Jeaninoasa la lecţii de surf, într-un ocean Atlantic nervos, ca la furtună de nervos

Uau, ce valuri! Doamne, ce valuri! Mari, dese, venind fără noimă, gonind spre mal, dornice să se spargă mai repede şi mai tare ca să repete şmecheria iar şi iar până ţine furtuna şi vântul încă mai bate. Aşa a fost a doua lecţie de surf a mea, azi între 11 şi 13, pe plaja Las Vistas din Los Cristianos. De ieri a început furtuna în larg, furtuna peste tot pe insulă inclusiv la noi, în sud, ploaie torenţială în multe reprize, dimineaţă cu curcubeu (în următorul post despre asta) şi valuri mari în Los Cristianos. Valuri mari de vânt şi bune de surf.

Azi trebuia să tundem şi palmierul numărul doi a lui Goran, dar cum ploua, s-au schimbat planurile. Aşa că am tras o alergare de 40 de minute pe plajă şi cât timp Seb s-a băgat la Squalo pe net, Dan a tras o fugă cu bicicleta pe coastă din Las Americas până în Los Cristianos să verifice unde-s locuri bune de surf. Şi a găsit în Las Vistas. „Jenele, hai, bagă mare, că avem valuri”.

Mi-a prins bine să iau lecţii în valuri de doi metri şi într-un ocean foarte supărat, pentru că altfel deprinzi echilibrul pe placă când tot ce e sub tine se mişcă. Bine, că la început, cum am intrat în apă şi am ajuns mai în larg, m-am pus deja în poziţie să iau valul. „Janele, tranquila, că azi nu ei niciun val, doar înoţi. Valurile ăstea te rup!” La dracu, mi-am zis în gând nemulţumită şi am plecat supărată pe Dan să bag nişte ture în afara zonei de spargere a valurilor. În vreo 5 minute mi-am dat seama de ce Dan nu m-a lăsat să mă distrez ca la prima lecţie de surf.

Fără să-mi dau seama, gândindu-mă aiurea-n tramvai la câte şi mai câte, am ajuns exact acolo unde namilele de 2 metri se spărgeau. Şi pam! mă trezesc în faţa unui val care se înconvoia ameţitor, dau rapid şi cât mă ţin balamalele din aripi ca să înfrunt valul cât mai onorabil şi când să trec de el, pac! se sparge. Forţa unui val este uluitoare şi nu trebuie subestimată… chiar dacă trecuse de mine, mă târăşte cu el în spumă vreo 10-15 metri, placa aiurea pe undeva pe acolo, eu chinuindu-mă să-mi ţin capul la suprafaţă şi când cred că am devenit ceva mai stăpână pe corpul meu, lesh-ul mă trage puternic de piciorul drept semn că placa este încă sub puterea valului, dau să înot spre larg, curentul mă duce tot spre mal… Într-un final trag placa, mă urc pe ea şi plec înapoi spre linia orizontului,  în siguranţă.

„Băh, Janele, să te fi văzut ce faţă aveai acolo, în spumă… „, mi-a zis Dan hohotind. Şi aşa mi-am revenit din dorinţa mea de a lua valuri de 2 metri. Apoi mi-am continuat exerciţiile pe placă: stat în cur, întoarceri, înot, urcare pe placă. Am ieşit când braţele îmi obosiseră şi clar nu mai puteam face faţă unui val furios. Plus că oceanul Atlantic nu e niciodată statornic şi devenise şi mai agitat decât la intrare în valuri.

La ieşire, frig maxim, ceva alergare pentru încălzire, duş la marginea plajei să spăl neoprenul de sare şi de nisip, echiparea şi spre Las Americas. Escală la Mercadona unde, de 10 euro Seb şi Dan au cumpărat pastă de ton, pastă de brânză, brânză brie, ceapă verde, salam, iaurt, pâine şi apă. Le-am păpat în parc, pe băncuţe, la umbra palmierilor şi a unui banan fără fructe.

Aşa e în Tenerife, niciodată nu ştii ce faci mâine.

[nggallery id=15]