De Dan-Calu, amicul meu motociclist care trăieşte de câţiva ani în Tenerife, v-am vorbit prima dată aici. Apoi, când eram în febra pregătirilor de emigrare, am scris că m-a dezamăgit atitudinea lui la aflarea veştii că ne mutăm în Tenerife. Puţin mai târziu, când eram în aeroport în Barcelona şi aşteptam cursa spre insulă, v-am zis că Dan a sunat şi ne-a întrebat pe ce aeroport aterizăm şi al ce oră, ca să vină să ne aştepte.

De cum am aterizat, lucrurile au stat altfel de cum îmi imaginasem. Adică din nesuferitul care fusese pe messenger la aflarea despre migrarea noastră nu mai era niciun strop. Dan care ne-a aşteptat la aeroportul Tenerife Norte era altul şi înclin să cred că am vorbit cu altcineva atunci, la sfârşitul lui februarie. Ideea este una singură: Dan ne-a fost şi ne este cel mai bun prieten de când am ajuns în Tenerife, pe 9 martie. În prima seară pe insulă ne-a condus la o pensiune ieftină, a doua zi ne-a dus cu maşina să vedem locuinţa pe care o găsisem pe net, a vorbit în spaniolă cu agenta imobiliară în locul nostru, ne-a prezentat cunoştinţelor lui, a garantat pentru noi la primul nostru job, cel de PR, şi câte şi mai câte.

Deci nu numai că nu este deranjat de venirea noastră aici (de ce-ar fi, pân la urmă, cum am mai spus, e loc pentru toţi, chiar sunt munţii ăştia goi, atât de mult loc mai este), dar este şi foarte săritor să ne uşureze traiul pe insulă. „Dacă vă trebuie ceva, să-mi ziceţi. Aveţi nevoie de o masă? Un scaun? Vă trebuie o bicicletă? Mai am şi o papaia, dacă vreţi, v-o dau!”

Unu şi cu unu fac doi, recunosc că m-am înşelat asupra firii lui, am greşit (deşi pe mess a fost un adevărat urâcios). Aşa că Dan-Calu se încadrează, pân la urmă, în categoria celor care ne-au sprijinit în demersul nostru. Dane, să trăieşti! Îţi mulţumim!