Sunt multe lucruri care-mi ridică starea de spirit. Multe, mărunte, simple. Printre acestea hinele. Da, mă rog, sunt femeie, ce să-mi faci, nu-s deloc insensibilă la acest aspect. Dar acum mă refer la altceva. La rufe. Ei bine, rufele curate mă fac fericită. Nu vorbesc de mirosul răcoros şi proaspăt care te-nvăluie când le strângi de pe sârmă, mirosul ăla care e la fel ca atunci când îţi bagi nasul cu faţa cu tot într-o coajă de pomelo scos din frigider şi desfăcut (pentru efect total, pomelo să stea minim două ore la frigider, să fie decojit în bucăţi mari şi o coajă să se aşeze exact ca o mască de oxigen pe nas, gură şi ce se mai poate). Deci, ziceam, nu mirosul rufelor curate e responsabil cu starea de bine. Adică şi el e, dar nu în mod special el. Ci sentimentul de curat. Cum gândesc eu în subconştientul meu (normal că al meu): bun, toate hainele mele favorite-s curate, poa’ să vină şi potopu’.

Şi fiind o chestie care mă face fericită, îmi şi place să spăl rufe. Nu că ar fi o mare muncă, că doar nu le spăl io cu mâinile mele (ce naşpa era în facultate, fără maşină de spălat… uite o invenţie pentru care eu pot să ridic statuie). Dar aşa, acţiunile ce ţin de spălatul rufelor cu maşina. Când le bag şi le îndes în cuvă simt că fac un lucru extrem de bun. Mie şi societăţii. Apoi turnatul detergentului. Aţi crede că e treabă simplă, dar nu, e o întreagă inginerie. Nu pun un dop. Nu pun două. Pun un dop şi ceva peste jumătate din al doilea. Să se lăfăie şi hainele. Imediat după, ca să nu se piardă niciun strop, pun ceva apă în capac, dau de două ori cu deştu’ şi torn resturile de detergent în maşină. Cu balsamul nu-i poveste lungă şi nici alegerea programului nu mă face să pierd timpul. Urmează şoul sonor de care nu prea mă bucur, uite şi o chestie care nu-mi place, dar pot să trec peste huruit ca peste un pârţ al fiinţei iubite.

Despre întinsul pe sârmă n-o să vorbesc. Mi se pare mult prea pragmatic (a se citi migălos). Iar când vine vorba de şosete şi chiloţi, mai bine m-ai pune să calc toate draperiile din casă. Cât de ingrată e treaba asta cu întinsu şosetelor la uscat. Parcă nu se mai termină, netrebnicele. Mă şi mir când au avut timp să se strângă în aşa grămadă. Da’ ce pot face, trec şi peste asta. Că doar şosetele sunt nepreţuite. Iar şosetele curate, briliant curat. Am zis.

Join the Conversation

No comments

  1. Trebuie sa recunosc, :)) si eu as ridica statuie masinii de spalat, la fel ca si tine iubesc hainele curate si mirosul lor si nu pot sa sufar sa intid sosetele…iar balsamul de rufe e unul singur pe care il folosesc SI tragedie daca nu-l gasesc prin magazine :)) .
    Era sa uit … melodia era cantata de Era si mi-am adus aminte de ea pe cand citeam articolul despre bunici…

Leave a comment

Lasă un răspuns