Atunci când rupi rutina, eşti prost ori curajos?

Rutina nu-i neapărat un lucru rău. Că ştii că de când te ridici din pat şi până te întorci în pat, 16-17 ore mai târziu, calci pe pământ solid. E siguranţa untului pe pâine prăjită, siguranţa jobului, siguranţa unei ciorbe călduţe, siguranţa relaţiilor pe care le păstrezi, siguranţa oamenilor pe care-i iubeşti şi care te iubesc, siguranţa banului din portofel, siguranţa micilor desfătări pe care ţi le acorzi, siguranţa fotoliului comod care te aşteaptă cuminte acasă, gata să-ţi ofere relaxare şi siguranţa unui mâine la fel de sigur. Dar când tot ce e sigur este şi plictisitor şi fără noi orizonturi, mai bine rupi rutina. Pentru satisfacţia ta de om care nu vrea plafonare. Şi pentru ideea că eşti un individ care poate mai mult şi mai bine. Şi în acest moment oamenii din jurul tău se împart în două tabere. Erau şi până acum, dar acum contururile se vor distinge mult mai bine. Unii vor zice că eşti nebun şi prost pe deasupra, ce faci, când oamenii mor de foame, rămân şomeri şi se spânzură că n-au cu ce plăti datoriile, tu te găseşti să dai cu piciorul la tot ce e sigur?! Iar alţii vor spune că eşti omul care vor şi ei să fie, te vor admira pentru curaj, te vor felicita pentru decizie şi-ţi vor ura de bine. Da’ şi ăştia te vor compătimi în gândul lor. Că ai ales să trăieşti pentru azi fără să ştii cum vei fi mâine.

Am pus pozele cu deizosu aparent fără legătură cu literele din acest post. Dar e doar aparent. Acestea vor să sublinieze că omul este foarte diferit de deizi. Unui om nu-i stabileşti coordonatele. Nu-i pui în castron când şi ce vrei. Că omul decide de capul lui ce soartă vrea. Dincolo de toate teoriile cu providenţa, omul îşi face singur viaţa.