Nu există zi de muncă (vorbesc de parcă aş munci de muuuult timp la faza cu costumele pe plajă) care să nu se încheie cu o ceartă cu Jose, spaniolul care mi-e şef. Pentru că atunci când vine vorba să mă plătească, omul se gândeşte cum să mă tragă-n piept şi să-mi dea mai puţini bani decât am tocmit şi decât merit. Iar faza cea mai naşpa e că în fiecare zi mă ţine mai mult la muncă „Jeni (aşa îmi zice), hai să mai facem o prezentare şi în colţul ăla de plajă”, şi faza se tot repetă. Deci el vrea, ca orice angajator, să mă muncească din ce în ce mai mult pe bani tot mai puţini.
În prima zi, joi, am muncit 4 ore jumătate, a doua zi 5 ore, a treia zi 6 ore şi azi, 6 ore jumătate. Ieri i-am spus când mi-a pus în mână 35 de euro „Jose, nu merge aşa. Tu, când mi-ai propus jobul, mi-ai vorbit de un program de maxim 5 ore. Dacă azi am muncit 6 ore, înseamnă că trebuie să mă plăteşti mai mult. Creşti programul, creşti şi salariul fix”. El nu, n-am dreptate. „Jeni, dacă te ţin peste program, înseamnă că vindem mai mult şi ai mai mulţi bani din comision”. Ce gândire are şi spaniolul ăsta. „Păi hai să nu amestecăm lucrurile, fixul este fix, comisionul e altă mâncare de peşte. Că dacă nu vindem în ora ce stăm peste program nu primesc comision, dar nu înseamnă că nu muncesc. Fixul este pentru că muncesc, comisionul este pentru că vând”. Ce mai, ţigănie mare cu spanioloiul. În final, după 15 minute de contre, mi-a dat 3 euro bonus pentru ora stată peste program. Corect ar fi fost 5 euro, că atât valorează ora, dar e mai bine totuşi decât cât mi-a pus în mână la începutul cerţii, adică 1,70 de euro. E aşa de amuzant dar şi de penibil când îl vezi cum numără cenţii… aşa, cu gesturi de zgârcit. Mă rog, mi-a dat două hârtii de 20, adică 40 de euro şi spune „Uite 40 de euro, îmi datorezi 5 euro” Am rămas mască. Adică după atâta discuţie, tu nimic, nimic? „Nu, îmi dai 40 de euro şi-ţi datorez 2 euro”. Am ajuns şi la discuţia aia cu ameninţatul cu demisia :D, discuţie la care el s-a mai potolit.
Azi, acelaşi moment, al plăţii. Pentru şase costume de baie vândute trebuia să-mi dea 43 de euro (25 fixul + 2,5×6 + 3 bonusul pentru ora în plus muncită), minus 2 euro pe care trebuia să-i dau eu, 41. El spune „Deci azi cât ai făcut, şase costume, deci 6 înmulţit cu 2,5 înseamnă 12,50, nu?” E de comă omul ăsta (prost nu e şi la peste 25 de ani pe care-i are în comerţ, clar ştie să facă socoteli elementare. „Nu, 15 euro”. „15?!…. (stă puţin şi mimează că face socoteli în gând)”. Aşa îmi vine câteodată să râd de el, e foarte haios în calicia lui. „Bine, deci 15 şi cu 25 minus 2 euro cât îmi datorai, 38”. „Da, plus 3 euro extra ora, deci 41”. El se uită urât la mine şi se pregăteşte să înceapă cu argumentele lui gen îţi dau mai mult când vindem mai mult, deocamdată nu pot să te plătesc mai mult, vezi şi tu că nu sunt turişti, trebuie să ne concentrăm pe vândut, bla bla bla. „Jose, hai să nu mai reluăm dicuţia de ieri, te rog!” La care el „Bine” şi îmi dă ostentativ o monedă de un euro, caută în borsetă (ştiţi borseta aia din piele neagră pe care o au bişniţarii şi pieţarii) şi scoate 40 de euro. Te seacă de chestia asta şi cred că în nicio zi nu-mi va da atât cât trebuie fără să avem deja obişnuita discuţie. Nu sunt aşa toţi spaniolii, am auzit că şi mai rău. La mine, cu Jose, cel puţin l-am cam scos acolo unde am vrut. Că a zis la un moment dat „eşti o bună femeie de afaceri”.
Ce să faci, să te laşi călcat în picioare de un spanioloi din Galicia la un job de model în Tenerife?
:)) foarte tare! trebuie sa te tii tare ca se mai inmoaie si ei:P