laptele praf. Copilul vrea și poate să învețe cum să sugă eficient la sân, dar îi va fi aproape imposibil dacă i se va da în continuare tetină sau suzetă. Nu zic nu, există și copii care sug perfect și fără probleme și primesc și biberon sau suzetă. Așa sunt ei, au o capacitate foarte mare de a se adapta imediat. Dar ei nu sunt regula, ci excepția, iar dacă vrem să reușim să alăptăm exclusiv, tetina, biberoanele și suzetele la gunoi!

Apoi, după ce tetinele, suzetele și toate biberoanele au fost scoase din uz, următorul lucru ce trebuie făcut este micșorarea cantității de lapte praf. Concomitent cu micșorarea porției de lapte formulă, sânul se va oferi des și la discreție. Ce înseamnă asta? Copilul va fi ținul foarte mult în brațe de către mamă, mama, iar dacă e cald și condiți de intimitate, dezbrăcată de la brâu în sus, ca copilul să fie în contact direct cu pielea mamei și aproape de sâni.

Există multe sisteme de purtat copilul care pot ajuta mama să facă asta chiar și pe stradă. Adică să fie în contact piele pe piele cu bebelușul ei dar să continue să facă cumpărături sau ce-o mai fi. Cel mai bun pentru nou născuți și pentru relactație este fularul elastic. Există acum și tricouri cu mânecă lungă sau scurtă speciale pentru purtatul copilului piele pe piele. Sunt elastice si se îmbracă ca niște tricouri obișnuite după care se bagă înăuntru copilul.

camiseta piel a piel MANGA CORTA TUBO CANGUROMama goală în partea de sus, chiar fără sutien, copilul gol (doar cu scutec), și de jur împrejurul lor va veni pânza fularului-portbebe sau a tricoului special cangur, care să-i țină uniți și ”îmbrăcați”. Contactul piele pe piele este foarte important în stimularea oxitocinei și, implicit, a producție și ejecției de lapte, pe lângă multiple alte beneficii. Purtatul copilului în brațe, cu contact direct burtică pe burta mamei lucrează minunat împotriva durerilor de burtică, a eliminării gazelor și a altor suferințe. Ajută digestia și adaptarea copilului la lumea cea nouă, va simți mai multă siguranță, va plânge mai puțin, se va odihni mai bine atât ziua, când poate dormi chiar acolo, în brațe la mama, dar și în timpul nopții, în pat, ca rezultat al purtării în timpul zilei (faptul că este purtat de mama lui îi oferă aceeași mișcare ca cea de care  a avut parte în viața intrauterină).

Majoritatea nou născuților caută cu gura sânul. Dacă e în brațele mamei, își va lipi buzele deschise de pielea mamei căutând sfârcul sânului de care să se prindă. Un copil care primește lapte praf mult și des, nu va mai căuta sânul. La ce? se gândește el. Este sătul și basta. Plus că probabil că l-a și uitat. Dar nu-i nimic, dacă îl va primi des, își va crea obiceiul de a-l căuta, imediat ce dă cu gurița de piele. Am văzut asta la mulți bebeluși, e ceva magic.

De aceea trebuie scăzută treptat cantitatea de lapte artificial și mărită perioada dintre mesele de lapte praf. În același timp, sânul oferit cât mai des, pentru a stimula prolactina să producă lapte. Ce înseamnă des? E diferit răspunsul de la mamă la mamă, pentru mine des este de 10 ori pe oră. Pentru unii specialiști ce scriu despre alăptare des înseamnă de 10 ori pe zi (cum  zice Carlos Gonzales, spre exemplu), ceea ce mie mi se pare prea puțin.

Fiecare mamă își va da seama singură, dar nu așa, din senin, ci PRACTICÂND. Din punctul meu de vedere, nu există ”prea des”. Dacă copilul nu-l vrea, îl respinge. Îi va fi oferit din nou peste 10 minute. Cu condiția ca poziția să fie una corectă și sânul să fie moale, ușor de prins cu gurița. Dacă sânul este umflat și tare, semn că nu a fost muls de ceva cam multă vreme (de copil sau de pompă), pe lângă că laptele poate ieși cu dificultate, copilul nu va putea să se prindă bine de sân și să ia în gură o mare parte din areolă. E ca și cum am încerca să mușcăm dintr-o minge. Așadar, înainte de a-i oferi sânul, un masaj cu palma sau doar cu vârfurile degetelor (sunt multe videouri pe net) pentru înmuierea sânului și mulgerea cu mâna, cât pentru a detensiona canalele.

Și dacă se pleacă de la patru biberoane (ca unitate de a măsura cantitatea) pe zi, se poate începe cu scoaterea unuia în prima zi și distanțarea celorlalte și să se ajungă ca la sfârșitul săptămânii sau chiar mai devreme ca copilul să fie alăptat exclusiv. Rețineți. Micșorarea cantității de lapte praf nu înseamnă înfometarea copilului, pentru că el, în același timp în care mânca un biberon și 3 sau patru ore era sătul, va suge la sân și de 10 ori. Iar asta îi asigură cantitatea necesară de lapte și de nutrienți, plus că cu cât suge mai des (o tot repet, până se va înțelege cu adevărat), cu atât se va produce mai mult lapte. E vizibil, chiar în cursul aceleiași zile.

E atât de simplu… De ce rata de succes în relactație e, totuși, mică (cel puțin în experineța mea cu mamele de aici)? Pentru că femeile (și bărbații) au tone de prejudecăți și crezuri eronate. Cum ar fi tocmai ce am spus mai sus, că micșorarea cantității de lapte artificial înseamnă înfometarea copilului sau că scoaterea biberonului de seară îl face pe copil să aibă un somn agitat și să se trezească de câteva ori până dimineață! Sunt tone de frici pe care le au mamele, cu atât mai mult în timpul furtunii hormonale pe care le travarsează în săptămânile și lunile de după naștere.

Informarea conștientă și corectă este crucială. Uite, mamele trebuie să știe că bebelușii și copiii mici trebuie să se trezească de câteva ori pe noapte. Așa e normal așa e nevoie pentru dezvoltarea neuronilor, așa e bine și pentru dezvoltarea fizică. Bebelușul nu are nevoie de somn lung și profund, ci de somn în reprize. Dacă mama nu știe sau nu crede asta, se așteaptă ca copilul ei să doarmă toată noaptea. Din păcate, laptele artificial face asta, îl ține sătul pe copil și-i ține digestia ocupată mult timp în noapte, așa că pare, dintr-un punct de vedere ideal. Dar nu, nu-i bine, copilul are nevoie să se trezească cam la 3 ore.

Așa că, dacă e lăsată natura să-și urmeze cursul și copilului nu i se dă altceva de mâncare decât lapte matern, prima este senzația de foame cea care-l trezește. Unii au zis că e o greșeală a naturii că laptele uman a fost lăsat atât de slab caloric și atât de rapid de digerat, că nu ține de foame mult copilului. Dar nu, toate sunt la locul lor. Un copil alăptat va suge mult mai des decât va bea lapte artificial altul, poate va suge și de vreo 80 de ori pe zi. Asta nu face decât să lege relația pe care o are cu mama lui, pentru că va fi des luat în brațe pentru a fi alăptat. Contactul fizic e aproape neîntrerupt. Nu uitați că în primele luni de viață copilul FIX DE ASTA ARE NEVOIE: de contct fizic aproape 24 de ore pe zi. Ăsta ar fi ceea ce antropologii îl numesc al patrulea trimestru de sarcină.

Evoluția către poziția bipedă a omului și îngustarea spațiului dintre oasele bazinului a făcut ca dezvoltarea intrauterină a copilului să se scurteze cu câteva luni, pentru a nu crește prea mare și a i se mări prea mult căpuțul pentru a mai fi capabil să treacă prin bazinul matern pentru a se naște. De aceea unele sisteme din organismul uman nu sunt complet dezvoltate la naștere. Sistemul digestiv, spre exemplu, copilul nefiind capabil să digere cum trebuie altceva decât laptele matern câteva luni bune. Unii zic 6, alții 8, alții 12 luni, ideea cu dversificarea este să fie lăsat controlul total copilului, în niciun caz să nu i se înlocuiască vreo masă de lapte cu alte alimente, nu în primul an de viață când tot necesarul nutritiv al copilului este asigurat de laptele mamei iar celelalte alimente sunt doar pentru a gusta și a testa și a proba noi arome și texturi.

Chiar dacă sunt specialiști cu opinii diferite cu privire la începutul diversificării (nu, cei care recomandă introducerea altor alimente înainte de 6 luni nu se pot numi specialiști, cât timp se știe cât de nocivă pe termen lung este diversificarea la mai puțin de 6 luni), asupra unui lucru sunt de acord majoritatea: alăptare exclusivă în primele 6 luni. Fără ceai, fără apă, fără siropuri și seruri și glucoze. DOAR LAPTE MATERN în primele 6 luni de viață. Asta nu înseamnă că pentru bebelușii hrăniți cu lapte artificial e ok să se înceapă diversificarea mai devreme de 6 luni, de parcă ei sunt mai rapizi în dezvoltare și au sistemul digestiv mai capabil. DELOC, ba chiar, dimpotrivă.

Revenind la insuccesul multor femei în relactare sau alăptare prelungită. Cât timp raportarea se face la comportamentul unui bebeluș hrănit cu lapte artificial, eșecul este garantat. Tiparele sunt foarte diferite și mama are așteptări imposibile. Cel cu somnul de noapte este unul. Apoi activitatea. Un copil hrănit cu lapte formulă este mai apatic, mai greoi, mai lipsit de vioiciune. Există, firește, și excepții, dar, fie că ne place sau nu, ăsta e unul din efectele digestie greoaie: lipsa poftei de mișcare sau de a face orice. E valabil și la adulți. Când ne hrănim cu alimente destinate consumului uman, ce sunt consumate cât mai aproape de starea lor naturală, digestia e ușoară și nu ne răpește din energie, așa că avem chef de muncă sau de activitate fizică imediat cum ne ridicăm de la masă. Când mâncăm chestii grele, ce nu sunt deloc potrivite consumului uman (cum sunt carnea sau lactatele sau tot felul de produse procesate tratate cu aditivi și alte toxine pe care corpul uman nu le recunoaște și, implicit, nu le poate digera și procesa cum trebuie), atunci am cam trage un pui de somn după masă, sau orice care să implice statul pe canapea, cheful de a face orice altceva fiind mic sau inexistent.

Laptele praf, majoritatea laptelui praf existent pe piață, este pe bază de lapte de vacă. Care e destinată puiului de vacă. Puiului de om îi dă de furcă, digestia se realizează greu și incomplet, iar în foarte multe cazuri copilul va căpăta alergii alimetare pentru toată viața lui. Sistemul lui digestiv nu era pregătit pentru astfel de substanțe (măcar de ar fi numai laptele de vacă, dar e un lapte de vacă foarte procesat, tocmai pentru a-l face cât mai ”apt” consumului bebelușesc, e însoțit de multe substanțe chimice, apoi vitamine și minerale de sinteză, toate creează așa niște uragane prin organismul micului copil, dezechilibre și răul e deabia la început). Revenind la efectul nociv imediat al laptelui de vacă. Îngreunează digestia, ”liniștește” copilul și-l face, într-un fel, mai docil. Un copil alăptat este mai vioi, mai energic. Așa că o mamă care încearcă să renunțe la suplimentarea cu laptele formulă, va interpreta gresit activitatea sporită a copilului. ”Uite, se agită, îi e foame, ți-am zis eu că nu-i ajunge laptele meu, mă duc să-i prepar un biberon!”

Cum verificăm dacă copilul a supt suficient lapte într-o zi? Că la biberon e simplu, mililitri sunt ușor de calculat (de parcă există vreun studiu care să spună exact câți mililitri are nevoie bebe). Dar la sân, mister total! Frumusețea este că nu-i nevoie de niciun calcul, de niciun orar, de nimic și de nimeni. Doar de încredere totată în procesele corpului, sân des, contact direct și mult cu copilul. Dar, totuși, vor întreba mamele încă neîncrezătoare în tot ce spun, cum știi că bebe suge cât îi trebuie? Ia în greutate. Nu există grafice de greutate, mă rog, ele există, dar eu nu cred în ele, sunt doar niște medii, copiii sunt diferiți, mamele mănâncă diferit, laptele e diferit de la femeie la femeie. Nu trebuie să lăsăm pediatrul să ne ghideze cât e bine să ia copilul în greutate, că, în realitate, domnul pediatru habar nu are. Yago, spre exemplu, a luat în unele luni de la începutul vieții lui 700 de grame iar în altele 300. Nu cred că e nevoie de cântar, dar deh, aveam și noi păsăricile noastre de a pune unele chestii la îndoială, nu într-atât încât să mergem la pediatru ca să-i facă ”revizie”, dar suficient încât să-l punem din când în când pe cântarul de fructe din supermarket.

Un alt indicator că bebelușul a supt suficient este numărul de pișuuri dintr-o zi. Specialiștii spun minim 6 scutece pline schimbate în 24 de ore. Cum noi nu am folosit scutece și cum sunt unii părinți care nu folosesc, pipi trebuie să fie des (la o oră sau mai des, când e treaz), să fie transparent (sau transparent ușor gălbui) și fără miros. Cum știm că ce a supt a supt bine, adică lapte gras și nutritiv, nu doar lapte apos? O postură corectă și o atașare optimă la sân ar trebui să ne fie suficiente. În timp se va vedea că a fost laptele caloric cel pe care l-a supt pentru că va crește în greutate și se va dezvolta. Pe moment, asigurarea posturii bune de supt și alăptarea la cerere e singura de care trebuie să ne pese.

Copilul va da drumul singur la sân odată ce s-a săturat sau va adormi satisfăcut în timpul suptului. Dacă stă mult prea mult timp, asta e variabil de la copil la copil, dar, spre exemplu. 45 de minute de supt continuu arată că este o problemă de poziție. Copilul nu a luat cum trebuie sânul în gură și nu a putut suge eficient, așa că a pierdut timpul încercând să se sature. Dar cum nu a supt corect, nici laptele nu s-a secretat corect, așa că s-a umflat cu lapte apos, ”de început” de supt. Care nu satură și nu ține de foame. Când poziția nu e bună, sânul este scos delicat din gura copilului și îi va fi oferit din nou, din postura corectă.

Dormitul împreună cu copilul în același pat, pe lângă că este natural și exact ceea ce are nevoie copilul dar și întreaga familie, ajută în relactație. Se știe că în timpul nopții se produce cea mai mare cantitate de oxitocină, unul din hormonii ce ajută în producerea și ejecția de lapte, Asta ce înseamnă? Că se produce și mai mult lapte, dacă copilul este pus la sân. Nu ajută cu nimic să știm asta și să nu facem nimic, că s-o produce multă oxitocină noaptea, dar va fi degeaba dacă nu există cerere de lapte. Condiția este ca copilul să sugă de minim două ori pe noapte. Și va suge. Un copil alăptat exclusiv se va trezi cam de 4-6 ori în cursul nopții. Nu trebuie să ne speriem, asta nu înseamnă că va fi vioi și gata de activitățile de peste zi, el se va trezi doar ca să mai sugă puțin lapte. Sau pentru un pișu.

Cel mai probabil va adormi în maxim jumătate de oră (de cele mai multe ori Yago adoarme la loc și dă drumul la sân în 10 minute). De aceea ajută să doarmă alături de părinți, în patul cel mare al familiei, ca mama să-și dea seama imediat de semnele incipiente ale trezirii copilului, care vor fi mici foșnete sau gângureli, și să-l atașeze la sân. Copilului satisfăcute imediat nevoile, nu va ajunge să plângă sau să se trezească complet, caz în care îi va fi mult mai greu să se liniștească și-i va lua mult mai mult timp să adoarmă la loc. Copilul alăptat în patul mare, în timpul nopții, va suge, de multe ori, dormind.

Partea și mai tare eate că și mama va continua să doarmă în timp ce alăptează, fără teama că copilul îi cade din poală sau că trebuie să-l pună încet și cu grijă să nu-l trezească în pătuțul lui. Iar alăptatul ăsta nocturn crește foarte mult producția, astfel încât și în timpul zilei mama va avea mai mult lapte și copilul va fi tot mai satisfăcut cu fiecare supt, înțelegând că și de la țâță vine lapte și vine suficient. Deci scoaterea suplimentului de seară este cel mai de efect lucru care poate fi făcut în relactație. Trebuie să-și pună fiecare mamă întrebarea: vreau un copil care doarme ne-ntors până la ziuă pentru că are burta plină de lapte care se digeră greu sau vreau un copil sănătos că e alimentat cu laptele speciei lui, pentru care se trezește din 3 în 3 ore?

Cu copiii mai mici de 4-5 luni, relactația se poate realiza mai ușor. Cu cât e mai mare copilul, cu atât este mai dificil, pentru că el, după multe luni de biberon, va pierde instinctul de supt. Sau dacă nu a pierdut asta, nu știe ce să facă cu sânul. Dar nu este deloc imposibil, ci mai greu. Sunt destule cazuri cu copii mai mari de un an care s-au întors la sân. Merită, laptele matern este fără îndoială cel mai nutritiv aliment pe care-l poate mânca copilul de un an, doi și chiar mai mare, asta ca să nu vorbim și de restul beneficiilor.

Concluzie despre relactație:

Percepem situația mai nasoală decât este ea de fapt din varii motive, dar asta se întâmplă în cele mai multe cazuri. Femeile își imaginează că nimeni n-a mai trecut prin ce trec ele, văd numai probleme fără sfârșit și interpretează toate gesturile și comportamentul copilului în cel mai tragic mod cu putință. Iar persoanelor pesimiste le va fi cu mult mai greu decât celorlalte mame care sunt doar răvășite de hormoni și de informații trunchiate și mituri false. Dar rezolvarea e întotdeauna mai simplă decât se crede.

1. Renunțarea IMEDIATĂ la biberon, tetine, suzete și oferirea laptelui supliment cu ajutorul unui pahar sau cu lingurița

2. Micșorarea progresivă a porției de lapte praf (copilul va fi pus mai des la sân, mama va produce mai mult lapte)

3. Mărirea constantă a numărului de ore între mesele de lapte artificial

4. Atașarea la sân într-o poziție corectă

5. Oferirea foarte frecventă a sânului

6. Nesuplimentarea alimentației copilului cu nimic altceva. NICI ceai, NICI apă, NICI siropuri. NIMIC ALTCEVA DECÂT LAPTE

7. Contactul piele pe piele cât mai des

8. Purtatul copilului în brațe cu ajutorul unui sistem ergonomic (adică care respectă anatomia bebelușului)

9. Dormitul împreună cu copilul (perseverați, va fi bine, chiar dacă primele nopți vor fi agitate, deși, de obicei, este chiar invers, copilul doarme mai liniștit cu părinții alături)

Și cel mai important aspect, cel mai de seamă factor, iubirea. Dacă mama face tot ce-i stă în putere să reinstaleze alăptarea și să renunțe la suplimentele de lapte praf dar o face cu stres, nervi și grabă, multe lucruri nu va realiza. Dacă tot ce face, face cu gândul la copil, gânduri de iubire și de dăruire și de dorința celei mai bune opțiuni pentru copilul ei, oxitocina, hormonul dragostei, va face, într-un fel ce poate părea miraculos dar nu este, ca laptele să curgă.

Perseverența, atitudinea pozitivă și forța dragostei garantează succesul în alăptarea prelungită, în alăptarea exclusivă și în relactație. Să produci lapte este ceva relativ ușor – dacă ești constantă, lapte nu are încontro decât să iasă.

Și, la finalul textului, dacă tot ați rezistat până aici, o poveste optimistă. Cea a surorii mele. Nu-i neapărat despre relactație, dar e tot despre renunțarea la biberon și instalarea completă a alăptării. Cu primul copil, Teodor, lactație mixtă primele 4 luni, apoi ”i-a secat laptele” și a continuat cu lapte formulă. În timp, din experineța mea și din alte lecturi, a înțeles ce n-a făcut bine, că postura era greșită, că dădea țâță după ceas, la 2 sau 3 ore, că copilul, săturat cu lapte praf a ajuns să respingă sânul, etc. Apoi a născut a doua oară. Pe Ayan. În maternitate i-au pus numai bețe în roată, i-au dat copilului lapte praf, l-au ținut departe de ea în primele ore după naștere, i-au dat glucoză că chipurile e copil mare și are nevoie de mai multă ”energie”. Ea avea lapte, i-a dat copilului să sugă colostru, dar doctorul neonatolog a dat directive să primească supliment copilul. Soră-mea, prea slăbită și prea slabă să mai lupte cu ei.

Discuțiile noastre telefonice nu o ajutau prea mult. Degeaba îi spuneam eu ce trebuie să facă, ea era obosită și disperată după o naștere traumatică în care s-a luptat în continuu cu toate cadrele medicale, că nu-mi faceți aia, nu vreau aialaltă, un col rupt din cauza împingerilor pe burtă, coaserea lui, pierderea unui pansament în interior, antibiotice și tot așa mai departe. Eram oarecum doar soră-sa care nu știe cum e în spitale și vorbește din Tenerife. Mi-a zis, la un moment dat, că nu vrea să se pună rău chiar cu toată lumea din spital doar ca să facă cum îi spun eu.

Am pus-o în legătură cu un consilier La Leche League din București care a sunat-o și i-a spus unde greșește și ce trebuie să facă. A stat 3 zile în spital și continua să spună că lasă, îi mai dau lapte formulă aici, dar când ajung acasă, unde nu mai am nicio asistentă pe cap, o să fac așa cum trebuie. Vezi să nu. Ajunsă acasă, așa cum îi tot spuneam cât era în spital, situația a fost și mai disperată. Singură, cu copilul care plângea, cu durerile de după epiziotomie, cu amețelile și lipsa de energie după naștere, cu toată furtuna hormonală – cu lapte praf înainte!

Spunea ceea ce în ultimul an am ajuns să aud aproape ca pe poezie de la toate mamele ce-mi cereau ajutorul pentru a re-alăpta: nu am lapte, copilul nu stă la țâță, să vezi cum dă nervos din cap când îl pun să sugă, copilul respinge sânul, copilul urlă de foame, etc.

Seb a fost cu ideea să o trimitem pe mami în România, s-o ajute în primele săptămâni. Mami tot fusese pregătită, fără să știe, pe tema asta, văzându-mă pe mine alăptând mereu, văzând poziția, înțelegând principiul cererii și ofertei și al alăptării la cerere. Era tot ce avea nevoie soră-mea. Un sprijin lângă ea, zi de zi, câteva zile. Soră-mea a învățat cum să-l pună la sân corect și încet încet copilul a deprins mișcarea. Punându-l des și dându-i tot mai rar lapte praf, producțiea crește pe zi ce trece tot mai mult iar interesul lui Ayan pentru sân, asemenea. La două săptămâni după, când mami a plecat de la ea, Ayan era deja alăptat exclusiv. Dar au fost două săptămâni foarte intense, și asta zic eu care eram aici și nu la Sibiu.

Soră-mea care plângea disperată că n-are lapte și care-l punea pe Geani, bărbatu-su, să prepare o doză de lapte formulă, Ayan, micuțul, care plângea destul de des, maică-mea care le tot spunea că nu are cum să plângă doar de foame, soră-mea care se stresa teribil dacă copilul nu apuca să bea laptele praf că ”aoleu, moare de foame, ia uite cum urlă!”. Un moment capital a fost atunci când soră-mea și-a scos din cap acea mare prejudecată, cum că copilul plânge că îi este foame. Plângea Ayan de cutremura tot blocul și soră-mea i-a făcut, conștiincioasă, lapte formulă. A băut mare parte din lapte Ayan, a râgâit, după care a continuat să urle neconsolat.

Atunci a înțeles și ea că dacă plânge copilul nu-i neapărat de foame, că nu i-a ajuns laptele supt de la sân. Copiii mici nu știu să vorbească așa că nu avem de unde să știm care le e suferința. Poate că nu știm cum să-i ajutăm, făcând ceva anume, iar de cele mai multe ori se vor calma în brațele noastre înțelegătoare, NEFĂCÂND NIMIC. Dar este greșit să atribuim mâncării toate traumele nou născutului. E ca și cum, orice ar fi ceea ce ne supără, să dăm cu mâncare, în speranța că va calma durerea. Asta e o mentalitate care în viața adultă produce obezitate. La bebeluși e cam la fel, nu rezolvă suferințele lui, doar îngrașă.

Ayan are acum 1 an și 3 luni și este un fericit copil alăptat la cerere. Cât de puțin a lipsit ca el să nu aibă parte de minunata experiență a suptului la sân și de toate beneficiile laptelui matern și a alăptării de care va avea parte în toată viața lui. Câteva zile. Două săptămâni. Acum pare poveste pentru soră-mea, dar dacă nu avea sprijinul mamei noastre, altfel ar fi arătat situația.

Relactația, în special în prima lună de viață, este destul de ușoară, dar soră-mea e una din cele mai încăpățânate și pesimiste persoane posibile. Nu vreau să se înțeleagă de aici că fără bunica calmă și corect informată lângă (sau oricine altcineva), copilul nu va putea fi re-alăptat. Ci că urmând pașii simpli ai învățării unei atașări corecte la sân – renunțării progresive la laptele praf – oferirii dese a sânului, relactația se poate realiza. E mai greu, chiar imposibil, când ești negativist, când nu vezi în niciun chip rezolvarea, când știi anumite lucruri despre alăptare, dar nu suficient de bine încât să le pui corect în practică, și când toți din jurul tău (soț, soacră, tată, mamă, vecină, pediatru) sunt la fel de negativiști, pesimiști și dezinformați ca și tine.

areola bien mal breastfeeding1 posicion-amamantando posicion-correcta-incorrecta postura para amamantar pozitii_alaptat

 

*relactare sau relactație, nu știu ce termen este corect, nici nu contează prea mult dacă vreunul nu există în limba română, important este să înțelegeți mesajul