Societatea noastră occidentală contemporană, în pofida progreselor sale materiale, intelectuale şi politice, duce tot mai puţin la sănătatea mintală şi tinde să submineze la individ securitatea personală, fericirea, raţiunea şi capacitatea de a iubi; ea tinde să-l transforme pe individ într-un automat care plăteşte pentru eşecul său uman cu o creştere a bolilor mintale şi cu o disperare ascunsă sub un imbold frenetic de a munci şi de a obţine aşa-zisa plăcere.
Să ne ferim de a defini igiena mintală drept prevenirea simptomelor (nevrotice). Simptomele, ca atare, nu sunt duşmanul ci prietenul nostru; acolo unde se manifestă simtome, există un conflict şi conflictul arată întotdeauna că forţele vieţii care năzuiesc spre integrare şi fericire se mai luptă încă. Victimele cu adevărat pierdute ale bolilor mintale se găsesc printre cei care par a fi cei mai normali. Mulţi dintre ei sunt normali pentru că s-au adaptat atât de bine la modul nostru de existenţă, pentru că glasul omenesc a fost redus la tăcere atât de devreme în cursul vieţii lor încât ei nici măcar nu mai luptă să nu sufere şi nici nu mai manifestă simtome, aşa cum se întâmplă în cazul nevrozatului.
Ei nu sunt normali în sensul absolut al cuvântului; ei sunt normali doar în raport cu o societate profund anormală. Adaptarea lor perfectă la această societate anormală dă măsura bolii mintale. Aceste milionane de oameni anormali de normali, ducând o viaţă cuminte într-o societate la care – dacă ar fi fiinţe pe deplin umane – n-ar trebui să se adapteze, mai au „iluzia individualităţii”, însă de fapt ei au fost în mare măsură dezindividualizaţi. Conformismul lor devine treptat asemănător cu uniformitatea. Dar uniformitatea şi libertatea sunt incompatibile. Uniformitatea este, de asemenea, incompatibilă cu sănătatea mintală… omul nu este făcut să devină un automat şi, dacă ajunge aşa ceva, i se distruge baza sănătăţii mintale.
Ăsta este răspunsul unui filosof şi psihiatru german la întrebarea „Cum au fost afectaţi indivizii de progresele tehnice din ultimii ani?” Cuvintele sunt datate înainte de jumătatea secolului trecut, după marile descoperiri ştiinţifice şi inovaţii tehnologice, dar sunt acum, în mileniul trei, parcă mult mai actuale. Trist de adevărat. Am extras pasajul de mai sus din cartea lui Aldous Huxley „Reîntoarcere în minunata lume nouă”, o altă carte din colecţia mea de plajă.