*

Sunt dezamăgită teribil de Victoria’s Secret. Săptămâna trecută mi-am comandat de pe site-ul lor nişte costume de baie şi azi au venit. Ca în paranteză, promtitudinea UPS este grozavă, cam 10 zile din Estados Unidos până în Tenerife, dar pentru asta am plătit în plus 20 de dolari la transport (livrare expres – 60 de dolari). Nemulţumirea vine din altă direcţie. Ambalajul. Fiecare sutien şi slip împachetat într-o pungă de celofan lipită cu scoci. Atât. Nici măcar etichetă. Şi apoi toate punguliţele ăstea laolaltă într-o altă pungă cu noua broşură de sutiene push-up. Până şi rochiile pe care eu le vând pe plajă, toate no name şi made în marea Chină, au o prezentare ce aduce mai bine a profesionalism. Nu vorbesc de cutiuţe frumos colorate sau de pungi cu fermoar cum se dau la alte firme de bikini nu aşa de renumite ca Victoria’s Secret. Dar măcar o punguţă care se deschide decent şi o etichetă pe care să scrie toate balivernele ălea despre materialul folosit, mod de spălare,  etc.

Ambalajul e ambalaj şi nu cu el te îmbraci, adevărat. Dar a ajuns VS atât de bine vândut încât nu-i mai pasă de prezentare? E o prăpastie cam mare între imaginea creată prin show-uri de milioane de dolari cu trupurile divine ale celor mai adorate topmodele de pe planetă şi o pungă mai jenantă ca-n magazinele „totul la 1 euro”. La sfârşitul anului trecut mi-am cumpărat bikini de la Lenita, o companie canario de costume de baie care imită într-o oarece măsură tattoo-printul lui Ed Hardy. Şi am primit fiecare costum de baie, cu etichetele frumos personalizate, băgat în pungă de plastic cu fermoar – mată de-o parte, transparentă de alta şi cu logo-ul firmei, toate punguţele-ntr-o cutie de carton şi pentru fiecare costum în parte câte o geantă de plajă cadou. Adică meticulozitate în detalii, atenţie şi respect atât faţă de client cât şi faţă de brand.

VS ce face? Te atrage cu opulenţa şi imaginea luxoasă a topmodelelor milionare şi când cumperi chilotu’ (nu cu gându’ că curu’ tău o să arăte la fel de sexy ca al Adrianei Lima, ci că măcar vei atrage privirile pe plajă cu costumul cel deosebit şi, în cazul meu, vei vinde mai bine hainele pe care le prezinţi) îţi dă aşa un mare pârţ că mai bine ţi-ar livra bikini bazaru’ de pachistanezi din colţ.

Am trecut peste nimicurile ăstea şi am desfăcut pungile să probez bikinii. Aici dezamăgirea numărul doi. Toţi chiloţi-mi sunt mari, cu o singură excepţie. Cred că americanii ăştia ce poartă M  sunt de fapt de L. Poate că-i greşeala mea că n-am verificat pe site măsurile în centimetri, dar asta nu mă face mai fericită. Ca om ce mă ştiu că toată viaţa am îmbrăcat măsura M, nici prin gând nu mi-a trecut că eu în VS sunt de fapt S. Pe foaia de livrare zice că pot să returnez ce nu-mi convine pe motiv de culoare, mărime sau design nepotrivit ori doar că „m-am răzgândit, îmi vreau banii înapoi”. Doar că în cazul ăsta transportul rămâne plătit, mai plăteşti încă un transport Tenerife-ESA, vama, de asemenea e praf în vânt (şi ne-a costat 40 de euro importul pentru Insulele Canare, nu ştiu ce poate fi aşa de mult, că depăşeşte 30% din valoarea produselor – a trimis Seb un mail la UPS că nenea curier nu ştia nimic, să vedem ce răspund).

Asta e povestea mea şi a strălucitoarei mărci Victoria’s Secret. Morala? Să nu te duci la pomul lăudat cu sacul. Aia e. Că cu cât te entuziasmezi mai mult şi ai aşteptări prea mari, cu atât vei fi mai deziluzionat.

*bikinii mei de la VS (foto de pe site-ul Victoria’s Secret)

*bikinii mei de la Lenita (foto de pe site-ul Lenita)