Vacanță lungă, drum și mai lung. 14 zile plecați de acasă, din care 8 pe drum. Ne-am îndeplinit obiectivul principal, acela de a aduce mașina lui Seb din Italia în Tenerife, am avut și vacanța corespunzătoare cu orașe vizitate și parfumuri noi descoperite, am călcat și pe insula Madeira și ne-am zis cu convingere că mai fain e în Canare și ne-am mai și întors acasă cu bine. Adică ce să vrei mai mult de la sfântul prezent?
Despre cum a fost în Toscana, pe unde ne-au purtat cei aproape 3.000 de kilometri de asfalt, cum a fost călătoria pe Atlantic cu feribotul cel fără cabine de dușuri (aproape 50 de ore am stat nedușați) și cum ne-a așteptat Mufi acasă, în posturile ce urmează. Acum e 1 martie, ne-am întors de pe drum de câteva ore, suntem puțin cam obosiți și mai bine ne băgăm la un film decât să edităm poze pentru blog. De-a dreptul firesc. Eu nu m-am putut însă abține să nu pun cadrele ăstea făcute la prânz, pe plaja de la nord de Santa Cruz de Tenerife, în timp ce așteptam înregistrarea declarației vamale pentru mașină.

