Gata, s-au dus clipele noastre liniştite. Casa are un nou stăpân. Oraşul şi-a schimbat seriful. E înfoiat, temperamental şi foarte gălăgios şerifu’ ăsta. Da’ ştie să se facă iubit foarte rapid. Are şase săptămâni şi, chiar dacă eu vorbesc la masculin, şeriful este o „ea”. În urmă cu câteva zile, pisoiul a fost aruncat de nişte oameni cu probleme (nu-i cunosc, dar aşa le găsesc eu o scuză, poate or avea ceva probleme) peste gard, în curtea unei englezoaice care e un fel de brylu al pisicilor. Femeia a dat anunţ pe forumul emigranţilor în Tenerife şi aşa a văzut-o Seb, care stă mereu cu geana pe forum, poate apare ceva ce ne trebuie. Am adoptat-o imediat. Azi ne-a fost livrată, chiar cu mare zestre: litieră, coşuleţ de dormit, jucării, sac de nisip, săculeţ cu mâncare, tot, tot, tot. A, da, şi cu o diaree… dureroasă. Miorlăie-ntruna de durere de burtă, sărăcuţa. Englezoaica ne-a zis că i-a dat pastile şi ar trebui să-i treacă până duminică. De nu, s-o sunăm c-o duce din nou la veterinar.

De la dispariţia lui Cicio, ne-am gândit mereu să ne luăm cu adevărat o pisică. Adică cu anagajament serios, nu aşa, doar să primim la cină un pisoi. Au trecut aproape şapte luni, dar nu-i niciodată târziu. Mai ales când vine vorba de pisici. Iar momentul în care s-a nimerit să ajungă fulguşorul acesta de zăpadă la noi, chiar în ajunul anului nou, trebuie să însemne ceva bun. Nu i-am găsit încă nume, nimic din ce ne vine în cap nu pare să i se potrivească, dar dacă nu se leagă ceva până mâine, îi zicem Mufi. Sau Scrufi. Sau Rufi.

Doamne, sper să nu întoarcă casa cu josu’-n sus, că e plină de energie. Oricum, ceva sigur se va schimba. Vizitele noastre pe la diverse pisici de pe coastă se vor rări. Că nu v-am spus că aveam un periplu lung pe deal şi spre plajă ca să întâlnim pisicii altor oameni. Îl avem pe Clopoţel, pe Grasul şi pe Lunganul în complexul de lângă noi, Island Village, pe Pufoasa în complexul din vârf de deal, Ocean View, pe Sheraton lângă ocean, la playa del Duque, pe Daisy în Pueblo Canario şi alţi fără nume (vă e clar că şi ăstea sunt nume date de noi acelor pisici) împrăştiaţi pe Costa Adeje şi în Las Americas. Acum avem şi noi pisicul nostru.

De cum a golit Seb o cutie de poştă, pufoasa s-a şi acomodat noii sale locuinţe

[nggallery id=83]