Cred ca toata lumea stia mai multe depre Costa Rica decat mine cand ne-am hotarat sa venim aici. Nu sunt omul documentarelor si cum nu e printre hobiurile mele nu mi-am facut timp sa caut nimic despre Costa Rica.
Apoi, nu mai avem televizor de multi ani. Asadar, nici din intamplare nu am vazut emisiuni, reality showuri ori alte filmari de aici.
Cand i-am spus lui Leonardo, patronul fruteriei de la care cumparam in general mancarea in Tenerife, ca mergem in Costa Rica, era ca o enciclopedie.
“Ai fost in Costa Rica? Cum de stii atat de multe?!”
”Aaaa, nu, ma uit la TV doar. Costa Rica e atat de frumoasa, si eu vreau sa ajung pe acolo!”
Pe langa jungle, natura, plaje si clima, ceea ce il atragea pe el cel mai mult era lipsa de “eticheta”. Ca lumea merge la cumparaturi exact cum sta pe acasa. Ca nu se schimba. Ca daca iese in papuci, nu e o problema. Daca vrea sa mearga doar in bermude, fara tricou, asa se duce sa-si cumpere paine.
Nu a explicat mai multe. Nu am intrebat mai multe. Oricum, eu nu ma aranjez cand ies din casa, imi pun sandalele si ies. In sensul ca mereu sunt aranjata 😀 Deci mare diferenta nu e fata de Tenerife, mi-am zis eu.
Seb se tot documenta si imi mai spunea una alta. In saptamanile de dinainte de plecare am avut atat de mult de organizat, terminat, lasat treburile in ordine incat doar de 2 ori m-am uitat la ce linkuri imi trimitea Seb.
Toata aceasta introducere serveste la ceva. Ca sa intelegeti ce soc mare am avut cand am ajuns aici.
Prima etapa a calatoriei in Costa Rica a fost Guanacaste. Cum nu se putea mai bine.
Nu ma asteptasem sa vad atata saracie, delasare, lipsa de organizare si mizerie.
Cand am zis sa ne mutam in Thailanda, si Seb a sarit ca ars ca nu, ca ce perfecta este viata noastra in Tenerife, dupa vreo cateva zile a venit cu idea ca de ce nu Costa Rica?
Eu eram chitita pe Thailanda de la “vizionarile” de case de care v-am spus. Dar daca el in impotrivirea lui de a pleca din Tenerife pana la urma a cazut de acord ca da, vrea sa plecam intr-o tara tropicala, ok, Costa Rica sa fie. Pana la urma nu e ca si cum Thailanda avea vreun loc special in “planul” meu. Eu doar voiam mai multa caldura, fara bagat foc in soba, si vegetatie luxurianta in acelasi timp.
Apoi ne-am adus aminte ca in urma cu peste 10 ani ziceam ca ne mutam in Costa Rica, tot asa, fara prea multa documentare. Cum a fost si mutarea in Tenerife, de fapt, bazata pe o pornire intuitiva.
Inainte sa luam biletele de avion Seb a mai cautat in jur, prin America Centrala. Dar dupa o scurta analiza a ajuns la concluzia ca in Costa Rica e cel mai bine. Siguranta sociala, multe fructe, e destul de mare si sunt multe microclimate ce face tara sa aiba multe “culori” locale, destul de dezvoltata pentru o tara din America Centrala, etc.
Si eu, care cateodata nu sunt atenta la ce vorbeste Seb si imi intra pe o ureche si imi ramane doar un cuvant din 10, ramasesem cu impresia ca Costa Rica este dezvoltata. Economic. Infrastructura. Oamenii sunt bogati.
Seb a povestit multe, ca ulterior a reiesit ca imi spusese. Dar eu cu asta am ramas in cap. Cat de dezvoltata e Costa Rica.
Acum, noi nu veaneam pentru a gasi o Elvetie a Americii Centrale. Dar intelegeti. Vazusem niste videouri cu Republica Dominicana si NU mi-a placut deloc. Mizerie, saracie, dezordine. Iar comparat cu Republica Dominicana, Seb a zis ca Costa Rica este mult deasupra.
Iar eu am ramas cu ideea ca Costa Rica este sus.
Am ajuns in San José si am stat doua nopti. Nu arata rau. Cam ca la marginea Sibiului, prin cartierele de langa Cibin. Bine, mai frumos ca pe acolo, de fapt. Circulatie ca in Romania, oameni amabili, caldura mare. 35 de grade.
Cand am plecat spre Guanacaste ne-a uimit lipsa de autostrazi. Erau un fel de drumuri cu 4 benzi separate ca si cum ar fi autostrazi dar tineau putin, gen 1 km sau mai putin. Erau pentru depasire camioane. Ca sunt camioane aici cum nu am vazut in viata mea. Rezulta ca Costa Rica este punte in transportul rutier de marfuri intre America de Nord si America de Sud. Cine ar fi crezut?!? 🙂
Si faptul ca acele mici tispici de autostrazi trebuie platiti ni s-a parut… nu gasesc cuvantul. Deci oamenii astia au transport de marfuri la un nivel ridicat si, in acelasi timp, mult turism, plus ca iti iau bani din loc in loc pentru beneficiul de a folosi aceste minunate drumuri publice – si nu au fost in stare in zeci de ani de astfel de practica sa faca 200 de kilometri de autostrada?!?
Sa nu mai ziceti nimic de Romania, comparat cu Costa Rica, Romania e regele autostrazilor.
Iar Tenerife, care de cand ne-am mutat noi acolo acum 13 ani si vorbeau de o cale ferata care sa lege nordul de sud si navetistii sa nu mai stea in traficul de pe autostrada iar acum sunt tot in faza de vorbit, parca si aia pare mai avansat deca drumurile din Costa Rica.
Apoi ne-a mai uimit cat de asemanator este peisajul in Guanacaste cu Romania. Eu, care nu ma documentasem despre microclimatele din Costa Rica si nu bagasem de seama ce spunea Seb, ma asteptam sa fie verdeata peste tot. Verdeata de junga. Si pe aici erau campuri intregi cu pasuni uscate. Dealuri molcome acoperite de iarba galbejita. Ca pe la Fagaras in august.
Este frumos, nu zic nu. Dar unde sunt junglele? Aprilie, cand am venit noi, este finalul sezonului secetos, iar in Guanacaste este in mod special secetos. Am aflat acum. Deci de aici iarba uscata. Doar campurile cu trestie de zahar si ananas sunt verzi.
Mi-a trecut repede “supararea” cand am vazut ca pe marginea drumului cresc copacii de mango cum cresc Nisperos in Tenerife Nord. Ori nucii prin Oltenia.
Mango. Gratis. Pe marginea drumului. OMG. Ce campii arse de soare? Cui ii pasa cu atatia mango?!?
Legat de mizerie si saracie. Pana sa ajungem in Tamarindo, statiune turistica din Guanacaste plina de americani si unul din cele mai importante orase din regiune, nu m-am gandit la asta.
Dar apoi am vazut casele lor care nu erau altceva decat niste baraci, curtile imprejmuite cu sarma in care se vedea delasarea, dezordinea si pasiunea lor pentru clutter si hoarding, gunoaiele aruncate in izbeliste, plasticuri peste tot. Aici nu se recicleaza. Ma rog, banuiesc ca in multe parti din lume, chiar si in Spania si alte tari dezvoltate, reciclarea este doar o fatada, continutul containerelor verzi, galbene si albastre ajunge tot la groapa de gunoi.
Dar aici nici iluzia aia nu este. Te lasa bulversat pe tine, om “civilizat” obisnuit sa cumperi tot e cumperi invelit in plastic, carton sau sticla (cu exceptia chestiilor varsate, pe care le iei in punga de carpa) si sa arunci la “reciclare” amabalajele. Nu stii ce sa faci cu ele.
In primele zile in Guanacaste eram paf. Am zis BINE ca nu am venit aici definitiv. “Seb, ce naiba de tara dezvoltata e asta? Nu ziceai tu ca aici nu e ca in Dominicana? Pai e mai rau!!!”
”Eu nu am zis ca e tara dezvoltata, ci ca e una din cele mai dezvoltate din America Centrala. Dar tu mereu auzi doar ce vrei!”
”OK. Dar nu ai zis tu ca Guanacaste e una din cele mai dezvoltate regiuni din Costa Rica ca sunt multi americani?”
”Nu am zis nici asta, am zis ca in ciuda faptului ca sunt sunt multi expati din SUA de-abia le-a asfaltat drumul central din Tamarindo acum cativa ani!”
Va dati seama ca dupa alea primele zile de soc, mi-a trecut. Ce imi pasa mie cum locuiesc localnicii? Ca nu sunt gospodari si ca nu le pasa de aspectul curtii sau al casei? Si ca daca au pipa fria si hamac, e tot ce le trebuie? Sau de ce sa-mi pese mie ca drumurile sunt precare si majoritatea drumurilor secundare nu sunt asfaltate? Ca drumurile spre plaje sunt la fel de forestiere si pline de praf. De ce mi-ar pasa?!? Cui ii trebuie drumuri, anyway?!?
Eu daca am fructe, caldura, palmieri, piscina si plaja, ce imi pasa cum e in batatura lor? Sau pe drumurile publice?
A, da. Plajele. Plajele sunt destul de… normale. Adica nu plaje tropicale ce se zice ca e plaja tropicala. Asa cum vezi in fotografii ca ar trebui sa fie. In Guanacaste sunt ceva palmieri pe marginea oceanului, dar rar, in general, copaci cu aspect… european. Si cateva mangrove, dar rar. Alea da, sunt spectaculoase. Partea buna este ca sunt copaci. Punct. Adica loc de umbra in mijlocul zilei.
Hai mai ca sunt carcotasa. La plaja mi-a placut destul de mult. Mai ales ca apa avea 30 de grade C. Nici acum nu imi vine sa cred ca apa in ocean poate fi atat de calda. Si au fost zile si cu 32 de grade in apa. De nu iti mai venea sa iesi. Daca e sa stau sa analizez treba asta, cand e cald in aer parca vrei ca apa sa te racoreasca mai mult. Ca apa calda ca un ceai nu face prea mult in directia asta.
Glumesc.
Nu mi-a trecut definitiv.
Tot nu as trai in Guanacaste. Desi a reiesit mai tarziu ca nu toata regiunea e la fel de neingrijita ca in zona Tamarindo. Si nu mereu este la fel de uscat, acum au inceput ploile.
____
Am inteles la ce se referea Leonardo cand vorbea de a merge la supermarket ca prin curte. E CA LA TARA. Ca la mine la tara, unde am crescut, la Jieni. Si ca la tine la tara daca e ca la mine la tara. Unde iesi din curte in slapi sau descult ca sa iti cumperi un maglavais, o ceva de la magazin. Cu sudoare pe frunte, cu praf in nas, cu pamant pe picioare. E fermecator, intr-un fel, daca stai sa te gandesti. Lipsa asta de pretentiozitate te face sa te simti… ca acasa. La capatul lumii, dar ca acasa. Cum sa nu iubesti Costa Rica pentru asta?
Peste 3 zile, scriu despre preturi. Alt soc. Ananas la 0,40 € kilul? Si apa 5€ bidonul?!!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.