Au fost mai multe tentative ale lui Dan de a ne duce într-un garaj din Puerto Colon ca să ne dăm cu skate-ul, dar ba a plouat, ba a intervenit ceva. Duminică însă, nu a mai apărut nimic şi seara, după 22, am purces la locul faptei, eu, Je, Dan şi musafirul Twigg.
Garajul din Puerto Colon este atât de bine ascuns, că nu-l vezi, decât dacă eşti şofer. Am trecut pe lângă el de mai multe ori dar nu m-am prins că acolo e o intrare într-o clădire de garaje pe trei etaje. Dan are el ştie de unde, o telecomandă de acces în garaj, dar nu una ca pentru abonaţi, la care codul se schimbă lunar, ci una universală. La ora aceea era pustiu, doar două sau trei maşini mai erau parcate, aşa că a început rapid distracţia.
Eu fotograf, Twigg – cameraman de ocazie şi Je şi Dan, personaje pricipale, la coborâri pe skate. Pofesor şi elevă. Cred că pentru un skater înverşunat, o coborâre de sus de la ultimul etaj până la parter este o provocare cu multă adrenalină. Je şi Dan şi-au dat drumul doar între etajul 2 şi 1, dar nu din vârful coborârii.
Oricum, viteza e atât de mare încât dai un ocol complet al etajului, de vreo 400 de metri pătraţi. Ecoul vâjâitului de roţi în garajul gol suna chiar tentant, aşa că am intrat şi eu în horă. Mare lucru să te dai pe skate, mi-am zis. Vruumm şi am aterizat pe genunchiul drept, care mă doare şi acum. I-am predat skate-ul lui Je şi am luat aparatul. Mai sigur aşa.
Apoi mi-am zis ia să mai încerc. Am ascultat instructajul lui Dan, m-am pus pe placă şi vvvvvvvvvrrrrrrrummmmmm..odată. Nu e bine. Vrrruuuummm a doua oară. „Stai cu picioarele paralel, îndoaie genunchii..lasă-te pe spate ca să iei curba.!” strigă din spate profu de skate. A treia oară, vrrrrrrrrrruuuuuuuummmmmmmmmmm şi „Je, băiatul ăsta promite!”. Asta mai vedem noi. Deocamdată Je, care e infinit mai sportivă decât mine, se împacă din ce în ce mai bine cu placa de skate. Cică e un antrenament bun şi pentru surful viitor.[nggallery id=33]
P.S. Fotografiile nu sunt deloc reuşite, dar urmează filmările, care sunt mai interesante!
Servus
Dupa cum vedeti nu prea reusesc sa va citesc decat la sfarsit de saptamana, eu mergand inca la servici( mai am 2 saptamani si scap). Ma bucur foarte mult pentru senzatia pe pe care mi-o creeati atunci cand va citesc postarile.Sa facem cunostinta: Eu sunt Claudia si va scriu din Constanta ( am ajuns aici in urma cu 5 ani din Braila ), alaturi de mine bun prieten sot dar si adevarat model si sprijin este Sorin, un om deosebit fara de care nu as putea trai si, nu in cele din urma Francesca, fetita noastra de 6 ani, o combinatie reusita de clasicism si modernism de calm si agitatie de frumos si… tot frumos ca altfel nu ai cum sa fii la 6 ani. Decizia noastra de a pleca din Romania a existat as putea spune mai tot timpul insa gradul nostru de toleranta ne-a determinat sa ne prelungim agonia pe meleaguri dobrogene si nu numai, insa de fiecare data cand ne intorceam din calatoriile noastre prin tari straine spuneam ca vom pleca si noi intr-o buna zi. O zi care se aproprie din ce in ce mai tare, speram noi sa fie la sfarsitul lunii mai cel tarziu inceputul lunii iunie. Prea multe nu avem ce sa mai clarificam pe aici. Ne-am decis asupra continentului in prima faza dar ceva s-a intamplat sa ajungem a studia foarte bine varianta de a merge in Tenerife. Nu ne asteptam la nimic din ceea ce poate pt Vio au fost factori decisivi ci doar vrem sa stam o perioada pt a ne vindeca anevrismele romaniei, pt ca suntem constienti de ele, dupa care o viata normala, zimbitoare, pozitiva si repet cat se poate de normala.
Pe curand si o seara placuta sa aveti
Salut, Claudia!
Vă aşteptăm în Tenerife, deşi în perioada aia noi o să fim în vacanţa de zece zile în România.
Drum bun şi cale bătută! 😀