Şşşşşşş… Cineva doarme aici! Dură viaţa-n aeroportul din Barcelona

Mă gândeam că n-o să fim singurii care o să dormim în aeroportul din Barcelona, dar nu-mi imaginam c-o să fie aşa mulţi. În afară de terasa unde am „campat” noi care avea şi ea 7 oameni ce moţăiau şi vreo patru care sforăiau, pe scaunele sălii de aşteptare şi pe jos erau lungiţi zeci de oameni. Ultimul zbor de noapte a plecat pe la 00.30 şi până la 05 n-a fost nicio mişcare în partea noastră de aeroport iar sală semăna cu un cort imens pentru refugiaţi. Fiecare era trântit pe unde apucase şi nimănui nu-i păsa că nu-i civilizat să dormi pe gresie, lângă ghişeul de check-in. Până la puţin după miezul nopţii, lângă terasa noastră s-a desfăşurat o cursă spontană între cărucioare de transport bagaje. La volan erau doi puşti pletoşi care râdeau zgomotos şi la vreo jumătate de oră când a mers la baie, Seb a descoperit sursa bunei lor dispoziţii într-un miros pestilenţial de marijuana.

Turişti ruşi, nemţoaice urâte şi englezi la fel de dependenţi de net ca şi noi. Aceştia au fost vecinii noştri pe terasă. Fiecare cu ale lui, nimeni nu invada teritoriul celuilalt. Am avut noroc aseară, că pe terasa cafenelei unde am găsit priză Seb a pândit până s-a eliberat o băncuţă. Băncuţa este net superioară mai multor scaune lipite între ele, nici nu trebuie să vă explic de ce. Pe terasă erau trei băncuţe, dar două erau ocupate de nemţoaicele urâte care nici nu dădeau vreun semn că ar avea zbor prea curând. Mai rămânea a treia, care s-a eliberat undeva la 00.15.

Ne-am băgat la un film pe leptop, The spy next door, pe care îl începusem acasă, în Sibiu, dar la care adormisem în sincron după primele zece minute. Am terminat şi filmul şi eu am tras pe dreapta, în colţul meu de bancă. Seb zice că vrea să vadă şi filmul de groază pe care-l avem pe DVD cu noi şi se bagă la Legiunea. Vroiam să dorm cu disperare, simţeam oboseala în toate oasele, dar muzica săltăreaţă ce se scurgea din difuzoarele restaurantului de lângă banca noastră mă ţinea trează. Restaurantul era închis de pe la ora 23, dar la puţin după miezul nopţii o spanioloaică grasă şi pindoacă a venit, a ridicat grilajul, a intrat, a lăsat oblonul la loc şi s-a apucat de spălat vase. Şi firesc că n-a putut face curat în local fără muzică. I-aş recomanda nişte căşti ca să pot trage şi eu un pui de somn, dar nu găsesc cuvântul în dicţionar.

Seb a adormit repede la filmul cu numărul 2, m-am ridicat şi am închis leptopul. Cu ceva zvârcoliri şi întoarceri de pe o parte pe alta, am adormit şi eu pe la 01.35. M-a trezit o voce guturală pe care, în vis, am distins-o de şuşotelile care animau locul. „!Siento mucho, pero tengo debarasar. Siento mucho!” adică „Îmi pare rău, trebuie să debarasez, îmi cer scuze!”. Era vocea femeii de serviciu care a evacuat în trei timpi terasa. Ceasul arăta 04.25. Am numărat 11 oameni care s-au ridicat din poziţia culcat pe scaune, culcat pe mese, culcat, în general, şi care au luat-o uşor-uşor spre sala de aşteptare. Unde scaunele, ca scaunele ingrate din aeroporturi: adică cu mânere între ele, mânere ce jenează şi nu te lasă să te-ntinzi.

Am adormit în reprize, stând în cur, cu capul pe umărul lui Seb. După o altă repriză de moţăială, am văzut că rândul de scaune din spatele nostru se eliberase. Cu tot discomfortul provocat de mânerele separatoare, m-am întins de-a lungul pe cinci scaune. M-am învelit cu puloverul lui Seb şi cu geaca pe picioare şi până la 08 fără câteva minute, am avut cel mai obositor somn evăr. Poate că era mai bine dacă rămâneam în grupul sanitar mama şi copilul unde era un blat foarte mare pentru înfăşări… acolo cred că aş fi dormit mai bine.

Seb mai mult a făcut de pază, a mai dat câteva tururi de recunoaştere, a mai ascultat radioul catalan şi azi-dimineaţă mi-a făcut şi revista presei. Printre altele am aflat că Barcelona a fost blocată şi încă este de la ninsoarea de ieri, că s-au închis drumuri, universităţi, şcoli (vi se pare cunoscut?) şi, cum e normal în orice ţară numai într-a noastră nu, un nene (i)responsabil de la minister şi-a depus demisia.

PieS: Ghiciţi cine m-a sunat azi-noapte? Dap, Dan-calu. Care m-a întrebat la ce oră ajungem în aeroportul din Tenerife, că vine după noi cu maşina. Deocamdată nu ştiu ce să cred, o să-mi formez o opinie la faţa locului, da’ omu’ e tare schimbător. I-am spus să nu se deranjeze, o să luăm un autobuz spre Los Americas, dar a insistat că nu e niciun deranj. A rămas stabilit, la 14 ora din Tenerife (16 ora voastră, în ro) ne aşteaptă la poarta terminalului.

PieS 2: Tudor ne întreba unde stăm, că cică n-am scris pe blog. Ba am scris, Seb a luat legătura prin meil cu mai mulţi proprietari de studiouri (garsoniere) din sud, cu chirii între 250 şi 400 de euro pe lună, cu tot cu cheltuielile de întreţinere şi curent. Dar ne vom hotărî la faţa locului, că vrem să vedem cum arată şi proprietarul.

PieS 3: N-a mai mers faza cu netul gratis 15 minute, că drăcia recunoaşte IP-ul. Seb gândea că dacă facem cont pe alt număr de telefon îi fentăm. Dar nop, am apelat la modemul cu net în roming…