Azi Jose mi-a dat liber fără să fie deloc în plan. A sunat şi a spus că e la spital pentru problema pe care o are cu glezna şi că nu mai e timp să mergem nici la hoteluri, nici pe plajă. Cu toate că nu mi-ar fi stricat 30-60 de euro cât era posibil să fi câştigat astăzi cu costumele de baie, m-am bucurat de ziua liberă. Ceva mai devreme sunase şi Dan din Puerto de la Cruz spunând că în nord nu sunt valuri de surf, da’ în Las Americas îs, aşa că, de fapt, nici nu-mi doream să muncesc.
Urmarea acestor întâmplări, plus că Seb deja era în Las Americas, în La Squalo, şi mi-a confirmat pe chat-ul de la gmail că sunt valuri bune în Derecha, Izquierda şi în Medio, deci urmarea e că am intrat în apă cu placa de surf după vreo trei săptămâni de pauză. Şi aşa am udat şi costumul meu propriu şi personal de neopren, chiar dacă-l am de aproape o lună (de când l-am cumpărat am mai intrat în valul din Medio, dar cu costum împrumutat de la magazinul lui Dino). Acum, că vine vara, valuri sunt tot mai rar, iar atunci când sunt, e bătaie pe ele. Adică mare aglomeraţie în apă şi frecvenţă redusă de valuri bune.
Am avut o premieră şi chestia e că nu pot să vă explic (nu-mi găsesc cuvintele) cum a fost. Am luat un val şi m-am ridicat pe placă. Nu în picioare, ci în genunchi, care e primul pas spre a controla echilibrul pe placă. Nu mă gândesc decât la un lucru: dacă aşa fain m-am simţit acum când valul m-a dus în viteză până aproape de mal, eu stând pe placă doar în genunchi şi cu mâinile în aer, cât de divin trebuie să fie să faci surf, de-adevăratele?
Şi normal că atunci când e să punctezi un succes, nu e fotograful (adică Seb) la post ca să te imortalizeze. Seb era în Squalo, nu-ş ce mai dregea pe la calculatorul lui Dino. Când a venit, m-a prins în poziţii cu care nu sunt mândră. Dar a prins ceva la fel de important, rana mea însângerată. Că aşa cap sec cum sunt, am luat un val şi l-am lăsat să mă scoată pe stâncile de la mal. N-am calculat însă viteza lui şi nici bine n-am stat pe placă, că m-a târât pe burtă cu mâinile întinse înainte vreo doi metri. Numai bine cât să capăt juliturile ce le puteţi „admira” în fotografii. Cu aloe care creşte din belşug în Tenerife, s-a dus în 10 minute usturimea şi într-o oră deja a prins cojiţe.
[nggallery id=44]
Au buba! Sa intelegem ca la mal erau bolostanci, sper si nu ca te-ai dus spre vre-o ditai digu!
Ok, nici o zgîrietură nu e o plăcere, dar mă bucur că nu e mai rău, că prima dată am citit rapid pe FB, că Jeaninoasa s-a accidentat la surf, „puţin”-ul l-am scăpat şi mă speriasem că e ceva mai grav.
Pe lîngă asta, mă uit cu jind la valurile tale şi la bronzul ăla frumos… 🙂
Păi nu m-am dus la dig, la mal sunt stânci. Dar dacă eram atentă nu mi se întâmpla asta
Da, nu-i plăcere, mai ales că sigur o să rămână semn. Nu că ar fi primul semn de pe pielea mea de drăcuşor împieliţat 😀