Am aşa multe să vă spun, că a trecut week-end-ul peste Tenerife şi norul peste Europa şi au rămas evenimente nerelatate aici, pe blogul emigranţilor. O să bag rapid patru posturi scurte cu poze proaspete ca să ajung la zi şi să-i răspund domnului Seb cu un contrapost la cererea lui în căsătorie.

Rămăsesem la Punta del Hidalgo, în nordul insulei, acolo unde am înnoptat duminică spre luni, acolo unde oceanul Atlantic oricât de liniştit ar fi, e foarte zgomotos din cauza stâncilor care-i acopere coasta şi acolo unde soarele nu se vede niciodată dinspre ocean, pentru că localitatea este chiar în nordul insulei.

Daţi click pentru a mări. V-am pus două săgeţi, una pe Playa de Las Americas, cartierul general al nostru în Tenerife, şi alta pe Punta del Hidalgo.

Am dormit în cortul nou-nouţ şi nefolosit încă de nimeni a lui Dan. Şi bine a fost. Sub noi am avut două saltele de burete, nu suprapuse, ci alăturate, domnul Dan s-a sacrificat şi a rămas el fără niciuna, dormind pe un pat de campanie în maşină. După cina delicioasă gătită de Seb, o omletă cu ceapă, usturoi şi fasole verzi şi cu roşii cherry (strânse de pe plantaţia părăsită de lângă plajă) care să-i mai taie din greaţă, pe la 23 şi ceva ne-am băgat la somn. Deşi aveam mari speranţe să adorm pe muzica heavy a Atlanticului, un domn greieraş cu mult tupeu şi putere-n glas ne-a acompaniat până pe la vreo 05 dimineaţa. Când i-a luat locul maşina de gunoi. V-aţi gândi că la capătul lumii asta să fie motiv de deranjare a somnului dulce de dimineaţă? Nici eu. Adică e mai potrivit pentru o metropolă, nu pentru sălbăticia de la Punta del Hidalgo. Dar probabil că lunea este zi de golit pubelele în Punta. Şi când somnul s-a mai aşezat şi el pe făgaşul normal, pe la 07.30 Dan se hotărăşte să dea trezirea „Haideţi băh, fotografilor, să faceţi poze cu răsăritul!”

Răsăritul soarelui, aşa cum se vede el la Punta del Hidalgo, după munţii de la Dos Hermanos.

Şi cam aşa au ieşit pozele cu răsăritul, la lumina fascinantă a dimineţii. Por supoesto, poze făcute de Seb, că domnia mea sforăia dusă la căldurica din cort. Şi s-au fotografiat ei doi, unul pe celălalt şi împreună răsăritul soarelui în Atlantic, ba Dan pe Seb făcând pipi la malul oceanului, ba Seb pe Dan făcând poze unei statui lăsate în parcare.

Dincolo de Dan care făcea poze se vede capela, maşina şi cortul. Iar dincolo de cort, maşină şi capelă este o finca (fermă, în spaniolă) de papaya şi banane. Yammmy

După şedinţa foto ne-am trezit şi am realizat multe chestii. NOT. După pozele de pe la 07 şi ceva, încă o repriză de somn până pe la 11 fără un pic. Când am ieşit cu Seb la alergat şi exerciţii de înviorare (prima data când Seb aleargă cu mine). După s-a întâmplat că am trăit cu toţii o mare dezamăgire: no olas! Adică n-au fost valuri, deci nema surf, deci strângerea şi spre Bajamar. Unde, la fel, niciun val de doamne ajută. Pentru mine erau ok, dar de Dan, deloc. Aşa că excursia noastră de cercetaşi s-a limitat la doar două zile. Şi e exact ca-n legile lui ăla de-i zice Murphy: durata distracţiei este invers proporţională cu timpul alocat pregătirilor.

Seb ne-a surprins exact când analizam cu priviri experte valul din Bajamar (în fapt, eu mă preocupam de papucii mei Ipanema care cam trebuie schimbaţi)


[nggallery id=25]

Leave a comment

Lasă un răspuns