Sebu a plecat în nord cu treburi, pentru două zile, şi eu am zi liberă. Aş fi vrut să merg cu el, mai ales că e vorba de Bajamar şi Punta del Hidalgo, locuri de vis unde mereu mă reîntorc cu drag, dar mâine lucrez… Lasă, Bajamar nu pleacă nicăieri şi, dicolo de asta, pot să stau acasă o zi întreagă să mă relaxez. Săptămâna care a trecut a avut câteva zile îngrozitor de calde care mi-au dat dureri de cap la lucru, pe plajă. Şi azi e la fel, caniculă, iar când e caniculă prefer să stau în apă şi sub apă decât să prezint costume de baie unor turişti care au costume de baie şi, teoretic, n-ar mai avea nevoie de altele.
Înainte să plece, Seb mi-a zis nu fără o urmă de reproş Poate mai scrii şi tu ceva pe blog. El niciodată nu mă presează şi nu face pe redactorul şef, dar când trec deja câteva zile fără ca eu să scriu vreun articol, îmi aduce aminter de neglijenţa mea. Adevărul e că m-am puturoşit. Când vin acasă, după muncă, fac câteva bazine la piscină şi apoi de abia dacă mai intru pe net. N-am mai citit blogurile preferate de câteva zile. Pe saiturile mele favorite care vorbesc despre parfumuri rare, parfumuri de nişă şi parfumeri care stau în spatele unor creaţii celebre sau nu tocmai celebre – la fel, de vreo săptămână n-am mai dat click, în bara browserului. În mail am intrat doar de două ori în săptămâna ce s-a încheiat şi mă uit amuzată şi puţin tristă la viaţa mea din urmă cu vreo cinci luni când verificam inboxul de vreo treizeci de ori pe zi. Ajunsesem dependetă de căsuţa mea electronică de poştă, de fapt, căsuţele, eram dependentă de internet şi era ceva cel puţin tragic când se întrerupea conexiunea. Dependenţa de internet a continuat şi după aterizarea noastră pe insulă, dar s-a diminuat continuu.
Acum mi-am dat seama că-s vindecată şi pot trăi fericită fără internet. Şi că nu mă mai simt vinovată când trec câteva zile şi eu nici măcar nu mai deschid blogul, d-apăi să ma postez un articol. Cred că e firesc. La început mi se părea şi o datorie să redau pe blog părticele din realitatea din Tenerife. Şi când rămâneam în urmă cu relatarea întâmplărilor, făceam şi nopţi albe ca să ajung la zi. Acum am restante cel puţin patru articole şi chestia asta nu mă zgârie pe creier. Ştiu că pare nedrept faţă de cititori şi-mi cer scuze, dar parcă am uitat pentru ce scriu. Iar adevărul este că de scris, scriu pentru mine. Am căzut în capcana goanei după trafic şi unici, m-am luat de mână cu SEO şi am ajuns să urmăresc atentă progresele făcute în indexarea pe motoarele de căutare. Dar am uitat că doar pentru mine scriu. Că blogul, chiar dacă e public şi are şi domeniul lui anume, e făcut ca să ne păstreze amintirile cât de cât intacte. Întâmplările prin care am trecut, cadrele foto în care ne-am imortalizat, gândurile pe care le-am avut, de la început, când ne-am hotărât să ne trăim viaţa prin lume, prima orprire Tenerife.
Iar pentru asta nu trebuie să scriu zilnic. Îmi dau seama că pentru mine, pentru jurnalul de imigrare, vizitele, întâmplările, călătoriile trebuie consemnate cam imediat după ce au avut loc, că altfel se strâng multe şi detaliile se pot pierde iar eu să mă aglomerez. Dar nici nu are rost să devin robul jurnalului, robul muncii mele, muncii noastre. Mai bine o plimbare de două-trei ore pe munte decât grija de a consemna zilnic, „jobul” de a sta două-trei ore cu laptopul în braţe, editând fotografii şi bătând la tastatură. La mine nu este o nevoie psihică de a scrie şi cât timp nu-mi doresc să ajung vreo scriitoare, apăi pot fi sinceră şi spune: azi n-am chef să scriu, azi vreau doar să citesc o carte.
Știi Jeanina, chiar mă găndeam la faza asta….când o sa ajungi acolo încât sa nu mai fii atat de punctuală cu aparițiile pe blog. Nici eu nu intru atat de des din cauza ca -mi răpeste f mult timp. Odată ce m-am pus la calculator,mai citesc postul acesta , mai celălalt, mai scriu două -trei vorbe ici-colo si timpul trece.Dar tu , care ai scris zilnic măcar odata sau chiar de mai multe ori, acum mi s-a parut că ai făcut o pauza cam mare si sincer mă întrebam ce s-a întâmplat cu tine. Nu-mi puneam problema că poate chiar stai si asculti cum creste iarba :))) E super ok ceea ce faci, în fond este viata ta, timpul tău. Daaaar nu neglija jurnalul !….chiar dacă nu mai postezi atât de des aici sau cu atât de multe detalii !
Pentru că m-am obisnuit/ne-am obisnuit să vă citim și să știm de voi zilnic(cu bune cu rele), fă și tu trecerea asta treptat :))) mai usoară :))
Să-ti priască relaxarea !
Draga Jean, ai mare dreptate. Te inteleg perfect, am trecut si eu prin ce spui tu si ma gandeam la blog ca la un hobby, nu ca la o responsabilitate. Pana mi-au scris oamenii si m-au intrebat ce-i cu mine, daca sunt bolnava si mi-au zis ca asteapta…
Atunci am realizat ca sunt persoane (putine, ce-i drept – dar asta nu conteaza) care intra zilnic sa vada ce-am mai scris, care au o rutina, care se bucura de fiecare cuvintel. Si am o responsabilitate. Foarte frumoasa, de altfel.
Si noi asteptam zilnic vesti de la voi, va urmarim, nu ne suparam cand nu scrieti 1-2 zile, insa asteptam…
Va pup si va iubesc.
Sincera asa si trebuie sa fii. Ma vad pe mine acasa si iti dau dreptate. Te pup cu dulce si zile fara dureri de cap iti doresc 🙂
Eu am mare noroc cu Seb, că altfel pauzele pe blog ar fi şi mai lungi. 🙂
Şi eu m-am gândit că pot ţine un jurnal cât de cât… zilnic, că deh, e jurnal, fără să pierd trei ore pentru relatare dacă scriu mai puţin, mai sărac în detalii şi mai fără poze. Dar mi-am dat seama că nu pot omite chestii care-mi vin în cap, nu pot să mă opresc doar la trei fotografii şi nu pot pune articole lapidare. Că oamenii care şi-au format un obicei din a intra pe blog tocmai pentru multe poze vin şi pentru poveşti detaliate.
Aşa că la două-trei-patru zile tot o să scriu… Acum am articolul despre vizita în capitală, Santa Cruz de Tenerife, despre Masca cea dintre serpentine, despre cartierul liniştit şi de vis Costa del Silencio şi despre hotelurile de cinci stele de lângă noi.
eu voi emigra acolo in viitorul apropiat iar tot ce scrieti imi va fi de folos……toate articolele au fost citite de mine…in rest aveti grija de voi si numai de bine sa auzim…………
imi este dor sa hibernez si sa nu fac nimic….
Mi se pare tare buna alegerea ta. Si eu imi reprosez de mult prea multe ori timpul pierdut in fata computerului! Arata minunat alternativa cu tine stind in iarba! Take care, indiferent de cit de rar/des scrii aici!
e bine si asa.e normal sa se intample asta!oricum asteptam…
frumos peisaj acolo, eu nu as mai pleca 🙂