Tenerife şi-a revenit la faţă, soarele zâmbeşte toată ziulica şi cum e weekend, plănuim nişte plajă, probabil mâine în a doua parte a zilei. Apropo de plajă, aici ai plaje pe toate gusturile, că deh, e o insulă.
Mie îmi plac plajele mai sălbatice, neoficializate şi nepremiate, fie ele chiar şi pietroase cum era cea de lângă Motana Roha. Jeaninoasei zisă Je îi plac şi unele şi altele, dar mai puţin cele cu nisip foarte fin cum sunt câteva în apropiere, care sunt recunoscute pentru serviciile oferite şi distinse cu un steag albastru – Blueflag, de către o organizaţie neguvernamentală foarte cunoscută în lume, FEE – Foundation for Environmental Education. Povestea Blueflag o găsiţi aici.
Mi-a mai trecut mai demult pe la urechi de pe la ştiri termenul de „blueflag”, legat de o plajă din Mamaia, iar zilele trecute se lăudau canarioţii în ziar cât de recunoscute sunt plajele lor. M-am documentat să văd dacă nu exagerează şi cam au dreptate. Dealtfel, Spania conduce în clasamentul Blueflag, având nu mai puţin de 522 de plaje care au primit distincţia aceasta, înainte de Grecia cu 421 sau Franţa cu 321 de steaguri albastre. Dintre cele 522 de plaje spaniole prietenoase cu omul şi cu mediul, 35 sunt în Insulele Canare. În Tenerife, din cele 11 plaje catalogate cu Blueflag, avem trei la doi paşi de noi!
Din cele trei, ne plac două şi anume El Camison şi Las Vistas din Los Cristianos. Pe plaja Troya nisipul e prea fin şi când bate vântul, dacă nu stai aproape de mare unde e mai umed, te umpli tot de fire de nisip.
Steag albastru mai afişează în Tenerife plajele Playa Jardin şi San Telmo din Puerto de la Cruz, Playa El Medano, Leocadio Machado şi pentru nudişti Tejita, toate trei din Granadilla de Abona, Playa El Socorro din Los Realejos, Playa La Arena sau Mesa del Mar din Tacoronte şi tot Playa La Arena din Santiago del Teide, lângă Los Gigantes.
În afară de aceste plaje recunoscute cu steag albastru pentru facilităţile oferite cum ar fi toalete si duşuri, acces pentru persoane cu dizabilităţi, serviciu de salvamari şi alte peste 30 de criterii pe care le găsiţi aici, în Tenerife sunt peste 50 de plaje, fiecare cu frumuseţea ei. Vrem să vedem toate aceste plaje şi avem tot timpul din lume să ne facem propriul top. Apoi trebuie să le vedem pe cele de pe celelalte şase insule din arhipelag. Avem ceva treabă, nu?
[nggallery id=55]
Pentru cei care aveţi chef de explorat virtual plajele din Tenerife le găsiţi AICI.