Plecăm din Tenerife?

În martie, pe 9, chiar în ziua în care s-au împlinit 13 ani de când ne-am mutat în Tenerife, mi-am dat seama că vreau altceva de la viață. Și că din frică nu am mai făcut nicio mișcare. Nicio mutare.

Când am emigrat în Tenerife nu a fost în ideea de a rămâne bătuți în cuie pe insulă. Dar chiar asta s-a întâmplat. Zona de confort e o chestiune insidioasă care te acaparează fără să-ți dai seama.

Ne doream, sau eu, cel puțin, păduri tropicale, vegetație luxuriantă, cald tot timpul anului, fructe tropicale. Când ești în România și nu ai venit vreodată în insulele Canare, toate astea par exact descrierea insulei. Dar dacă cunoști Tenerife câtuși de puțin, știi că nu e tropicala ci subtropicala, că nu e cald tot timpul anului decât în sud, unde este secetă și vegetație de stâncă, și fiind astfel înseamnă că treaba cu pădurire luxuriantă pur și simplu nu există.

Iar în nord, unde trăim de 7 ani, sunt păduri, dar nu de un verde desbordant ca in jungla – ci de pin, brezos, eucalipt și dafin. Poate și altele în genul acesta. Sunt frumoase, nu zic ca nu, zilnic mă plimb prin ele și mă simt minunat. Sunt profund recunoscătoare pentru ele. Dar nu sunt ceea ce se zice vegetație luxuriantă. (Poze la finalul articolului)

Și e frig jumătate din an. Nu ca în România, desigur, dar după ce te obișnuiești cu căldura din Las Americas, 18 grade Celsius în casă iarna pare destul de frig. Umezeala e mare în nord, cel puțin în Icod de los Vinos unde stăm noi, în general peste 70%. Iar 17-18 grade se simt mai puțin de atat. Astfel că vreo jumătate de an, uneori 7 luni, bagăm focul în semineu. Casa nu avea semineu, ci o sobă mică de fontă. Seb cu prietenul nostru Aurel, de fapt, Aurel cu Seb, au construit semineul. Poate că doar Aurel, nu mai țin minte, a fost demult.

Când în 2016 ne-am mutat din sud în nord, a fost în căutare de și ceva răcoare, de ploi din când în când, de păduri, de verde. Și le-am găsit. Dar având toate astea înseamnă să renunți la cald tot timpul anului. Și pentru căldură am emigrat în Tenerife în special. Căldură și plajă 12 luni din 12.

Acum să nu înțelegeți greșit. Noi ca să fim lângă pădure, locuim pe munte, la peste 600 m altitudine. De-aia e mai răcoare. Dar jos la plajă, chiar dacă e în nord, se poate face plajă și baie, cu excepția zilelor când plouă sau e furtună. Apa în ocean e la fel de caldă ca în sud, nu e alt ocean, nu e mare insulă, nu sunt diferențe. Deci se poate face plajă și baie și în decembrie și în februarie, februarie fiind cea mai rece lună din an.

Anul trecut am recunoscut deschis că în ciuda faptului că ne plac ploile din nord, pădurea, ceața densă, liniștea și armonia casei și a cartierului în care locuim, vrem să ne întoarcem în sud. În Las Americas. Și am început să căutăm chirie.

Treaba asta a fost complicată de războiul din Europa. Numărul mare de refugiați cu bani care au ajuns pe insulă și au închiriat/cumpărat locuințele valabile a făcut ca oferta să scadă considerabil. Și prețurile, desigur, să crească. Astfel că nu am găsit nimic care să ne placă, să aibă cel puțin 2 dormitoare și să fie sub 1.500 de euro pe lună. Da, atat de mult au crescut chiriile. Nu am gasit nici în Las Americas, nici în Los Cristianos, nici în Callao Salvaje, nici în Alcalá. Nici mai sus, nici mai spre nord.

Poate că ce a fost s-a dat repede, inainte sa apucam noi sa aflam de ele.

Astfel că nu ne-am mutat.

Așa o fi fost să fie.

Și nu e ca si cum în sud este raiul pe pământ. Că îmi aminteam clar de ce am plecat spre nord în 2016. O vară care nu se mai termină, căldură sufocantă, prea multă lumină, calima destul de des. Dar după atâtea ierni de stat înfofolita în casă și de bagat focul în sobă, perspectiva unei „endless summer” mi se părea mult deasupra. Zic de mine ca pe mine ma deranjeaza frigul cel mai mult. Lui Seb ii place in Icod. Lui Yago ii place si mai mult, ca este in prepubertate si a devenit cel mai calduros om din lume, zice ca daca ar fi dupa el ar trebui sa emigram in Alaska. Iar Maria este cand asa, cand asa. Ca la 6 ani.

Și apoi m-am gandit eu asa. Poate că nu trebuie să ne mutăm înapoi, în sud. Poate că de-aia nu găsim nicio chirie accesibilă care să ne placă. Poate planul vieții noastre este altul.

Ne-am infipt pe insulă, am făcut-o casă noastră, am intrat într-o zonă de confort iar casa/insula ne ține prizonieri. Când ne-am mutat în Tenerife nu a fost pentru totdeauna. Aveam si alte aventuri in cap. Ne-a plăcut Tenerife, cum sa nu, mai ales ca veneam din Sibiu, un oras foarte departe de mare. Noi iubeam si iubim plaja si oceanul.

Si încă ne place Tenerife. Ok, nu e Hawaii, ok, nu are păduri luxuriante, ok, nu junglă, ok e secetă și stâncărie, dar are atâtea alte lucruri bune. Mai ales comparat cu o tara temperat continentala din Europa de Est.

Dar lipsurile care în 2010 păreau mici acum îmi arătau că probabil este momentul să dăm pagina.

După 13 ani de locuit și în sud și în nord și găsindu-i defectele tot mai evidente, am avut o revelație.

Păi dacă nu e cum vrei, de ce nu te muți acolo unde e cum vrei? Ce, ești bătut în cuie?

In ultimul timp mi se pare tot mai important acest lucru. Libertatea de mișcare, de mutare, de non-atașare de o țară. Ușurința de a schimba țara dacă nu îți place atât de mult. În final, tot globul ăsta este casa noastră. A tuturor. Când pleci dintr-o țară în alta nu e ca și cum te duci într-un total necunoscut. În Mordor.

Îmi amintesc că prin toamna lui 2010, cam la vreo 8 luni după mutarea în Tenerife, ziceam că plecăm în Pantanal – Amazonia. Apoi Chapada Diamantina – tot Brazilia. Prin 2011 era Fiji. În 2012-2013, după nașterea lui Yago, Costa Rica. Nu am mers nicaieri. Clar, mereu am avut ideea asta, să mergem la tropice, să cunoaștem și în alte părți ale lumii, unde e mai aproape de ceea ce credeam noi că va fi Tenerife înainte să ne mutăm. Adica cald tot timpul anului si verdeata in acelasi timp. Plus fructe tropicale mai abundente si mai multe. Si mai ieftine.

În urmă cu vreo trei-patru luni, mă uitam la niște case în Thailanda. Cum nu găseam chirie în Tenerife sud, mă uitam și prin alte părți. Dar mă uitam în special ca să-mi clătesc ochii cu case de lux înconjurate de vegetație luxuriantă. Case cu piscină, cu gazon, cu livezi, cu deschidere la ocean, marginite de selva. Cu dormitoare largi, ferestre din perete în tavan, știți genul ăla de case în care toată lumea își dorește să trăiască.

2023. Martie. 9 Martie. După o meditație de dimineață, m-a palit.

Gata, am zis, emigrăm în Thailanda. Comotie, cutremur. Certuri. Seb, desigur că nu a vrut. La fel a fost și în 2010 când la finalul lui februarie i-am zis același lucru. Ne mutăm. Emigrăm. Emigrăm în Tenerife.

Copiii, ce credeți? Au vrut? Cum ar fi putut?! Sunt copii, copiii sunt atașați de locuri și de prieteni. Bine, poate și pentru că eu am zis-o într-o manieră care a cauzat șoc.

Prima dată vroiam să țin pentru mine, sa o mai analizez, sa o mai intorc pe-o parte si pe alta. Dar fierbeam pe dinăuntru de entuziasm. Nu am putut să tac.

Seb a început ca tot omul, adică vorbea zona de confort pentru el. Că ce nu-ți ajunge în Tenerife, că multă lume își dorește să trăiască unde trăim noi, că Tenerife e perfect în imperfectiunea lui, că da, normal că aici vreau să trăiesc toată viața, să îmbătrânesc și să mor, unde altundeva?!?

Da, am zis, Tenerife nu e de lăsat, dar nici să te lipești de el și să nu mai vezi nimic altceva. Plus că nu vezi că nu găsim chirie, poate că asta este un semn să plecăm, să vedem și alte lumi. Poate ca in final tot in Tenerife ni se va parea mai bine, cine stie, dar trebuie sa traim si altundeva ca sa avem cu ce compara, acum comparam doar cu Europa.

Mă rog, înțelegeți ping-pongul care a urmat.

Mai târziu în ziua aceea mi-am dat seama că e 9 Martie. Și ce însemna 9 Martie. Ziua emigrării noastre din România. Și nu numai asta, dar se împlineau fix 13 ani. Terminarea unui ciclu. Si un nou început. Totul mi se părea parte dintr-un mare semn că trebuie să emigrăm. Sau cel putin sa ne urnim. Daca spre sud nu se putea, atunci spre larg.

Nu am emigrat în Thailanda. Încă. Probabil o să o facem. Probabil nu. Cert este ca ne-am gasit curajul sa iesim. Sa ne desprindem. Sa urmam un vechi si latent vis. Acum suntem în Costa Rica.

În articolul viitor vă spun cum am ajuns aici, la polul opus de Thailanda. Si poze. Da, Costa Rica este OMG. O alta lume. Vom ramane aici? In articolul de peste 3 zile.

____________

Până atunci, am o veste grozavă pentru voi toți care ne-ați urmărit aventurile în toți acești ani. Am introdus butonul de „sustine-ne!”.

Dacă te-am distrat vreodată cu articolele noastre, dacă te-am inspirat să faci schimbări pozitive în viața ta, dacă ți-am adus la cunoștință informații pe care nu le stiai si care ți-au schimbat în bine modul de a privi totul și ți-au îmbunătățit calitatea vieții – acum poți să ne susții donând mai jos, in functie de cât de generos te simti tu.