Azi nu mi-e bine. Mă paşte o răceală sau o gripă. Seb spune că a ajuns pe insulă un virus gripal periculos… şi ştiţi că dacă spune Seb, înseamnă că aşa e. El citeşte toate ştirile despre Tenerife iar asta e bine, că aşa ne explicăm multe fenomene inexplicabile. Cum ar fi această indispoziţie a mea ce a început ieri dimineaţă (bine că ieri a fost marţi, deci zi liberă, că nu ştiu cum aş fi putut munci cu zece baroase care-mi lovesc creierul dinspre interior spre exterior). De dimineaţă, după o noapte de zvârcoliri puternice şi ceva pastile, durerea de cap era însoţită şi de una-n gât. Şi de multe-n muşchi. Fapt care m-a îndemnat negreşit să-i telefonez şefului meu şi să-mi iau o a doua zi liberă. N-a părut să se supere. Şi dacă s-ar fi supărat, n-avea ce face, mă dor toate cele şi basta!
Acum vă las. Mă retrag în lectură. Ăsta e un pasaj ce-mi place, poate vă convinge să citiţi cartea „Viaţa pe un peron” a lui Octavian Paler. Sau poate c-aţi citit-o, că voi sunteţi mai aproape de cultură decât mine. Deci:
„Am şi un decalog aici. Eu l-am scris şi tot eu l-am atîrnat pe peretele sălii de aşteptare. Cum ridic ochii, îl văd. Şi de fiecare dată citesc una din cele zece porunci. De fiecare dată una singură, ca să mă conving s-o urmez.
Iată-le cum sună:
Prima poruncă: Să aştepţi oricît.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gîndul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavînd altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.
Ce bună idee am avut cu decalogul ăsta. De cîte ori sînt în dificultate, apelez la el. Mă uit şi caut porunca de care am nevoie în clipa respectivă. Şi imediat îmi revin. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără asta. Poate că omul s-a obişnuit să i se poruncească. El îşi permite să fie surd la rugăminţi, dar devine atent cînd i se porunceşte. N-aţi văzut că şi Dumnezeu a folosit aceeaşi metodă? În loc să ne ilumineze, a descoperit că e mult mai comod să ne poruncească. În zece porunci a rezolvat totul. După aceea s-a putut retrage liniştit. Poruncile aveau să îmbrîncească pe cel ce trebuia îmbrîncit, să ucidă pe cel ce trebuia ucis, pentru ca lumea să vadă că nu e de glumit cu împărăţia cerurilor şi că, la nevoie, păcătoşii vor fi minaţi cu biciul spre mîntuire.”