De calci într-un rahat de câine nu-i noroc, doar miroşi ca un rahat de câine


Voi aţi văzut ce de căcăţei de câini sunt pe trotuarele din sibiu? De parcă niciun patruped nu-şi face nevoile în altă parte. Io n-am probleme, că rar merg pe stradă cu capu-n nori, la o adică pot să fac liniştită slalom printre movilele roşii-maronii. Da’ mulţi au probleme, că nu văd prea bine, ba se uită după o blondă, ba la ipod, ba la vitrine, şi intră cu bocanci direct în fosta cină a unui pudel. Şi e păcat, domne, de bocanci şi, într-un final, de banii omului. Că se trezeşte că intră în birou, într-un magazin sau acasă la prieteni şi toată lumea strâmbă din nas că „ce e cu mirosul ăsta“ şi se grăbeşte să deschidă larg geamurile. Dacă are noroc, omu’ se prinde rapid că de la el vine pestilenţiala aromă când vede materia împrăştiată bine de tot printre crampoanele ghetelor. Înjură-n barbă da’ găseşte şi o parte bună în toată afacerea asta, considerând că e un semn de noroc pe capul său. Aşa că următoarea destinaţie este chioşcu’ loto din colţul străzii unde omu bagă cel puţin trei variante, ca să gâdile pe fortuna sub nări şi să sporească norocul. Asta nu face decât ca omu’ să aibă mai puţin bani în buzunar, că probabilitatea ca răhăţelul de pudel să-i aducă milioanele de euro este mai mică decât puţa de melc. Că dacă era un singur căcăţel de potaie în tot oraşul şi omu’ s-a nimerit să lovească-n el, atunci da semn bun. Da’ cum pe un singur trotuar sunt o duzină de cârnăciori, cam eşi norocos dacă ajungi acasă cu tălpile nepătate, ca să zic aşa.

În imaginea cu care am deschis articolul este o doamnă care tocmai ce a strâns într-o pungă de pufuleţi goală bucuriile cocărului. Singura persoană din sibiu care adună mizeria după animalul ei de companie. Poza e făcută de seb care, până să scoată aparatul, răhăţelul a şi fost înghiţit de pungă. Voi o să mă credeţi pe cuvânt că doamna asta făcea aplecată acolo. Acu’ trebuie să mă scuz faţă de femeie, i-am zis-o şi ei. Că-s cam olteancă, m-am grăbit s-o apostrofez înainte să scoată punga din buzunar. „Păi e frumos, doamnă, să lăsaţi aşa ceva în urmă?“ „Cum să fac asta, acum îl strâng, nu ca doamna din faţa mea care l-a lăsat pe trotuar“

Lumea zice că un consiliu local nu poate obliga stăpânii de animăluţe să strângă după ei pentru că într-un oraş cu atâţia maidanezi e injustă o astfel de regulă. Ba nu-i deloc, că io, de când sunt, n-am văzut un maidanez să facă caca pe trotuar. Ei au locurile lor favorite, după gardul viu unde nu-i vede nimeni, într-un scuar cu trandafiri unde, la fel, nu calcă nimeni în treaba lor (poate doar lucrătorii de la spaţii verzi).


0 răspunsuri la “De calci într-un rahat de câine nu-i noroc, doar miroşi ca un rahat de câine”

  1. Sa stii ca ai mare dreptate cu maidanezii, sunt foarte civilizati. Trec si pe zebra, chiar, am vazut asta de multe ori.

    Singura vina aici e a stapanilor de caini, evident. Cum sa-si faca pudelul nevoile in tufisuri cand e plimbat doar pe trotuarele din centru?

    E adevarat, am avut odata noroc dupa ce am calcat in asa ceva. Mergeam la o intalnire si persoana respectiva nu a mai venit. Ce-mi puteam dori mai mult?

  2. Da, in mai toate orasele exista cate o decizie de CL care ‘obliga’ posesorii de caini sa fie si posesori de manusa, pungulita si lopatica. Dar, hai sa fim seriosi, cui ii pasa?

  3. Nimanui nu-i pasa, eu n-am vazut nici un stapan de caine cu lopetica si ce mai ziceati voi ca sunt obligati sa poarte dupa ei.In schimb parcurile si trotoarele sunt pline de rahatei iar daca nu esti atent pe unde calci e posibil sa calci fix in ei…

  4. Asta cu răhăţeii e o boală generalizată în mai toate oraşele! Din păcate, pe nimeni nu interesează, sau foarte puţini consideră asta o problemă! Până la urmă, rahatul de câine e biodegradabil, nu?