Poţi să ai o zi bună când o începi prost? Dacă eşti un optimist incurabil şi gândeşti doar pozitiv, fiecare zi este o zi bună. Pentru că, hei, mereu sunt lucruri pentru care trebuie să fii recunoscător, cât de nasoala ar sta treaba. Dar eu nu sunt o optimistă incurabilă. Am momentele mele, bineînţeles, dar, în fond sunt o olteancă afurisită cu o atitudine de neîncredere faţă de oameni, balauri şi nori. Iar când ziua mea începe prost, e nevoie de toată providenţa din lume ca la venirea nopţii să fiu în toane bune. Azi am ieşit din nou în lume fără să fac duş. Pentru a doua oară consecutiv şi a cincea de când locuiesc în acelaşi bloc cu domnu’ pătraş, şeful de scară. După ce ultima dată mi-a explicat că balauru-n situaţia noastră este centrala cea în voia ei declanşatoare, o lună şi aproape o săptămână a trecut în pace, fericire şi apă caldă. Că şi uitasem de situaţia în care mă trezesc să merg la serviciu şi n-am apă de duş. Până ieri. Nici măcar călie nu era, ca data trecută. Rece gheaţă, ca-ntr-un râu de munte în toiu iernii. Am curăţat locurile esenţiale şi toată ziua a mers pe dos. Ştiţi cum e să ţi se pună pata pe creier. Gândind că centrala iar a declanşat, aseară n-am mai bătut la uşa şefului de scară. Dar azi-dimineaţă, nimic diferit. Aceeaşi apă de tot sloiu. Cu apă încălzită pe aragaz (mulţumesc Seb), mi-am adus aminte de copilăria ligheanului şi vizitele acasă, la ţară. Şi iar vor fi multe ore în care mie îmi va reveni obsesiv în minte că n-am făcut duş, că păru-mi e după cum am dormit şi plin cu fixativ bun de nimic, că am plecat de acasă fără porţia mea de terapie şi că lumea în haiti n-are ce mânca iar problema mea cea mai mare este că n-am făcut un amărât de duş. Sunt un om dependent. Dependent de nişte lucruri pe care nu le simt ca atare decât atunci când nu mai sunt. Dependent de o rutină ce pare normală dar e total ucigătoare. Fac, trebuie să rup rutina duşului de dimineaţă. Şi să mă împrietenesc cu apa rece.
bazaconii într-o zi fără duş
Leave a comment
Ooo, spalatul in lighean, cate amintiri imi trezeste… Si cat de trist-amuzanta poate fi povestea ta, in 2010…
La noi a fost o pană de curent ieri, care ne-a lăsat pentru aproximativ o oră, pe lângă întuneric, şi fără apă caldă şi fără încălzire. Noroc că era după-amiaza şi pînă la ştirile de la ora 19.00 şi-a revenit!
Nasol ce sa zic. La mine, in jegul de Bucuresti, ca sa vezi apa calda la ochisori, mai ales dimineata, trebuie sa dai drumu’ la apa, te duci mananci, bei o cafea, eventual te mai uiti si la stiri si tot e calie apa 😀 Asa ca daca te grabesti, trebuie sa fii prieten bun cu apa rece 😀
A sunat proprietăreasa, că cică e stricată o pompă de la încălzitoarea de apă din bloc şi trebe să dăm câte 70 de lei de apartament pentru reparaţii. Normal că dă ea banii, noi suntem doar nişte chiriaşi umili. Să dea banu!
Apoi. Din experienţa mea, ce reparaţie costă mult, şi durează să fie făcută. Aşa că m-aştept la încă o seară şi încă o dimineaţă fără normalitate. Trebuie să-mi redefinesc normalitatea.
Eu zic cel mai bine si maine sa te bazezi pe Seb ca nu se stie niciodata. Uneori e bine sa iti aduci aminte de zilele apuse ale ligheanului …
Sper maine sa ai o zi mai buna cu un dus fierbinte de dimineata!