Ne naștem liberi, liberi să fim cum vrem, să trăim cum vrem, să decidem ce vrem.
Societatea însă ne face să trăim cu frică și-n sclavie. Ne e frică de toți și de toate și suntem supuși în fața autorității.
Familia ne învață greșit. Apoi, când părinții ne dau la școală, și școala ne învață la fel de greșit.
Ce ne învață toată lumea? Să fim ”cuminți”, ”ascultători”, să stăm în banca noastră, să nu vorbim neîntrebați.
Și ajungem niște adulți marionete. Alții iau hotărârile pentru noi, noi ne supunem.
Credem că hotărârile, dacă vin de la autoritate (judecător, polițist, doctor, politician) trebuie să fie musai bune, nu le refuzăm.
Sau dacă nu credem că deciziile lor sunt bune pentru noi, tăcem chitic, adunând frustrare pe care o revărsăm apoi unde nu e nevoie de ea (certurile în familie, spre exemplu).
Nu suntem în stare să luăm atitudine și să spunem NU. ACEST LUCRU NU E BUN PENTRU MINE PERSONAL. NU-L VREAU!
Din cauza asta cei mai mulți oameni nu-și trăiesc viețile lor pentru că trăiesc viața colectivă, aia programată de sistem: te scoli devreme, mergi la muncă, te-ntorci de la muncă, plătești facturi, cumperi niște acareturi, te culci și mâine o iei de la capăt. Consumatorul perfect, omul pentru care decide sistemul.
Nașterea, așa cum e văzută și se-ntâmplă ea acum, în era progresului tehnic și informatic, e rezultatul acestui comportament maladiv.
Doctorul știe ce face, cine suntem noi să-i spunem NU?
Pentru că doctorul greșește și tot sistemul pe care se bazeză școala doctorului este fundamental greșit, noi, pacienții, noi, oamenii ăștia gravizi din când în când, trebuie să punem la îndoială totul.
Și să ragem ca leii, dacă trebuie, pentru a ne apăra opiniile. Că nu este numai o problemă de orgolii, cine are dreptate, pacientul sau doctorul. E vorba de implicați imense. E vorba de viață.
Când spunem NU procedurilor medicale de rutină din sala de nașteri, inutile și periculoase, spunem DA copilului nostru.
Cam lungă introducere, eu voiam doar să anunț șansarea site-ului Nașterea Mea. Seb a muncit mult la partea tehnică, vreo trei nopți n-a dormit decât o oră.
Și eu am muncit, doar cu scrisul, sunt acolo deja câteva articole scrise de mine.
Avem deja și trei povești emoționante de nașteri, vă așteptăm să le împărtășiți și voi pe ale voastre (și tații pot să scrie povești de naștere, chiar ar fi foarte interesant de văzut schimbarea perspectivei asupra evenimentului).
Oricine-și poate posta direct pe site povestea, logarea se face simplu de tot, chiar și doar cu contul de Facebook.
E nașterea mea, nu o dau la nimenea!
Nașterea este a femeii și a copilului, nu a spitalului sau a moașei. Dar povestea fiecărei nașteri trebuie spusă, nu trebuie ținută-n secret.
Să dăm în vileag ce se-ntâmplă în maternități. Sau să ne spunem experiențele pozițive și motivaționale. Să nu tăcem.
Haideți să schimbăm puțin lumea, vreți?
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.