Mai bine pe un val din tenerife, decât cu motorul în siberia

Nu ştiu de ce nu v-am povestit nimic până acum de calu’. Că-i un personaj fascinant, lipsit de prejudecăţi şi de grija zilei de mâine. Îl cheamă dan şi, pentru că este înalt de o lungime considerabilă, i se zice calu’. L-am cunoscut prin 2005, când mi-am cumpărat prima mea motocicletă, o dihanie rusească. Calu’ făcea şi el parte dintre motocicliştii care ieşeau vinerea în etrusco, pe atunci barul de baicări din bucureşti. Şi avea caulu un CZ 125 (trebuie să daţi sărci pe gugăl să vedeţi cum arată) de ziceai că-i don quijote, da’ nu pe-o mârţoagă de cal, ci pe-un pui de ponei. Aşa arăta calu pe motocicleta aia. La un moment dat, lu’ calu îi venise ideea de a face turul rusiei (ori bucureşti-kamceatka, nu mai reţin cu exactitate), la ghidonul bietei lui motorete. Acu’ nu mai contează că n-a mai plecat în siberia deloc, nici cu moto nici fără, important e că el chiar credea că poate face pe cele două roţi ale motorului vechi, în doi timpi, mii de kilometri prin îngheţata tundră siberiană.

Acum este în tenerife. De câţiva ani. După cum vedeţi în poze (da, este el călărind valurile atlanticului), este foarte departe de gerul ruşilor. Trăieşte o viaţă frumoasă, chiar dacă face diverse ca să aibă ce mânca, de la poze turiştilor la instalaţii şi curăţat toalete. Şi trăia la fel de frumos şi când dormea în van, lângă plajă. Dacă e să mă întrebi pe mine, asta înseamnă viaţă adevărată: libertate, lipsa constrângerilor sociale, lipsa dorinţei de îmbăgăţire, lipsa creditelor bancare, a ipotecilor şi a altor juguri (mă refer şi la carieră, care pe mulţi îi subjugă de nu mai văd cu claritate nimic în jurul lor). Poate părea o viaţă în trândăvie şi fără un rost precis.

Dar câţi dintre noi putem spune că trăim în fiecare zi timp de calitate, şi nu mă refer la clipe, ci la ore întregi? Sau hai s-o luăm altfel. Care este rostul nostru (nu în general, rostul omenirii, ci luat fiecare individ în parte), scopul şi idealul spre care tindem? Să avem o slujbă suficient de decentă încât să plătească facturile, ratele la bancă, mâncarea şi hainele (cum zicea Sorin pe blogul lui) şi care să ne ofere, în plus, măcar o vacanţă într-un loc frumos pe an? Sau să strângem din afacere pe care o avem suficient încât să ne pensionăm devreme, până-n 40-42 de ani, ca să putem trăi pe o insulă, să zicem tenerife? Ai rest mai cheis!