Eu nu pot să văd așa ceva, îmi dă palpitații


Mi-a luat mult, aproape două săptămâni, să editez videoul ăsta pentru că nu sunt imagini ușor de văzut. Nu cele cu plantele măcelărite. Cele cu animalele.

E greu să te uiți și câteva secunde la scene ”normale” din abatoare, d-apăi să vezi ore întregi și apoi să le editezi și să le revezi de fiecare dată. Zeci de ore, în total. Am vrut de câteva ori să renunț la proiect. Au fost zile în care nu am deschis deloc programul de editare. Îmi era groază să mai văd încă o dată cum se zbat și cum vor să scape de moarte bietele animale. Aveam nodul ăla în stomac și pulsul îmi creștea.

Videoul ăsta s-a cam făcut cum a vrut el

Nici nu am vrut să iasă așa cum a ieșit. Idea inițială era de a arăta câte puțin din ce facem prin grădină în timp ce vorbesc pe fundal despre veganism și dacă plantele simt durere sau nu. Dar imagini îmi veneau în cap în timp ce îmi făceam textul în minte. Nu puteam doar să vorbesc despre ce simt și cum trăiesc animalele spaima și durerea de a fi omorâte. Și am zis să pun în anumite momente critice câteva cadre punctuale ca să ilustreze ideile. Și de acolo a ajuns la ceea ce este, un scurt documentar cu violența și cruzimea în care trăiesc și mor animalele din industria alimentară. Pentru că apoi mi s-a părut total nepotrivit să fie altfel.

Eu sunt vegană, nu din vina mea se întâmplă asta, mi-am zis. Nu trebuie să văd atrocitățile ăstea, îmi strică total buna dispoziție. Cei care mănâncă carne, ouă, lactate sunt vinovații, ei plătesc ca holocaustul ăsta să aibă loc. Ei trebuie să vadă, nu eu.

Dar mi-am dat seama că pentru ca voi, consumatorii acestei violențe, să ajungeți să vedeți cum se produce carnea și brânza ce-o iubiți trebuie ca cineva să facă această muncă. Nu cred că vreunui activist pentru drepturile animalelor îi este ușor să vadă astfel de imagini. Așa că am continuat să lucrez la video. De multe ori cu ochii închiși, de multe ori plângând în hohote. De fiecare dată cu inima parcă bătându-mi în gât. Cu imaginile lor bântuindu-mi visele. Și așa, cu o tristețe generală intensă.

Nici eu nu aș putea să îl văd

Așa că vă înțeleg că nu puteți să îl vedeți. Nici eu nu aș putea să îl văd în locul vostru. Eu am devenit vegană fără să văd de unde vin carnea, lactatele, ouăle, mierea, pielea, etc. Doar am citit o mică broșură și am ascultat un discurs. Iar de când sunt vegană, nu m-am uitat la multe astfel de imagini, pentru că, așa cum știți, este dificil de privit. Acum că am lucrat la videoul ăsta am privit mai multe imagini din abatoare decât dacă aș fi privit în toți anii mei de veganism câte un Earthlings sau Dominion pe lună.

Inima începe să-ți bată cu putere, parcă nu mai poți respira, începi să tremuri, tensiunea îți crește, pui mâna îngrozit la gură și întorci automat capul. Nu poți să vezi așa ceva. Ce cretini există pe net să facă astfel de filme?!? Dar nu, nu sunt imagini făcute de sadici filmând alți sadici care torturează animale. Sunt imagini filmate chiar de propria industrie, în unele cazuri, ori de activiști pentru drepturile animalelor. Iar ce filmează sunt practicile standard din industria animală, nu cazuri excepționale de cruzime.

Când închizi videoul, teroarea se termină doar pentru tine

Dar dacă întorci capul că nu poți să vezi nu înseamnă că filmul de groază se termină. Tu închizi ochii și videoul, încerci să uiți ce ai văzut și cauzi un video distractiv cu care să-ți clătești ochii și să te relaxezi din nou. Dar ele încă sunt acolo, prizonierele industriei de consum. Victimele poftelor și deciziilor tale alimentare. Tu ai închis ochii că nu ai putut suporta atâta violență. Dar ele? Cum suportă ele atâta violență? Ele nu pot închide ochii și gata, realitatea s-a schimbat, ne uităm la un film de comedie acum, a fost doar o imagine de coșmar.

Dacă ție îți bate inima să îți iasă din piept doar că ai văzut o imagine de câțiva centimetri pătrați pe telefon, îți dai seama cât de groaznic le bate lor? Cât de disperate și înspăimântate trebuie să se simtă pe culoarul morții? Dacă nu poți să vezi așa ceva, atunci ar trebui să nu mai plătești pentru așa ceva.

Nu uita, această oroare există pentru că există cerere de produse animale. Iar astfel de documentare care încearcă să educe populația există și vor exista cât timp va exista sclavie și exploatare animală. Înțelegi? Depinde doar de tine, ca consumator, să schimbi asta.

Nu îți place violența din abatoare? Fii vegan!

Dacă nu poți să vezi așa ceva, atunci ar trebui să nu mai poți nici mânca așa ceva. Știu că este ușor să uiți, că iei înghețată pentru copil într-un ambalaj colorat și vesel, nicio treabă cu sângele din abatoare și vițeii omorâți la nici o săptămână de viață. Dar nu uita: laptele înseamnă sclavie, violență, suferință și moarte. Ouăle înseamnă la fel. Carnea înseamnă la fel. Dacă vin într-o caserolă de plastic și le cumperi dintr-un supermarket cu dușumele strălucitoare și muzică la difuzoare nu înseamnă că nu vin din același loc de groază.

Și o ultimă chestile la care ar fi interesant să te gândești înainte să pleci de aici. De ce ne este atât de greu să privim când le este capul tăiat? De ce ne întoarce stomacul pe dos când vedem cum curge sânge din corpul zvâcnind încă de viață al unui animal? Dacă am fi animale carnivore nu am avea nici cea mai mică problemă. Unui animal carnivor nu îi piere pofta de mâncare când vede sânge, ci îi plouă în gură. Se pregătește de digestie prin secrețiile salivare. Chiar și un animale omnivor, gen câinele, are aceleași reacții ca și animalul carnivor în fața unui măcel.

Nu poți lupta cu instinctul. Asta spune multe despre dieta naturală a omului pentru care fiziologia și anatomia noastră este adaptată.