Suntem o ţară de toată jena care n-a reuşit până acum să pună pe picioare un sistem de colectare selectivă a deşeurilor şi de reciclare cumsecade. Nu îi susţin pe cei care aruncă ziare şi reviste la coş, dar îi înţeleg. Şi eu fac la fel. Pentru că nu există altceva decât remat (care, ca în fiecare oraş, este la mama naiba, la margine oraşului). Ia să fie ghene pentru reciclare peste tot prin oraş, peste tot prin ţară. Nu ca-n Italia unde şi pe-un drum statal, în mijlocul pustietăţii şi al dealurilor, sunt containere de reciclare selectivă. Deci nu ca acolo, că m-am resemnat că noi nu putem fi ca ei, de ce să pretindem imposibilul. Dar dacă ar fi măcar în oraşe, am fi şi noi mai aproape cu un pas de normalitate.
Zilele trecute a venit o tanti de vreo 60 de ani la redacţia Adevărul de Seară. Supărată foc că de ce nu facem cutii speciale în care oamenii să arunce ziarele după ce le-au citit. Trecem de faptul frustrant că îi dai unui om un ziar gratuit şi, în loc să-ţi mulţumească, te-njură că nu-l reciclezi în locul lui. Dar oameni buni, îi înţeleg perfect supărarea. Este un om care suferă când aruncă un ziar la coşul de gunoi. Şi-l aruncă nu pentru că nu respectă munca oamenilor care l-au făcut, ci pentru că l-a citit, nu mai are ce face cu el şi nu-l poate păstra acasă că n-are rost, n-are loc, n-are de ce. Şi-l bagă cu indignare în coşul de gunoi.