Spuneam că nu las aşa uşor jobul de „platanero”, adică un fel de culegător de banane, aşa că azi dimineaţă am trecut iar dealul, la plantaţiile de banane ca să iau la pas mai amănunţit toate fermele şi să întreb de un job.
De data asta nu am mai primit refuzuri categorice, ba chiar există o oarecare şansă să devin un „platanero” profesionist, format în câmpul muncii:). Din ce am priceput eu azi, platanero înseamnă mai mult decât un simplu culegător de banane, pentru că sunt foarte căutaţi cei cu experienţă. Se pare că nu e aşa simplu şi trebuie să ai o anumită îndemânare  şi să ştii care pui de bananier îi tai cu un fel de seceră cu coadă lunga ca la coasă, când cureţi bananele de floare, când sprijini ciorchinii sau când îi culegi.

Platanul (bananierul cultivat în cinci din cele şapte insule ale Canarelor) face fructe cam la un an după răsărirea plantei, iar ciorchinele de banane se culeg cam după alte şase luni. Între timp, planta face mulţi pui, dintre care doar unul este ales să ducă rodul mai departe şi ciclul se repetă. Platanerul priceput ştie ce pui să taie şi ce pui să lase.
Să o luăm cu începutul. Am făcut ochi dimineaţă, aşa ca tot canariotul, pe la 8 şi ceva. Je e ceva mai canarioată ca mine, de când e în şomaj tehnic, aşa că nu am tras de ea să se trezească. Abia ce mijea soarele de după deal şi arunca o lumină portocalie peste case, palmieri şi ocean.
Acum stăm ceva mai aproape de vârful dealului dincolo de care este „valea bananelor”, adică până sus faci cam 5-6 minute la mersul meu voinicesc şi apoi e tot o vale până la plantaţii.
La birouri am dat peste aceeaşi murătură de contabilă şefă cu care ne întâlnisem data trecută la plecare şi care spusese că nu are nimic liber. Acum era într-o perioadă a lunii mai favorabilă probabil, pentru că m-a întrebat dacă mă pricep la un job de platanero. Dacă a auzit că sunt dispus să învăţ, mi-a spus că ar avea nevoie totuşi de un om priceput… Na ce să zic, e un progres.

Printre banane, rătăcit, câte un arbore de avocado
Am plecat mai departe să explorez plantaţiile, care au mai mulţi proprietari, deci mai multe locuri în care poţi munci. Hălăduind aşa pe drumul asfaltat dintre tarlalele cu bananieri, acompaniat la tot pasul de foşnetul şopârlelor speriate, la un moment dat, când mă gândeam că nu prea munceşte nimeni pe acolo, aud nişte vorbe care sunau cam româneşte. Mă opresc să ascut urechile şi mă conving. Undeva în plantaţia din dreapta grăiau iute nişte oltence şi am zis că e frumos să dai bună ziua, aşa că m-am strecurat spre ele.
„Ola!” zic femeile când văd un individ cam bine neras şi cu aparat de fotografiat în mână. Bună ziua, zic eu!. Aaaa..român de-al nostru, răspunde o olteancă zdravănă, care pigulea bananele dintr-un ciorchine, cocoţată pe o scară de aluminiu, de genul celor bune la de toate. Atât a fost şi am început încet poveştile. Erau vreo cinci sau şase femei, toate dornice de vorbă, dar oarecum rezervate. Printre ele, cea bine făcută a început să dea din cap când a auzic că îmi caut de muncă. „Aoleu..păi pe criza asta e greu tare. Eu sunt cea mai veche aici şi e tot mai greu să găseşti ceva. În fiecare zi vin oameni să caute, chiar şi canarioţi care sunt în paro (nota mea: în şomaj)” m-a încurajat ea. Fănica, cum aveam apoi să aflu că o cheamă, e de loc de pe lângă Turnu Severin şi a venit în Tenerife acum şase ani după bărbatul ei, care a prins un contract prin ambasadă, chiar la plantaţia de banane, când puţini români puseseră încă piciorul pe insulă, pentru că era nevoie de viză.
„Au fost doar trei români la început aici. Bărbatul meu şi alţi doi. Ei acu suntem vreo 30, că fiecare şi adus rudele, iar rudele mai departe rudele şi tot aşa” îmi spune tanti Fănica, coborând de pe scară, că era deja 10 şi se făcuse ora mesei. În urma ei, câteva zeci de banane „ejaculau” fericite că au fost deflorate. Operaţiunea aceasta, „desflorillado” în spaniolă, se face numai manual şi ajută la maturizarea fructului.

Tanti Fănica şi una dintre surorile ei "deflorau" minuţios fiecare banană...
...iar bananele păreau chiar fericite!
Fănica şi surorile ei muncesc în fiecare zi de la 7 la 14, mai puţin sâmbăta când programul se încheie la 12 şi duminica, când e liber. Nu stă niciun şef pe capul lor pentru că ştiu ce au de făcut şi au cam tot timpul ceva de lucru, ba de „deflorat”, ba de cules ciorchinele de banane cu bărbaţii, ba de pus gunoi sau alte operaţiuni misterioase încă mie. Pentru job-ul lor primesc în jur de 700 de euro pe lună şi nu plătesc cazare, pentru că locuiesc în casele de a marginea plantaţiilor.
Când au văzut oltencele că oi fi eu bărbos dar nu par băiat rău, mi-au dat un sfat: „Încearcă să vorbeşti cu encargado (administratorul), că un om a plecat în concediu şi este nevoie de cineva. Vineri pe la 12 îl găseşti. Spui şi tu acolo că ai lucrat în agricultură şi mai departe înveţi, că doar nici noi n-am ştiut de la început ce trebuie să facem… că dacă la noi nu-s finci de banane…”
Aşa că ştiţi ce urmează. Vineri mă înfiinţez cu speranţă din nou pe plantaţie. Orice experienţă te face mai bogat până la urmă, aşa că nu am nimic de pierdut dacă mă specializez puţin ca „platanero”. Doamne ajută![nggallery id=60]

Join the Conversation

4 Comments

Leave a comment

Lasă un răspuns