Pico del Teide este acoperişul insulei Tenerife, acoperişul arhipelagului Canare, acoperişul Spaniei şi cel mai înalt munte din Oceanul Atlantic. Are 3.718 metri şi-i al treilea vulcan ca înălţime din lume, după Mauna Loa şi Mauna Kea din Hawaii. Anul acesta a nins pe el, anul trecut nu, dar oricum ar fi vârful lui, alb ori maroniu, la fel de semeţ este. Vulcanul a erupt ultima dată în 1909. De atunci, e „curat”, cu toate că activitate există sub el.
Cei mai mulţi turişti care ajung pe insula Tenerife, iau telefericul şi merg sus, în rezervaţia naturală Parque Nacional del Teide. De fapt, o mare parte din cei care vizitează Tenerife o fac pentru acest vârf muntos. În 2008 a fost cea mai vizitată rezervaţie naturală din Canare, cu 2,8 milioane de vizitatori. După Muntele Fiji din Japonia, este cel mai vizitat masiv muntos din lume. Şi, dacă e să rămân în zona „cel mai – cea mai”, este cea mai reprezentativă marcă pentru insulele Canare.
Mulţi nebuni, împătimiţi de down hill, parapantă sau alte sporturi extreme, vin să coboare de pe Teide. Am auzit că este un vis să priveşti insula de pe el… dacă nu sunt nori şi vizibilitatea este bună şi pe ocean, poţi vedea şi La Gomera.
Noi n-am ajuns pe Teide încă, i-am făcut poze doar de pe autostradă, cât eram în drum spre Puerto de la Cruz.
[nggallery id=20]
A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris pt. ca ne-a crapat calculatorul,dar si pt. ca ne lasati de multe ori fara cuvinte! Oricum sa stiti ca suntem alaturi de voi si nu trece zi sa nu citim ce mai faceti! Bafta in continuare!
Ştim asta, dragilor, nu vă faceţi probleme. Şi nu vă mai bateţi capul cu calculatorul, vă luaţi de aici. Nu le-am văzut, că în magazinele de electronice ale indienilor nu prea sunt laptopuri şi chestii de IT, dar am auzit că în magazinele mari sunt mai ieftine ca pe continent.
buna jeanina,
ma mir ca sunteti de ceva timp in Tenerife si inca nu a-ti ajuns pe Teide, eu am fost cu sotia mea acum 3 ani in Tenerife, am stat 21 de zile in Playa Paraiso la cumnata mea(pot spune ca sunteti vecini, voi stati la o aruncatura de bat) si timp de 3 zile am inchiriat o Honda Transalp cu care am batut insula in lung si-n lat.
desigur ca am ajuns si pe Teide, cu telecabina bineinteles,
dupa ce ajungi sus si debarci din telecabina ai numai cateva poteci la dispozitie pe unde ai voie sa mergi, sunt paznici care te supravegheaza, nu ai voie sa mergi spre buza craterului.
cateva foto cu noi acolo:
http://www.hi5.com/friend/photos/displayMyPhoto.do?photoId=1864224675&albumId=198585369&ownerId=263577554
http://www.hi5.com/friend/photos/displayMyPhoto.do?photoId=1864243383&albumId=198585369&ownerId=263577554
http://www.hi5.com/friend/photos/displayMyPhoto.do?photoId=1864231565&albumId=373258331&ownerId=263577554
distractie placuta in continuare.
i-ti recomand plaja Medano pt. surf.
Păi n-am avut timp de mers pe Teide… adevărul este că nici nu-mi pare rău că n-am ajuns acolo, am făcut multe chestii minunate pe insulă.
La El Medano am fost deja, nu pentru surf, că deocamdată încă mai sunt locuri de surf mai bune ca Medano. În vară, cât nu vor mai fi furtuni în Atlantic şi nici swell, atunci vom căuta spoturi unde valurile de vânt sunt suficient de mari pentru surf. Iar El Medano, având vânturi puternice, oferă şi un val bun în orice anotimp. Am scris despre asta aici http://emigrantintenerife.info/2010/04/un-drum-de-60-de-kilometri-cu-bicicletele-ne-a-dus-pe-o-plaja-de-nudisti-din-estul-insulei-tenerife/