Alăptarea este dreptul fundamental al nou-născutului și al copilului în primii ani de viață. Alăptarea este modul prin care mamiferele își hrănesc puii în primele etape de viață. Alăptarea este singura opțiune SĂNĂTOASĂ care asigură supraviețuirea și dezvoltarea individului. Laptele artificial, laptele ”formulă” este doar o variantă nenaturală, nesănătoasă și plină de substanțe chimice sau de origine animală intens procesate în laboratoare.
Din fericire, cea mai mare parte a femeilor pot să alăpteze, doar 1% din femeile din lume având o adevărată incapacitte fizică, o problemă medicală ce le împiedică să aibă lapte și să le dea sân copiilor. Din păcate, un procent uriaș de femei, de altfel perfect sănătoase și perfect capabile să alăpteze, nu au reușit și nu reușesc să o facă. Nu, nu au probleme cu glandele, cu hormonii, cu țâțele prea mici sau prea mari, cu sfârcurile prea mici, plate sau concave, au din plin de toate. Doar că nu s-au informat la timp și nu știu că problemele ce apar în alăptare nu sunt, în realitate, probleme de nedepășit.
Aici, în sudul insulei, sunt consilier în alăptare de un an de zile, conduc un grup de sprijin pentru femeile care-și doresc să alăpteze. Și văd asta peste tot, și printre femeile care-mi cer sprijinul, și pe bloguri, pe forumuri, în mesajele și mailurile primite, printre cunoscuți și necunoscuți. Femei care ar vrea să alăpteze, dar care ajung rapid la biberon. Și femei care cu voință și sprijin trec de mastite, ragade, hepatite, etc și reușesc să alăpteze mult și bine.
Căci problema cu procentul imens de copii crescuți cu lapte formulă și biberon nu este că mamele nu-și doresc să alăpteze. Ci că nu se informează temeinic și nu cer ajutor specializat. Nu, pediatrul nu este, în cele mai multe cazuri, pregătit în aceast domeniu, al alăptării, foarte puțini pediatri au făcut cursuri de consiliere în alăptare, foarte puțini dau sfaturi competente atunci când mamele întâmpină dificultăți în alăptare (când eu am avut probleme, trei pediatri din trei m-au învățat numai prostii).
Sunt și pediatri care au informații actualizate despre alăptare și care le aduc la cunoștiință mamelor riscurile laptelui artificial. Dar cei mai mulți sunt cei care susțin laptele formulă, care le spun mamelor că ”nu-i nimic dacă nu-l alăptați, laptele artificial e la fel de bun” sau ”copilul nu ia suficient în greutate, laptele dumneavoastră nu e bun, trebuie să-i dați supliment de lapte praf”.
Mama nu trebuie să lase alăptarea în grija asistentelor de la spital, trebuie să se documenteze înainte de nașterea copilului. Sunt și maternități în care personalul medical le învață pe mame să-și pună copiii la sân, dar în multe altele asistentele și doctorii subminează încrederea mamelor în capacitățile lor.
Nu fac doar niște supoziții, din nefericire. Realitatea din jurul nostru confirmă ceea ce spun. În Spania, la fiecare nou ”recensământ”, procentul de copii alăptați este tot mai mic. În România, la fel (nici nu atinge 20% din copiii nou-născuți). Asta ce înseamnă, că femeile de acum au o anatomie diferită de cele de acum 10, 30 sau 80 de ani? Că le-a scăzut așa de repede din capacitatea de a produce lapte și de a-și hrăni copii natural, cum am fost creați? NU. ÎNSEAMNĂ CĂ NU MAI AU EXEMPLUL, MODELUL POZITIV, AL FEMEII CARE-ȘI ALĂPTEAZĂ DEZINHIBATĂ COPII. În familie nu mai văd alăptându-se, prin vecini nu mai văd alăptându-se, pe stradă nu văd alăptându-se.
Informare cu forța nu poți să faci, fiecare trebuie să caute adevărul (despre ușurința cu care se poate alăpta, despre laptele praf, despre vaccinuri, despre medicamente, etc) pe con propriu. Și totuși, informația poate să ajungă și altfel la tinerele mame, la viitoarele generații: prin puterea exemplului personal, prin alăptarea în public, fără ascunzișuri. Știu că este un interes financiar colosal ca pe an ce trece să alăpteze tot mai puține femei. De asta subiectul alăptării este considerat atât de fierbinte și controversat, de aia se menține o umbră de rușine asupra alăptării în public. Pentru că această tensiune și stare de spirit favorizează perpetuarea neîncrederii și a dezinformării, și astfel alimentarea masivă cu biberonul.
Pe lângă dezinformarea generală și minarea încrederii în alăptare care se practică în spitale, maternități, cabinete de pediatrie, etc, acesta este un factor foarte important care lucrează împotriva laptelui matern: lipsa exemplelor. Înainte de boomul laptelui praf pentru nou-născuți care a marcat un nou succes financiar pentru marile corporații farmaceutico-alimentare, fetele creșteau în familii în care vedeau cum frații sau verișorii lor se nasc și sunt alăptați până la vârste de 2-3 sau mai mulți ani. Acum nu numai că nu-și mai văd mamele, mătușile, vecinele alăptând, dar nici nu li se vorbește despre asta. Educația sexuală care se face în școli nu atinge subiectul maternității, al nașterii și al alăptării copilului.
Nu știu dacă în familie fetelor și, de ce nu, băieților, li se face o astfel de educație, înclin să cred că nu, la nivel mondial nici 38% din copiii care se nasc nu sunt alăptați, asta în condițiile în care 99% din femeile care nasc au lapte și pot alăpta cu un minim de informații, voință și sprijin. Mie nu mi s-a predat lecția asta în familie, printr-o conjunctură minunată am ajuns să aflu tot ce era necesar despre naștere și alăptare în sarcină, înainte să-l nasc pe Yago.
În ziua de azi, la fel ca în ultimele decenii, laptele formulă și biberonul sunt prezentate ca exemplu general de hrănire a nou născuților și a copiilor în primii ani de viață. Peste tot pe glob, din ce mai prezent și în zonele sărace ale lumii. Modelul e răspândit de producătorii de biberoane și lapte praf, normal, cu ajutorul mass-media și a spitalelor. La pediatrie sunt afișe cu laptele praf. În maternități, afișe cu laptele praf. În filme, copii cu bineroane. Pe internet, în reviste, pe rețelele de socializare, copii cu suzeta astupându-le gura, copii cu biberoane în mâini. În farmacii te iau de ochi vreo trei rafturi de la trei companii diferite de suzete, tetine și sticle. Sterilizatoare, termosuri, genți speciale pentru biberoane, cutiuțe de transportat suzete, etc. O industrie IMENSĂ.
Cum nu vedeți, oameni buni, interesul care animă toate acestea? Nu câștigă nimeni bani când o femeie alăptează, nu înregistrează nicio companie profit de pe urma alăptării materne. De aia este această situație astăzi în care astfel de articole ca cel pe care îl scriu acum sunt necesare. Pentru că le place să creeze controverse, să ne țină ocupați în dispute meschine, să ne facă să credem că e rușinos să alăptezi pe stradă, e act de nudism să alăptezi la vedere, e rușinos și e condamnat de societate, mai bine te ascunzi, să nu știe nici vântul nici pământul ce faci.
Când, de fapt, singurii care câștigă din acest puritanism dus la extreme sunt producătorii de lapte praf: cu cât mai rușine le e femeilor să-și alăpteze copiii în public, cu atât mai bine va fi ținută în secret alăptarea maternă și cu atât mai multe vor fi noile mame care își vor hrăni nou-născuții cu lapte de sinteză. Rușinea naște consumatorii perfecți.
Pe stradă, în parc, la locul de joacă, la cumpărături asta se vede de cele mai multe ori. Copii care-și primesc laptele dintr-o sticlă. Oricât v-ați supăra, trebuie să înțelegeți că nu așa ne-a fost dat să creștem, nu așa ne-a fost dat să ne creștem copiii. Alăptarea ne este permisă tuturor, ne e accesibilă tuturor. Asta este o informație prețioasă care trebuie să ajungă la cât mai multe familii, la câți mai mulți viitori părinți, la toate mamele.
ALĂPTAREA NU ESTE NIMIC EXCLUSIVIST, ALĂPTAREA NU ESTE EXIBIȚIONISM, ALĂPTAREA NU ESTE NICIO DECLARAȚIE DE RĂZBOI. A vorbi despre alăptare, despre beneficiile ei și despre cât de ușor este să alăptezi, să ai lapte, să treci pese problemele inerente primelor luni, a vorbi despre riscurile laptelui formulă, așadar, a informa corect despre întreaga temă nu e vânătoare de mame care nu alăptează.
Nu judec și nu condamn pe nimeni, că alăptează puțin sau deloc, că nu alăptează în public sau că alăptează la program. Vreau doar să dau curaj celor care au mai puțin, să dau informații celor care au mai puține, să inspir pe cele mai tinere ca mine, să fiu un exemplu pentru generațiile de mame care vor veni. Avem nevoie să spunem lucrurilor direct pe nume, fără ocolișuri. A vorbi direct nu este echivalent cu a acuza mamele neinformate sau informate care au decis altfel. A vorbi direct poate ajuta mamele ce vin de aici în colo să ia decizia corectă.
Atât ne e teamă să nu supărăm prin exprimarea unor lucruri ce-s văzute ca tabuuri sociale încât am ajuns aici, locul și momentul în care nu știm că laptele formulă pentru bebeluși și copii mici poate cauza cancer. Așa de diplomați am ajuns să fim când scriem despre alăptare și lapte-formulă încât lumea continuă să creadă că amândouă sunt la fel de bune.
De schimbat opinia publică prin reclame TV, emisiuni în vârfurile de audiență sau prin informații corecte și imagini explicite în filme de cinema și de televiziune este fffffff dificil, e nevoie de sume imense pe care organismele ce militează pentru alăptare nu le au. E un război cu producătorii de lapte praf care este din start pierdut. Ei au bani, tot de la noi câștigați, dar au banii necesari să controleze mass-media. Poate că sunt cam pesimistă în privința asta, sper din tot sufletul să mă înșel.
Pe bloguri, pe rețelele de socializare, lucrurile stau mai bine, în sensul că informația corectă se găsește mai ușor, banul nu mai are primul cuvânt în difuzarea cunoștințelor, a informațiilor, a imaginilor, a MESAJULUI.
Dar eu consider că primul și cel mai puternic mod de a promova alăptarea este alăptatul în public.
În primul rând, să clarificăm și pentru toți cei care au nevoie de clarificări. Nimeni nu alăptează în public doar ca să transmită un mesaj. NIMENI. Mamele care alăptează în public fac asta pentru că alăptează la cerere. Alăptarea la cerere este ceea ce copilul are nevoie, este singura recomandată de toate forurile de pediatrie, de sănătate sau de alăptare.
Cum laptele matern se digeră repede, copilul are nevoie des de sân, nu e ca la biberon cu lapte praf, care cere și 4 ore ca să se digere și să plece din stomac. Asta dacă ne referim numai la aspectul alimentar al situației. Dincolo de asta, e o listă lungă de motive pentru care puii tuturor mamiferelor sug lapte: să-și potolească setea, să se încălzească, să simtă contactul fizic cu mama, să se calmeze în urma unei frustrări, a unei dureri sau a unei sperieturi, să simtă siguranță, tandrețe, iubire.
De acord, toate acestea se pot obține și altfel, dar alăptând devine totul mult mai ușor, mai simplu, mai rapid. Nimeni nu reinventează roata. Așa am fost creați, ca primii ani în viață să-i petrecem la sânul mamei. Când Yago plânge, pentru că s-a lovit la deget sau s-a speriat de ceva sau de cineva, se calmează mai ușor la sân. Discuțiile cum că astfel un copil toată viața se va întoarce la sânul mamei să se calmeze în urma unei traume, decepții sau ce-o mai fi sunt puerile. Toți copiii alăptați la cerere până la o întărcare naturală, inițiată de ei singuri, ajung adolescenți și adulți independenți și fără probleme cu stima de sine.
Cât de des are nevoie un copil de sân: și de 10 ori pe oră. Asta e alăptare la cerere. Când ești pe stradă, sau în parc, sau în biserică, sau la cumpărături sau la un concert de colinde copilul are nevoie în continuare de lapte, are nevoie în continuare de sânul mamei, el nu face diferența, uite, acum sunt în public, trebuie să mă abțin să vreau sân până ne întoarcem acasă. Deci am stabilit că alăptarea la cerere e alăptare la cerere peste tot, nu numai acasă. Bun. Trecem mai departe cu discuția.
Alăptarea în public, ori de câte ori cere copilul, nu trebuie să se facă cu discreție. Asta nu înseamnă că trebuie să fie cu ostentație, cu surle și trâmbițe. Nu, deloc. TREBUIE SĂ FIE SPONTANĂ ȘI NATURALĂ. Dai bluza la o parte și oferi copilului țâță, sau, când copilul este mai mare, dă singur bluza la o parte și începe să sugă. Asta e spontan și natural, alăptarea, așa cum e normal să se întâmple. Poate se întâmplă să fie destul de discretă, poate nu, depinde de bluză, depinde de copil.
Cum să zic. Adică doar așa e permis, doar așa trebuie să aibă loc alăptarea în public,: pe ascuns, ca lumea să nu își dea seama ce face copilul acolo, în brațe la mamă? Trebuie să fim toate înarmate cu eșarfe, copiii alăptați trebuie toți să suporte să fie acoperiți cât timp sug? Trebuie neapărat să avem cămăși și tricouri de alăptare discretă prin care să poată fi scos afară doar sfârcul sânului de care copilul se prinde când suge și să nu se vadă nimic altceva din restul sânului?
Dacă suntem cu toate de acord că nu este nimic rău și rușinos în a-ți alăpta copiii ori de câte ori au nevoie, de ce ni se pare act de nudism alăptatul nediscret? Nu e, nu e nudism, nu e exibiționism, nu e erotism, nu e scandalos. E doar bucată din sân, sân ce a fost lăsat la creație tocmai pentru acest lucru, pentru a hrăni și crește puii mamiferelor.
Da, probabil sunt femei rușinoase care nu vor să li se vadă o bucățică de piele cât sunt în public. Poate sunt și bărbați rușinoși care nu vor ca soțiilor lor să nu li se vadă sânii pe stradă cât timp alăptează. E alegerea lor să alăpteze discret, fără să afișeze nici o părticică mică din pielea sânului. Înțeleg asta, e dreptul fiecăreia să alăpteze discret sau mai puțin discret. Ce-ar fi să analizăm puțin sursa acestei rușini? Că trebuie, rușinea de corpul nostru e aceeași care ne face să avem travalii atât de dureroase și nașteri atât de dificile (într-un articol viitor). Dar aceste femei rușinoase nu trebuie să le îndemne pe celelalte mame la alăptare discretă, ca și cum ar fi ceva rău cu alăptarea și ar trebui să se ascundă când o fac.
Dar de ce trebuie să ne ascundem? Am văzut și în comentariile de pe Facebook, și în discuțiile cu mamele de la grupul de alăptare, că e o mare realizare ca nimeni din jur să nu-și dea seama când mama alăptează. Ca și cum am spune că uite, ce tare, putem să bem alcool pe stradă, în plină prohibiție, fără ca nimeni să se prindă că bem alcool. Poate că nu e cea mai reușită analogie, dar cam așa pare, alăptarea publică ca act ilegal sau cel puțin imoral. Mi se pare doar mie sau e ca și cum ne-am ascunde că alăptăm, ca să nu fim puse pe rug? Ca și cum am fi de acord că alăptarea e nocivă, ca imagine mă refer, e rea, e ceva ce nu se face. Așa că trebuie să ne pitim printre faldurile hainelor și să milităm pentru alăptarea discretă.
O fi alăptarea un act intim, dar nu se încadrează deloc la un loc cu celelalte acte intime, ce sunt, din nou, la fel ca și alăptarea, procese fiziologice: defecarea, urinarea, reproducerea. Alăptarea nu trebuie să ne facă să întorcem capul rușinați ca și cum am fi văzut o pereche făcând sex. Imaginea unui copil care suge lapte nu are nimic sexual în ea. Dacă ni se pare un act erotic înseamnă că noi avem o problemă gravă de percepție.
Alăptarea în public nu este vulgară și nici nu poate fi ostentativă. Când suge copilul acoperă cu fața, cu căpuțul lui, cu mânuțele o mare parte din sân. Ce se vede este mai puțin de jumătate din pielea sânului, adică cam cât lasă la vedere o bluză decoltată.
Nimeni nu vrea să impresioneze lumea de pe stradă când își dă bluza la o parte de pe sân și-i dă copilului să sugă. Alăptarea în public nu este un act de bravură, doamnelor. Alăptarea în public nu este exibiționism. Femeia care alăptează nonșalant în public nu o face pentru că este dornică să-și arăte sânii necunoscuților. Dacă vroia asta și-i scotea pur și simplu, nu avea nevoie de scuza cu copilul care suge la sân.
Femeia asta o face pentru că a înțeles alăptarea, asta este alăptarea: un proces firesc, nerușinos, natural de a răspunde necesităților copilului.
Credeți-mă, nu e nevoie de nimic altceva pentru a-ți alăpta copilul, acasă sau pe stradă. Poate că or fi utile tricourile speciale pentru alăptat, atunci când afară e frig și nu vrei să-ți înghețe pielea dezgolită. Dar în rest, tricourile de ”alăptare discretă” nu sunt altceva decât o altă industrie, susținută de concepte precum ”rușine”, ”decență” sau ”intimitate”.
Mă deranjează termenul ”alăptare discretă”. Așa că eu spun că alăptarea în public trebuie să se facă spontan, fără pregătire în prealabil, fără adaptarea vestimentației, fără premeditare. Îi e foame copilului sau cere sân din altă nevoie pshică sau fizică, îi oferi sânul. Fără să te gândești ce reacții creezi, ce gândește lumea și cum vei fi catalogată. Tot ce contează este copilul. Are o nevoie pe care poți și trebuie să i-o satisfaci.
Că făcând asta vei oferi un exemplu pozitiv oamenilor de pe stradă, este partea a doua. E ceva ce decurge din actul natural și spontan al alăptării copilului la cerere, în public și oriunde. Fete tinere, adolescente, viitoare mame, viitori tați, oameni care vor lua această imagine nu ca pe o ofensă vulgară adusă societății, ci ca pe un act natural și frumos de creștere a copiilor, vor avea doar de câștigat.
Alăptarea ne-a dat-o natura, dar nu e bazată în totalitate pe instinct. Are nevoie de învățare. În natură, acolo unde progresul tehnologic nu intervine în cursul firesc al vieții, această învățare se face prin observare. Noi, oamenii, nu prea mai avem pe cine observa alăptând, că am fost cu toții acaparați de marketingul agresiv al laptelui praf și al biberonului.
Ne-a mai rămas să observăm câte-o curajoasă care alăptează pe stradă firesc și spontan, fără să-și tragă eșarfe peste pielea sânului, curajoasă pe care n-o interesează nici să fie numită curajoasă, nici că e catalogată exibiționistă. Dar gestul ei poate da curaj și alteia să facă la fel și ele împreună vor fi mai multe în lumea întreagă și încet-încet opinia publică se va schimba și tot mai puțini vor întoarce capul rușinați la vederea unui copil sugând sân. Pentru că asta sporește nivelul de toleranță în societate și poate, cine știe, într-un viitor mai frumos ca prezentul nu va mai fi ceva normal să vezi un copil mâncând lapte din biberon și alăptarea în public nu va mai fi considerată deloc o chestiune despre care să se vorbească. Nu faci primăvara cu o floare, dar cu mai multe, cu siguranță.
Oamenilor, treziți-vă! Alaptarea în public este bună, este foarte importantă pentru oameni, pentru sănătatea pe termen lung a omenirii, chiar dacă la o primă vedere nu pare. Alăptarea în public încurajează generațiile tinere să alăpteze, transmite mesajul ca alaptarea e un lucru natural, posibil și la îndemâna tuturor femeilor. Într-un context social în care simbolul maternității este biberonul, avem nevoie de cât mai multe exemple de alăptare și cât mai la tot pasul. De nu, de vom continua cu astfel de mentalități precum a alăptării în intimitate sau a alăptării discrete, vom ajunge în zece ani să considerăm curiozitate a naturii o femeie care-și alăptează copiii.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.