yago in slingAm trimis portbebeurile și surpriza mare e că majoritatea au și ajuns deja de la începutul săptămânii. Asta în 4 zile (cu tot cu week-end). Cred că e cea mai plăcută experiență pe care am avut-o vreodată cu poșta. Cu oricare poștă, spaniolă sau română.

În timp ce scriam adrese și lipeam plicuri, m-am rugat să nu fie degeaba acest cadou. Cunosc mulți oameni care au sling cu inele (unele chiar făcute de mine) și nu-l folosesc spunând ba că le este incomod, ba că le alunecă copilul din ele. În opinia mea, nu există așa ceva. Slingul bine pus pe umăr cu copilul bine așezat în el este un instrument extrem de comod și de sigur.

Așa că m-am hotărât să fac un scurt video în care să explic cum se pune slingul cu inele și cum se așază copilul în el. Un tutorial cum să pui copilul în sling. Am zis că am timp să-l fac înainte ca oamenii să primească portbebeurile și uite că am fost luată pe nepregătite. L-am filmat rapid și scurt și apoi mi-am dat seama că e incomplet și nu am spus tot, dar sper să fie folositor așa cum e că altul nu mai am timp să fac. Restul informațiilor le scriu aici.

În primul rând, materialul care trece prin cele două inele trebuie să fie bine distribuit, fără să se dubleze. Asta face reglarea foarte simplă și ușoară și prinderea foarte sigură. Altfel materialul, tras în jos de greutatea copilului, poate aluneca printre inele după ce am terminat reglajul de făcut. Dar dacă e bine răsfirat, fără răsuciri și dublări, prinderea rămâne fixă. Chiar și la copii de 15 kg. Asta îl face sigur.

Apoi, poziția materialului pe umăr. Pentru confort, materialul trebuie și aici întins pe tot umărul. Nici prea jos, peste braț, nici doar sus, la baza gâtului. Umărul suportă cea mai mare parte din greutatea copilului așa că materialul trebuie să fie desfăcut ca un evantai.

Cealaltă parte din greutatea copilului e dusă de spatele nostru. Așa că și aici materialul trebuie să fie bine desfăcut și fără răsuciri.

Cât privește locul în care cad inelele, asta fiecare o să-și dea seama singur din practică. Dar ca regulă generală, nici prea sus, nici prea jos. Dacă inelele sunt prea sus, ajung să preseze puternic e umăr că în loc ca greutatea să fie suportată de materialul cusut de inele, cade direct pe inele. Iar inelele apasă puternic în claviculă și-n umăr, deci cam doare.

Apoi, dacă e prea jos, spre buric, răpește din lățimea materialului care ar fi trebuit să împrejmuiască copilul și să-l țină strâns și sigur. Plus că e incomod. Mie cel mai comod îmi pică deasupra sânului.

Oricum se poate regla ușor poziția inelelor cu copilul deja pus în sling, nu e nevoie să-l dăm jos pentru asta. Băgăm mâna opusă inelelor sub brațele micuțului ca să-l ridică puțin din material și cu mâna pe care este așezat slingul tragem de acesta, așa cum e, în jos sau în sus. Fără să umblăm la prinderea din inele. Aia rămâne fixă, doar mai tragem puțin de tot angrenajul. Apoi lăsăm copilul la loc în sling.

Copilul, când îl băgăm în sling, îl ținem puțin pe umărul opus celui unde sunt inelele ca să facem reglajul lungimii materialului și ca să-i așezăm curu-n sling. Așadar nu punem copilul așa, cum o fi, în material și de-abia apoi să începem să ajustăm și reglăm, pentru că va fi dificil și nici nu va ieși cum trebuie. Pentru că copilul are greutate și materialul va fi tensionat peste tot, inclusiv la prinderea din inele.

Și cât îl ținem băgat cu picioarele în sling dar ușor pe umărul nostru, cu mâna liberă (în cazul meu, stânga, că cu dreapta îl țin de sub fund, pe umărul meu drept), deci cu mâna liberă îi așezăm materialul de sub un genunche până la celălalt. Asta este partea cea mai importantă unde majoritatea celor care găsesc nesigur slingul ergonomic cu inele eșuează. Că dacă materialul nu ține copilul cum trebuie, micuțul stă atârnând – ceea ce e incomod pentru el și nesănătos pentru șoldurile lui, sau alunecă – ceea ce e nesigur și face părintele purtător să arunce slingul crezând că bietul sling e de vină.

Copilul trebuie să stea în sling cu fundul băgat în material ca într-un mic sac. Astfel că între purtător și copil va fi o bucată bună de material, se vede în video. Iar dacă ne uităm în oglindă, fundul și picioarele micuțului trebuie să formeze litera M: curul jos, genunchii mai sus, picioarele jos. Asta este poziția corectă. Greutatea copilului nu trebuie să fie suportată de bazin, cum vedem de multe ori pe stradă la portbebeuri comerciale și neergonomice sau la sisteme ergonomice dar prost puse (am văzut multe mame cu fulare care țineau copilul atârnând ca într-un ham de parașută). Ci de picioare, bazin și spate.

Ultimele reglaje pentru lungimea corectă a materialului se fac după ce am lăsat copilul ușor în sling. Cu mâna opusă inelelor îl ridicăm puțin pe copil cu sling cu tot iar cu cealaltă tragem ușor de material prin inele, ori de partea de sus, ori de cea de jos, ori de tot materialul, depinde unde vedem că materialul e slab sau face borlă.

Spre exemplu, eu mult timp am mers cu slingul prea lăsat. Nu în jos, că poziția asta se reglează ușor, în funcție de sâni – slingul e cel mai bun sistem de purtate pentru alăptare, pentru că e asimetric și copilul poate fi dat rapid mai spre o țâță, mai spre cealaltă.

Mă refer la bucata de material care susține spatele copilului. Yago stătea prea spre spate și eu mă lăsam pe spate ca să contrabalansez și mergeam așa kilometri întregi. Apoi m-a văzut o tipă care vindea slinguri și mi-a zis că trebuie să fie copilul lipit sau aproape lipit de mine. Și am văzut diferența. Mult mai comod și mai ușor de dus. Iar când vrea să sugă, mai slăbesc puțin din material ca să-i fie și lui comod să stea la sân. Și asta e.

Tutorialul meu este pentru poziția de broscuță, pentru copilași mai mari de un nou născut. Bebelușii se pot purta și ei în aceeași poziție de broscuță, dar cu picioarele înăuntru. Deci vor sta băgați în ”punga” care se face îndoind materialul la mijloc pe lungime (capul e afară, chiar dacă materialul susține bine și gâtul și capul, nu e pericol de asfixie). Apoi, la fel de simplu pot fi purtați pe lateral, în poziția de leagăn, sunt videouri pe net cu asta, eu nu mai pot face cu Yago că e prea lung și nu mai încape așa.

Dacă mai e ceva de adăugat și mamele cu experiență în purtarea copilului în slingul cu inele mai au și alte idei și sfaturi, le rog să le scrie jos, în comentarii. La fel și pentru cei care mai au neclarități, întrebați-mă într-un comentariu.

Sper să vă fie utile sfaturile mele și să vă purtați cu plăcere copiii.

Alte articole (în română și engleză) cu sfaturi despre purtarea copilului în slingul cu inele găsiți aici, aici sau aici. Ori aici.