Dacă ştiam că sunt atât de gustoşi, mă străduiam mai demult să prind crabi. Sau cumpăram din supermarket. Sunt mai dulci decât mi-am imaginat, e carne de peşte dar parcă un peşte care a mâncat toată viaţa lui numai miere. Pfuai, e dementă treaba!
Acesta este primul crab prins de noi. E recolta de duminică, dar cum ieri n-am mai trecut pe la terasa cu net (că am stat prea mult la pescuit şi am ajuns acasă pe la ora 21), nu v-am putut spune asta. Deci cum l-am prins, cum am spart gheaţa în vânătoarea de crabi pe malul Atlanticului? Seb e maestru. Cu undiţa într-o mână şi carne de scoică în cârlig şi cu minciogul în cealaltă, din piatră în piatră, pe digul aflat sub bătaia valurilor. Ideea e că nemernicii sunt nişte chestii foarte dezvoltate, adică au simţuri ascuţite rău. Şi fiecare pas făcut e ca un tunet pentru ei, imediat îi vezi cum sar în apă sau auzi fâsâitul lor de după stânci. Dar când e zgomot puternic de la spargerea valurilor în dig, sunt cam buimaci şi poţi să te apropii de ei, măcar la lungimea băţului minciogului. Aşa l-a şi prins Seb pe primul.
Al doilea crab prins a venit aseară, în a doua seară cu minciogul la purtător, minciog găsit în coşul de gunoi de pe plajă. Şi, de data asta, l-am prins eu. Adică Seb cu undiţa l-a ademenit, i-a câştigat atenţia şi puţina încredere iar eu pac! şi l-am capturat în minciog. Ăsta a venit după o zi de duminică petrecută aproape în întregime la pescuit. Produsul zilei? Crabul cel mare şi trei peşti albăstrui. Seb a mai prins alţi trei, dar i-a scăpat chiar înainte să-i vâre în pungă. Recolta ar fi fost mai bogată şi cu încă un crab, prins din total noroc, fără undiţă, doar prin neatenţia crabului. Dar cum m-am cam speriat de clănţănitoare, în loc să pun minciogul cu tot cu crab undeva pe o stâncă şi să-l ţin captiv până la venirea lui Seb, eu l-am ridicat în aer şi am încercat să ajung pe uscat cu el aşa, liber în minciog, acolo sus. Normal că nemernicul a sărit kamikaze de la 3 metri înălţime direct în valuri. Ducă-se, acum mi-am învăţat lecţia.
Crabii i-am gătit simplu, prin fierbere la foc mediu timp de 15 minute. Cu primul am cam greşit, l-am băgat în apă clocotitiare şi l-am ţinut aşa vreo 10 minute, timp în care i s-au dezmembrat toate picioarele şi cleştii. În definitiv, pe farfurie tot îi rupeam crăcişoarele, dar aspectul prezentării e grav dăunat de membre neprinse de trup. 😀
Lângă crabi, un sos din usturoi (nu aşa cum mi-aş fi dorit… deocamdată nu avem mojar şi nu am putut freca usturoiul cu ulei ca să fac faimoasa mea maionză de usturoi, dar cu apă călduţă, puţin oţet, pătrunjel şi ulei a ieşit onorabil). Carapacea se sfarmă imediat dacă depui presiune şi înăuntru găseşti grosu’ cărnii de crab, albă şi frumoasă. Pe lângă măruntaiele dumnealui, pe care le arunci. În picioruşe şi cleşti, altă treabă, şi mai bună. Carnea de aici are culoarea măduvii de os de vită, dar e cea mai gustoasă carne din tot crabul.
Cam asta a rămas din primul crab. La al doilea n-am mai făcut poză, prea eram ghiftuiţi. Acum nu vă închipuiţi că e îndestulătoare carnea de la un crab de mărime medie, dar pentru început, merge o masă compusă din mai multe plus un crab (sâmbătă) sau plus un crab şi trei peşti (duminică). Până când ne vom experimenta şi vom cina exclusiv crabi. De peşte nu v-am zis cum l-am făcut. De fapt, nu-i nimic de zis, că l-am prăjit aşa, fără nimic, că n-am luat pesmet, mălai sau făină. Dar a fost mai bun decât am preconizat, că la aşa peşte colorat şi mic nu te aştepţi la lucruri bune, visezi multe oase şi un gust dubios. Dar n-au avut alte oase în afară de coloana vertebrală iar gustul, ca de păstrăv. Prăjiţi, albăstruii nu mai arătau aşa de frumoşi, ba chiar erau cam odioşi, de aia nici nu i-am mai pozat, ca să nu vă sperii. 😀 Dar au compensat prin calitatea cărnii.
Sunteti tari!
Sa imi scrii si mie pe blog o reteta dasta tropicala !
Success in continuare … sunt cu oki pe voi!
din cate stiu carnea de crab e afrodiziaca.inseamna ca Seb a facut ravagii cu scoica ta,Jeaninoaso!lasa ca cine stie cand mai ai parte de maciuca.cu telina nu cred ca merge chiar la fix!
Mai fra, faceti o capcana pentru crabii aia, ceva gen saculet cu sfoara si cu lat la gura, inauntru bagati momeala si-i panditi cand intra. Sau mai simplu un pet mai mare cu o gaura cat sa poata intra si legat cu firul de la undita. Cand intra doi – trei, ridici repede petul si il aduci spre tine.
Pescarii sunt foarte inventivi, le gasiti voi mestesugul !
Na, mă bucur că ați reușit cu crabii! Ăla dezintegratul arată meseriaș! O spaimă tot am eu, că de, ca românul cu drobul de sare: voi v-ați interesat în prealabil care sînt peștii comestibili din ce pescuiți voi acolo? Să nu mîncați ce știu eu ce!
Eu zic sa ne adunam intr-o zi si sa facem capcane ca ale alora din deadliest catch…asemanator cu ce zice Ducu mai sus…poate ne apucam de vandut crabi pe la restaurante pe urma :))
Ştefane man, reţete nu ştim, da’ improvizăm cu succes. La viitoarea cină dau şi căutare pe gugăl să văd ce găsesc la tipsuri.
Ducu, trebuie să facem o capcană, într-adevăr, dar din ceva plasă, sârmă, nu pet. Din pet sar cât ai zice peşte. Pardon, crab!
Orin, să ştii că ne-am aruncat cu capul înainte, nici n-am întrebat pe nimeni înainte să-i mâncăm. Cu crabii n-am avut gânduri dintr-astea, dar la peşti ne cam usturau buzele şi limba… Până să ne dăm seama că e de la usturoi (adică câteva secunde), m-au cam luat palpitaţiile 😀
Sagi, trebuie neapărat să meşterim o capcană, ceva. De vândut la restaurante nu prea cred, că n-am văzut să aibă în menu reţete cu crabi. Dar asta e partea tare, că o să introducă dacă noi îi aprovizionăm zilnic 😀