În Tenerife nu se plăteşte IVA (adică TVA) şi asta înseamnă că produsele sunt mai ieftine decât în Spania, pe continent. Aici intră şi parfumurile iar dacă zici Tenerife, tot turistul care a fost măcar o dată aici ştie că Tenerife înseamnă raiul parfumurilor. Cel puţin în zona turistică Los Cristianos – Las Americas – Puerto Colon – Playa Fanabe, zonă în care trăim de aproape o lună şi pe care am colindat-o în lung şi-n lat, la fiecare colţ de stradă este o parfumerie. Riu Parfum, La Maison du Parfum, Europe Parfumerie, Parfum Palace şi câte şi mai câte, toate mari, amenajate în spaţii ample, aerisite, luxoase, îmbietoare. Sephora e mic copil pe lângă ce e aici. Şi unde mai pui că toate sunt magazine „tax free”, cu preţuri mai mici ca-n duty free-urile din aeroporturi, înţelegi de ce este locul de vis pentru iubitorii fragranţelor.

Faptul că-s multe parfumerii are infinite avantaje pentru turişti şi rezidenţi, în fine, pentru clienţi, deoarece competiţia fiind mare şi da, criza se simte bine de tot aici (mă refer la numărul scăzut de turişti şi plecarea tot mai multor rezidenţi prin ţările lor), toate practică reducerile. Unele au discount-uri la toate mărcile, altele au două-trei rafturi pentru preţurile speciale iar aici poţi găsi ape de toaletă şi la 14 euro sau chiar 9 euro! pentru flacoane de 30 sau 50 de ml (ex. Elizabeth Arden „Green Tea”, „Red Door”, Elizabeth Taylor „White Diamonds”, Britney Spears „Curious”). Poţi avea surpriza să găseşti în Tenerife, pe lângă brandurile consacrate şi mult iubite, şi parfumuri rare, parfumuri care au dispărut încet-încet din majoritatea parfumeriilor sau parfumuri produse în serie limitată. Dacă te uiţi cu atenţie în partea de jos a rafturilor, dai fără să te aştepţi peste „Boudoir” de la Vivienne Westwood (EDP 40 de euro 50 ml), peste „Musk” by Alyssa Ashley (30 de euro, 50 ml) ori peste „Cabotine” de Gres (EDP 40 de euro, 50 ml).

„Poison” Christian Dior la 100 ml costă 70 de euro (redus de la 84), „Coco” de la Chanel la fel, în jur de 70 de euro, „Prada” by Prada 60 de euro, „Be Delicious Fresh Blossom” DKNY de 100 ml la 50 de euro şi majoritatea brandurilor au preţuri până în 45 de euro pentru flacoane de 50 de ml. Aici chiar oricine îşi poate permite să miroase bine. Chiar şi cei care nu cumpără şi mereu testează. La o adică, dacă parfumeriile-s peste tot, lângă casa ta, lângă locul tău de muncă, lângă restaurante, lângă hoteluri, în hoteluri, poţi oricând să treci pe acolo şi să te parfumezi, fără să te abaţi din drum.

Mergi la muncă şi vrei să miroşi a „Scarlett” de la Cacharel? Foarte bine, intri în parfumerie şi-ţi dai cu Scarlett. Mergi la o plimbare pe faleză şi vrei să miroşi a „Gardenia” de la Marc Iacobs? Intri în altă parfumerie şi-ţi dai cu Gardenia. Ai o întâlnire romantică la cină şi vrei să miroşi a „Le Baiser du Dragon” de Cartier? Treci pragul altei parfumerii şi-ţi dai cu parfumul de la Cartier. Ideea e că poţi să miroşi a toate parfumurile pe care le iubeşti, pe care le visezi şi care te-ar costa o avere să le cumperi pe toate. Şi eu zic că nu e nesimţire să faci asta, cât timp roteşti mereu magazinele şi nu te întorci prea repede într-unul :D. Doar dacă vrei să cumperi.

Fiind rai pentru nebuniile ăstea, e rai şi pentru produse contrafăcute. Nu-i nimic, şi ei trebuie să trăiască, nu? dar partea proastă e că nu ştii care parfumerii practică comercializarea falsurilor. Până vor ieşi la iveală fakeurile, testezi. Eu, doar testez :D. Cumpăr doar dacă găsesc „Narcisse Noir” de la Caron.

Join the Conversation

10 Comments

    1. Cei mai mulţi comercianţi cu cifre de afaceri de până în 100.000 de euro nu plătesc IVA… e mare hoţie în ţara asta.

  1. Inseamna ca FM-ul nu prea are sanse acolo, pacat. Dar tousi, 50 euro nu este asa putin, adica nu-i tocmai chilipir. Imi este tare dor de tine, pune si putin iz de parfum pe blog, daca poti. Te saluta si Geani- cu gura plina.Pupici, va iubim si suntem alaturi de voi!

    1. Cu FM n-am încercat încă, nu ştiu dacă are şanse. Cum ai zis şi tu, 50 de euro nu-i puţin (faţă de 10 euro cât e la FM)… dar comparând cu preţurile din parfumeriile din Ro, scorurile sunt foarte bune.

      Şi mie mi-e dor de tine, de Teodorin, de Giani, de toţi, abia aştept să ne vedem. Şi noi vă iubim. 🙂

    1. Tu, Andra, o mare dezamăgire a fost cina. Iniţial era programată pentru vinerea mare, apoi Florin a zis că e amânată pentru luni, a doua zi de Paşti, luni ne-a spus că suferă o nouă amânare, pe termen nelimitat…
      Ideea cu cina e că plătim 5 euro de persoană, că deh, sunt evrei oamenii, adică cum să ne invite la cină pe banii lor. Da’ partea bună e că de 5 euro mănânci muuuult, cam mai mult de cât poţi duce. Şi cică familia asta găteşte foarte bine.
      Vom vedea. Deocamdată în seara asta avem invitaţie la Florin, el s-a mutat la noi în complex, şi cică găteşte colegul lui de apartament. E italian 😀 şi ne face nişte paste bune-bune, ca la voi acolo 🙂

  2. Comparand cu preturile de pe aici chiar sunt rezonabile :)…oricum e mai dragut sa primesti cadou decat sa-ti cumperi parfumuri :P, cu conditia sa se nimereasca unul pe placul tau :))

    1. Păi Corina, bineînţeles că e mai bine să primeşti cadouri. 🙂 Că aşa funcţionează lumea, nu, mai fain miroase dacă nu ne-a costat nimic. 😀
      Cu nimeritul e cu dus şi întors, că poţi descoperi parfumuri pe care altfel le respingeai. Eu nu credeam că o să-mi placă vreodată Flowers de la Kenzo, dar după ce l-am primit cadou, m-am îndrăgostit de el. La fel mi s-a întâmplat cu blamatul şi celebrul printre ciorditori Aqua di Gio de la Armani, care e un parfum superb.
      Apoi, dacă chiar e prea floral sau prea oceanic sau prea oriental sau prea nu ştiu cum şi chiar nu-ţi place, îl dai mai departe. Dar din dar! 😀

  3. IN IDEEA CA VREM SA NE LUAM UN MINI LAPTOP,CUM NE SFATUITI SA-L LUAM DIN TENERIFE, CAM CAT COSTA!?, DE PE EBAY E 200e,SAU MAGAZIN 300e,cu garantie care nu are valoare din moment ce noi plecam?

    1. De abia acum am văzut întrebarea voastră. Să ştiţi că nu m-au interesat preţurile la laptopuri, dă mă pot uita. Dar care e graba, de ce-l vreţi mini laptopul ăsta acum, înainte de plecarea în Tenerife? Nu aduceţi calculatorul cu voi?

Leave a comment

Lasă un răspuns