Ieri mi-am dat demisia de la adevărul. Amândoi ne-am dat-o, şi eu şi Seb. N-a fost un gest necugetat, făcut dintr-un impuls de moment. A fost o decizie luată cu mai mult timp în urmă. O decizie luată în fiecare zi, puţin câte puţin. Dovedeşti nesăbuinţă atunci când mergi pe un drum închis şi nu te opreşti la timp ca s-o iei pe alt drum bun. Viaţa e prea scurtă ca să faci lucruri care nu-ţi mai plac. Demisia este un act firesc pe care nu trebuie să-ţi fie teamă să-l faci. Întotdeauna am considerat că cel mai important lucru este să fii sincer cu tine şi cu eul tău. Că de aici curg toate.
Demisia e bună. Demisia e bună dacă-ţi înlocuieşti vechiul job cu altul (mai bun), ar preciza o parte dintre voi. Dar eu vă spun că poţi să pleci foarte liniştit de la un loc de muncă fără să ai plasă de siguranţă. Deja vă uitaţi cruciş. Eu şi Seb am plecat fără să avem alt loc de muncă, un loc de muncă găsit, bătut în cuie şi gata să ne dea noile direcţii. La un moment dat te saturi să tot schimbi cuşca, vrei să schimbi mai mult de-atât. Iar noi schimbăm oraşul, ţara, emisfera, clima. Ne schimbăm viaţa.