Am fost plecaţi în nordul insulei Tenerife două zile pentru surf şi oceanul ne-a cam dezamăgit. Au fost valuri bunicele doar duminică, iar luni, Atlanticul lin ca Lacul Bâlea.

A fost bine şi aşa, adică merge o zi de surf din două plănuite. Chiar dacă noi venisem pregătiţi cu toată casă, cu căţel şi cu purcel.

Ne-am oprit la Bajamar şi în ciuda episodului trecut când valurile de furtună mi-au cam dat de furcă, m-am vârât şi eu în apă, cu placă. Fără costum de neopren, uitasem să împrumut de la Dino, doar cu camiseta lui Dan şi bichini de plajă, a intrat repede frigul în mine şi am ieşit din apă cam după vreo 40 de minute. Dar măcar am plecat pe uscat satisfăcută că am luat două valuri şi am învăţat să controlez cât de cât şi direcţia în care mă duce valul, că în faţă erau nişte stânci şi le-am ocolit cu brio. De această dată nici curentul nu a fost puternic şi nu am avut probleme, aşa că a fost o sesiune de surf reuşită.

[nggallery id=23]

Join the Conversation

4 Comments

  1. Interesante preocuparile voastre insa ma asteptam la povestea unor emigranti. Din cate vad voi sunteti doar in vacanta. E minunat. Dar bani, cum castigati pana la urma?

    1. Deocamdata nu am castigat mare lucru, dar suficient cat sa traim si sa continuam sa ne gasim un drum. Azi Je are un interviu pentru un job legat de moda. Astept acum dupa ea, sa iasă.

  2. Seb sunt sanse sa gasesti acces la net ? Chiar si greu, dar sa fie posibil. Si decent, nu la nivel de GPRS.

    M-as muta si eu sincer, dar jobul meu presupune acces permanent la net.

    1. Da, este net decent. Au si ei Vodafon pe modem cu viteza de 21 de mb si ADSL cu diferite viteze, cu trafic inclus sau nelimitat. Cel mai scump pachet este in jur de 50 de euro pe lună. Voi face un post detaliat despre netul de pe insulă, zilele acestea.

Leave a comment

Lasă un răspuns