Am cunoscut-o din prima zi în care ne-am mutat la casa noastră, stătea impertinentă pe balustrada de la etajul unu şi se spăla cu gesturi leneşe. A mai salutat-o cu câte o mângâiere din când în când, până duminică, când am venit de pe dig cu primul crab prins. Stătea la locul obişnuit şi n-am rezistat tentaţiei de a o lua în braţe. Având-o în braţe, n-am putut rezista să nu o iau cu noi în cameră. Şi a dormit drăguţa de ea, toată noaptea, pe pat, la picioarele noastre. Dar nu mai pupă ia înnoptat la noi, că e tare zgomotoasă. Deşi i-am lăsat uşa de la terasă deschisă ca să plece când are chef, ea când s-a trezit, de mai multe ori în timpul nopţii, a găsit de cuviinţă că-i mai bine să-şi ascută gheruţele pe cuvertura patului, sau pe noptiere, sau pe trolărul cel mare, sau, sau, sau.
Aseară, când ne-am întors din oraş, ea era din nou la etajul unu. N-a mai fost nevoie s-o luăm în braţe, a venit dup noi imediat. Şi de vină n-a fost mirosul de peşte, că s-a dovedit că nu-i place, nici crud, nici gătit. A ieşit singură cam pe la 23 fără ceva, pe uşa din faţă. Adică nu şi-a deschis uşa, că nu poate :), a stat lângă clanţă cu ochii-n sus până am înţeles-o. Şi azi-dimineaţă, pe la ora 07, cine credeţi că ne-a dat trezirea cu un mieunat scurt? Chiar Ciceo, care venise singură, din proprie iniţiativă, pe terasa noastră. Deşteaptă foc, dacă după două vizite la noi, vizite în care a venit pe uşa din faţă, ea s-a întors direct la noi, dar pe terasă.
(salamul chorizo nu-i prea place…)
De acomodat s-a acomodat din prima secundă de cum a intrat în studioul nostru, de parcă e a noastră de mică. Ce să zic, avem pisică. 😀 N-avem job, da’ avem pisică. Aici toată lumea are peturi. Iar în complexul nostru, cu toate că sunt puse semne mari că e interzis să ai câine sau pisică, absolut toţi locatarii au dulăi de toate felurile şi pisici. Nebunie curată.