Maine înainte de prânz plecăm spre România și o să ajungem după miezul nopții. Vor fi multe ore pe drum si sigur va fi obositor. Dar ca să fie o călătorie plăcută și să avem energie în noi chiar și la ora 02 când aterizăm în Târgu-Mureș, am pregătit provizie mare de glucoză. De ZAHĂR.
Știu că am spus de mai multe ori în trecut că noi nu mâncăm zahăr. Ceea ce este fals, că mâncăm tone de zahăr. Dar m-am exprimat oarecum greșit, am transmis un mesaj incomplet. Nu mâncăm zahăr rafinat. Ăsta e zahărul de care ne ținem la mare distanță. Dar zahăr de trestie obținut prin cristalizarea sucului stors din bețele de trestie, sau zahăr de palmier sau de cocos, la fel, obținut prin metode simple, tradiționale, da, mâncăm (adăugat în shake sau în suc proaspăt stors).
Și, mai ales, mâncăm zahăr ori de câte ori mâncăm fructe. Zahărul este prietenul corpului nostru, al creierului nostru – care funcționează pe baza de glucoză. A limita consumul de fructe, de fructe dulci, este un abuz asupra fiecărei celule din corp, care este privată astfel de combustibil. Am înțeles teoria asta, o aplicăm în fiecare zi a vieții noastre încă de anul trecut și nu ne-am îngrășat, nu am făcut diabet.
Una din cele trei genți cu care călătorim spre România este plină cu mâncare. Plină cu zahăr. Un kilogram și mai bine de curmale, jumătate de kil de smochine uscate și hidratate o jumătate de oră și vreo 4 kilograme de banane. Apoi un kilogram de mere dulci, pentru pofta de ceva zemos, o caserolă mică cu muguri de pin (Yago îi adoră) și o alta cu nuci de caju (iar pentru Yago, nouă ni se par prea grețoase) și nuci europene hidratate peste noapte. Plus o caserolă cu alge Wakame, pentru pofta de ceva sărat. Eu ador algele ăstea, mai ales de când am găsit o companie care le vinde dezlipite și tăiate în bucăți mici și subțiri, lucru ce le face perfecte pentru a fi mâncate așa uscate, ca gustare, fără să fie necesară hidratarea înainte.
Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu luată pe nepregătite de coana FOAME. Și știți cum e, când ți-e foame parcă nu prea mai ai niciun principiu nutrițional. Ai mânca orice, numai comestibil să fie. Spre exemplu, pâine. Eu încerc de câțiva ani să nu mai mănânc pâine. Au fost perioade în care nu m-am atins de ea mai bine de 6 luni. Și, uitându-mă înapoi, atunci când am mâncat pâine nu a fost pentru că ar fi fost cea mai frumos mirositoare pâine proaspăt scoasă din cuptor. Nu. Ci pentru că mi-era foame și aș fi mâncat ORICE. Și am mâncat astfel și cea mai proastă pâine din viața mea, și am mâncat aproape o baghetă. Era și veche, și tare, și fără gust, și fără Dumnezeu.
Și din ce am citit am aflat că dăm buzna în pâine și paste și cartofi prăjiți și prăjituri tocmai în zilele în care nu mâncăm suficient zahăr, suficienți carbohidrați. Corpul rămâne fără glucoză și nu vrea să intre în alte rezerve ale corpului pentru a-și fabrica combustibil, așa că cere carbohidrați. Obiceiurile vechi care se schimbă greu fac ca noi să-i oferim acești carbohidrați din produse intens procesate, deposedate de calitățile lor nutriționale și îmbogățite cu multe substanțe toxice, ce nu pot fi procesate de organism (produse în care, apropo, carbohidrații sunt amestecați cu grăsimi, sare și zahăr rafinat, alăturarea care, de fapt, este cea care ne îmbolnăvește și ne îngrașă). În loc să mâncăm câteva banane, alegem sandvișuri, hamburgheri, cartofi prăjiți, plăcinte, piza, paste cu mult sos și mult ulei, etc. Când ne este foame, foame mare, foame de carbohidrați, simțim că nimic nu ne poate sătura. Tot ce mâncăm trebuie să fie cu pâine. Aia ne imaginăm în subconștient că ne va sătura.
De aia mulți oameni mănâncă multă pâine, pentru că nu mănâncă suficiente fructe dulci și corpul trage un semnal de alarmă. ȘI de aia, ar trebui să completez, pentru că se știe de câțiva ani deja că multe cereale, printre care și grâul, conțin o substanță opiacee, chestiune care ne induce dependența.
Din fericire, eu am depășit această dependență. Iar pentru a preîntâmpina atacurile de panică ale corpului meu că a rămas fără carbohidrați, am grijă să mănânc des și să mănânc multe fructe dulci. Kilograme de fructe dulci în fiecare zi.
De aia mâine luăm cu noi o geantă de mâncare. Ca să nu ne facă deloc cu ochiul rafturile cu dulciuri din aeroport sau pliantul cu sandvișuri din avion. (De precizat că Seb și-a adăugat în bagajul cu mâncare două sandvișuri făcute de el, mai bune și mai ieftine ca-n avion, el încă mănâncă pâine din când în când, cum am spus, obiceiurile vechi mor greu).
Yago va avea, pe lângă fructe, nuci și semințe, lapte de mamă la discreție. ”Sandvișul” lui propriu, personal și nelimitat.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.