O noapte urata, o zi grea

A trecut o luna de la inceputul proiectului meu iar azi sunt undeva jos, jos de tot. Am o zi in care simt efectele deciziilor gresite. In urma cu doua zile am incercat o reteta pentru tarta de la sfarsit de saptamana ce-o voi face lui Yago, pentru prima lui aniversare. Si din crema de tarta am dat-o in inghetata, ca vazusem niste bunatati raw vegan pe facebook si am vrut sa-mi incerc o idee ce-a venit de acolo. Asa ca am facut inghetata (care a iesit dementiala, o s-o pun pe blog) si pentru ca totul a fost spontan, nu am fost pregatita si am folosit nuci uscate, nehidratate. Asta s-a tradus intr-o digestie grea rau care a avut urmari si a doua zi, adica ieri. Mai mult, tot ce am mancat ieri mi-a picat foarte prost, mi-a dat crampe si dureri stomacale si ceva greturi. Seb zice ca sunt insarcinata 🙂 Asa ca spre seara m-a palit o foame de-aia cumplita. Trecusera si mai multe ore de la ultima masa, cam cinci, eram si plecata de-a casa fara vreun fruct in geanta, apa mi se terminase si cred ca incepusem sa ma deshidratez (nu, n-am fost la vreo drumetie prin desert) asa ca atunci cand am ajuns acasa as fi mancat tot frigiderul.

Mi-am facut niste salate. Doua, nu mai multe, cateodata e greu sa ma hotarasc ce fel de salata vreau, asa ca fac doua sau trei (aseara, doar doua, desi-mi imaginam ca nici vreo 5000 de farfurii pline cu mancare nu ma vor satura, deh, asa e cand ai o dependenta alimentara si o problema cu cantitatile). La a doua eram deja plina si simteam satietatea, stiam ca m-am saturat, dar vroiam neaparat s-o termin, sa nu las nimic in castron. Si ma gandeam in continuare ce as mai putea sa mananc. Deja cand ajung sa gandesc asa, stiu ca ziua se va termina prost, foarte prost.

Si asa a fost. L-am culcat pe Yago, care inainte s-a distrat cu manutele lui in castonul cu salata, care a aruncat prin toata bucataria bucati de legume si care, cu o gingasie de nedescris, mi-a dat in gura cateva frunze de salata, in caz ca furculita mea nu-si face treaba. In timp ce stateam langa el in pat, cantandu-i un cantecel, ma gandeam la ce pot sa-mi fac de mancare dupa ce adoarme. Sa fieb niste mei? Sa-mi fac o creme de susan cu miere? Sau o budinca de quinoua? Ori prajesc niste migdale, ca bune mai sunt, chiar de-s asa de gretoase si virulente pentru stomac? Aveam multe multe pofte, desi stomacul era plin si nu-mi mai era foame. Cel putin, mi-am zis, nu-s asa de pornita pe mancarea lui Seb, cum s-a mai intamplat in trecut. Era paine, unt si branza in frigider, el mananca d-astea, asa ca eram multumita cat de cat ca pornirile mele de a-mi face seara dezastruoasa nu includeau si pofte atat de gresite.

Am iesit din dormitor si apoi m-am dus direct la borcanul cu migdale. Si am mancat cativa pumni, mereu zicand „Asta e ultimul!”. Nu deodata, clar, dar am rontaint non stop la calculator vreme de vreo ora. Migdalele. Ca dupa, au urmat, pe rand, borcanul de curmale, cosul de fructe si asa m-a prins ora 01. Si-mi spuneam mereu ca macar m-am abtinut si n-am prajit migdalele, vai ce decizie sanatoasa am luat.

Mancatul compulsiv este problema mea cea mai mare cand vine vorba de mancare. De cand am amintiri, asa ma stiu. Fara masura. Mereu am avut inclinatia de a manca mult seara. Mereu am avut nefericitul obicei de a manca si dupa ce m-am ridicat de la masa. Iar acum ma lupt in continuare cu asta. Pentru mine, mancarea este o obsesie. Nu e doar hrana, e viciu. De-a lungul acestei luni in care am constientizat ce-mi face rau si ce-mi aduce energie, am avut vreo patru seri in care am clacat. Iar azi, dupa ce in noaptea trecuta am facut-o lata de tot, sunt fara energie, balonata si cu dorinta de a manca mult si multe. Asa ma seaca chestiunea asta… De fiecare data dupa ce cad de pe drumul meu, de fiecare data cand imi incalc principiile alimentare, urmeaza mereu o lupta destul de grea pentru a ma repune pe fagas. O seara ratata duce, cel mai adesea, la intreg planul ratat.

Asa ca cel mai important este, ca azi, sa fiu fata cuminte si sa nu „mananc tot”. Cineva zicea ca ce bine ca „maine” e „o noua zi”. Mereu. Iar in ziua noua poti s-o iei intotdeauna de la cap. Eu spun asa. E foarte greu s-o iaie de la capat cu o burta de mancare nedigerata. Pur si simplu n-ai chef de nimic. Nu ai energie sa de tai jos din pat, te misti greu si fara chef de nimic si nu te atrage altceva decat frigiderul. De-abia am facut niste seturi amarate de genuflexiuni si exercitii abdominale, care, nici nu mai e nevoie sa zic, nu mi-au facut nicio placere, apoi dusul, la fel, nu mi-a smuls niciun zambet, mi-am facut limonada ca sa-mi mai spele pacatele nocturne si-n rest am baut apa.

Azi sunt jos, jos de tot.